Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Învățământul religios în Spania

Învățământul religios în Spania

Galerie foto (7) Galerie foto (7) Educaţie și Cultură
Un articol de: Pr. Dr. Teofil Moldovan - 31 Iulie 2016

Spania este, astăzi, o țară occidentală cu un creștinism viu, de origine apostolică. Învățământul religios de aici a fost, prin tradiție, prezent în sistemul educativ oficial. Biserica din Peninsula Iberică este singura Biserică din Occidentul creștin care de timpuriu și-a constituit și un ritual liturgic propriu, cu influențe orientale: „Liturghia hispanică-vizigotică-mozarabă”.
În zilele noastre, „religia” este văzută ca un stâlp de bază în patrimoniul cultural al diferitelor popoare și, prin urmare, un instrument de importanță vitală pentru transmiterea valorilor, mai ales în Spania. Totuși, sub diferitele influențe europene, ale filosofiei politice și culturale, după procesul de tranziție democratică și după Constituția din 1978, partidele politice de stânga din Spania, socialiste și comuniste, se întrebau dacă învățământul religios, orele de religie, trebuie să se predea în programul academic al învățămân­tului public sau nu. Spania a avut și are cei mai mulți evanghelizatori în lume. Învățarea religiei, ca materie prezentă în curricula școlară spaniolă, a fost întotdeauna, prin tradiție, prezentă în sistemul educativ oficial. Azi, în amalgamul de ideologii politice secularizante, nu puține sunt vocile care cer un sistem școlar fără învățământ religios confesional. Totuși, învățământul religios există. Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 26. 2, afirmă: „Educația va avea ca obiect deplina dezvoltare a personalității umane și întărirea respectului, a drepturilor umane și a libertăților fundamentale; va favoriza înțele­gerea, toleranța și prietenia între toate națiunile și toate grupurile etnice sau religioase și va promova dezvoltarea activităților Națiuni­lor Unite pentru menținerea păcii”. Cu toate că acest text ar putea aduce un consens între națiuni, el reprezintă unul dintre punctele interpretabile în favoarea sau împotriva educației religioase în școlile publice, de stat. Dilema constă în a ști dacă deplina dezvoltare a personalității umane cere predarea religiei sau nu. În Spania, o parte substanțială a societății este sprijinită, majoritar, de Biserica Catolică, dar și de diferite ordine monastice, care consideră ființa umană ca o ființă religioasă prin natura ei și, ca atare, precizează necesitatea unei pregătiri religioase obligatorii, în cadrul curriculei școlare. De cealaltă parte, unii membri ai partidelor de stânga consideră că nu este necesară o pregătire confesională în școli, pentru completarea deplină a educației elevilor.

Predarea materiei de religie în sistemul educativ spaniol de stat are la bază însăși Constituția spaniolă, din 1978. După cum se arată în articolul 27, alineatul 3: „Puterile publice garantează dreptul care-i îndreptățește pe părinți pentru ca și copiii lor să primească pregătirea religioasă și morală, care să fie de acord cu propriile lor convingeri religioase”. Pe de altă parte, în articolul 16, alineatul 3, se afirmă că „nici o confesiune nu va avea caracter statal. Puterile publice vor ține cont de credințele religioase ale societății spaniole și vor menține și cultiva corespunzătoarele relații de cooperare cu Biserica Catolică și cu celelalte confesiuni”. Acordul dintre statul spaniol și Sfântul Scaun, Vaticanul, despre învățământ în general și învățământul religios în școlile publice de stat, în mod special, a fost semnat la 3 ianuarie 1979. Acest acord a fost elaborat și negociat cu Vaticanul, de un Guvern democratic al Spaniei și, deși este în vigoare în ordonanța juridică spaniolă, totuși, astăzi nu este lipsit de unele comentarii critice. Spania a avut, întotdeauna, o tradiție sistematică, riguroasă în ceea ce privește învăță­mântul, în care educația religioasă a fost prezentă prioritar. Astfel, dacă rememorăm principalele legi și ordonanțe educative, vom putea prezenta rațiunile care ne îndreptățesc să afirmăm această chestiune.

Prevederi legislative privind ora de religie

În primul rând, în Legea Generală de Învățământ (1970), putem constata cum între principalele finalități ale educației sau ale învățământului se află și cea religioasă. „Educația umană integrală, dezvoltarea armonică a personalității și pregătirea pentru exercitarea responsabilă a liber­tății, inspirate din principiile creștine ale vieții și din tradiția și ansamblul culturii patriei; integrarea și promovarea socială și sporirea spiritului de conviețuire, toate acestea sunt în conformitate cu cele stabilite de Mișcarea Națională și celelalte Legi Fundamentale ale Regatului Spaniol” (art. 1. 1).
În aceeași linie, în Legea Organică de Libertate Religioasă (7/1980, 5 iulie), în articolul 2. 1. C se afirmă dreptul fiecărei persoane de „a primi și a preda învăță­mântul și educația religioasă de orice fel, în formă orală, în scris sau în oricare altă formă; a alege pentru sine, și pentru minorii neemancipați, în cadrul și în afara programului școlar, educația religioasă și morală, care să fie de acord cu propriile convingeri”. De asemenea, în articolul 7. 1 al ace­le­iași legi, se spune că „statul, ținând cont de credințele religioase existente în societatea spaniolă, va stabili, în acest caz, acorduri și convenții de cooperare cu Bisericile, Confesiunile și Comunitățile Religioase înscrise în Registrul Entităților Religioase ale Ministerului Justiției, care, prin cuprinsul doctrinei și numărul de credincioși, au atins notorietatea de împământenire în Spania. În orice caz, aceste acorduri se vor aproba prin Legea Parlamentului (Cortes Generales). Legea Generală de Reglementare a Dreptului la Educație (LODE, 1985) precizează, pe de o parte, dreptul părin­ților ca și copiii lor să primească o educație în materie religioasă, în acord cu propriile lor convingeri (art. 4. C.) și, pe de altă parte, dreptul elevilor de a li se respecta propriile convingeri religioase și morale (art. 6. 1. C). În același fel, în Legea de Ordonanță Generală a Sistemului Educativ (LOGSE, 1990) se afirmă că `învățământul, predarea religiei, se va ajusta celor stabilite prin acordul despre învățământ și aspectele culturale, stipulate, subscrise între Sfântul Scaun (Vatican) și statul spaniol și, în acest caz, celor prevăzute în celelalte care se vor putea stipula, subscrise cu alte confesiuni religioase. Cu acest scop, și în conformitate cu ceea ce vor dispune respectivele acorduri, se va include religia ca și materie de învățământ în nivelurile educative corespunzătoare, ceea ce va fi o ofertă obligatorie pentru centrele școlare și de caracter voluntar pentru elevi” (Dispoziția adițională a doua).

Acorduri stat - entități religioase

Guvernul socialist a subscris acordurilor de cooperare cu Federația de Entități Religioase: Evanghelice (Protestante) din Spania (Legea 24/1992, 10 noiembrie), cu Federația Comunităților Israelite din Spania (Legea 24/1992, 10 noiembrie) și cu Comisia Islamică din Spania (Legea 24/1992, 10 noiembrie). Toate aceste acorduri, redactate în aceiași termeni ca și acordurile realizate cu Biserica Catolică, includ „dreptul de a primi învă­țământ religios în centrele de învățământ publice și private”. În toate aceste acorduri se includ educația religioasă, prevederea și determinarea conținuturilor ­curriculare de învățământ religios, desemnarea profesorilor și a manualelor de religie. De asemenea, în perioada de guvernare a Partidului Socialist, când s-a stabilit Decretul Regal 2438/1994 din 16 decembrie, în articolul 1. 1 se declară că `învățământul religios al Bisericii Catolice se va preda în centrele docente ale ciclului al doilea de educație infantilă, primară, educația secundară obligatorie și liceu, atât publice, cât și private, fie concertate sau nu, în condițiile egale cu celelalte discipline - materii fundamentale de învăță­mânt”. În legislația de reglementare a sistemului educativ, Legea Organică de Calitate a Educației (LOCE, 2002), în dispoziția a doua complementară, se stabilește normativa corespunzătoare sectorului `Societatea, cultura și religia”. Această materie, care trebuia să fie predată, în mod obligatoriu, de centrele de învățământ, cuprinde două opțiuni diferite între care elevii puteau alege: una de caracter neconfesional și o alta confesională. Aceste două opțiuni se arată a fi semnificativ distan­țate în ceea ce reprezintă natura și dispoziția fiecăreia. Pe de o parte, referitor la opțiunea neconfesională, Guvernul este cel care are misiunea să stabilească conținutul și materiile de învă­țământ comune, precum și restul dispozițiilor necesare. Totuși, în opțiunea confesională, atât materiile didactice predate, cât și manualele destinate acestei materii, religie, ultima responsabilitate corespunde autorităților religioase și totul se va fundamenta pe cele stabilite în `Acordul despre învățământ și aspectele culturale semnate între Sfântul Scaun - Vatican și statul spaniol, iar în cazul său, a celor prevăzute în celelalte documente ce se vor stipula sau care se vor putea semna cu alte confesiuni religioase”. Deși este vorba despre o materie elaborată și creionată de către entitățile religioase respective, ulterior, predarea orelor de religie a fost aprobată de către minister, în același mod ca și celelalte materii de învățământ aparținătoare curriculei oficiale de învățământ. În 2006, Guvernul socialist re­nunță la Legea Organică de Educație (LOE), iar religia redevine materie opțională, fiind obligatoriu a se studia istoria religiilor sau să se desfășoare activități în bibliotecă. Această lege a fost un eșec. În 2013, Guvernul Partidului Popular scoate o nouă lege (LOMCE), iar materia alternativă religiei se numește `Valorile sociale și civice”, pentru ciclul primar, și `Valorile etice”, pentru ciclul secundar. În liceu, religia este materie opțională. În același an, Con­ferința Episcopală Spaniolă a publicat textul `Orientări pastorale pentru coordonarea familiei, a parohiei și a școlii în transmiterea credinței” în care este criticată legea și se deplâng `dificultățile legislative și administrative, indiferența și ­subaprecierea faptului că învăță­mântul religios se experimentează între cunoștințele științifice și sociale”. Episcopii catolici spanioli cer ca religia să păstreze spiritul său specific, acela de `misiune evanghelizatoare” etc.

Pro și contra religiei în școală

Ajunși la acest punct și după ce am realizat o parcurgere, legală și istorică, a situației învăță­mântului religios în sistemul educativ spaniol, după instabilitatea politică actuală din Spania, ne punem din nou întrebarea: care va fi viitorul acestei realități în anii ce urmează? În acest sens, putem prezenta câteva atitudini în favoarea educației religioase și împotriva continuării susținerii orelor de religie în sistemul de învățământ spaniol. Astfel, deși toate dovezile și certitudinea că în Spania nu se va elimina învățământul religios din sistemul de învățământ public, de stat, există câteva grupări și mișcări care își mențin poziția adversă față de învățământul religios în școli. Sintetic, vom semnala doar câteva. Prima, CEAPA (Confe­derația Spaniolă de Asociații de Părinți și Mame de Elevi), cere o școală laică, fără îndoctrinări religioase. Totuși, aceste pretinse școli strict laice, fără predarea orelor de religie, vin în contra­dicție cu principiile Constituției spaniole din 1978. E drept că, în prezent, se cere revizuirea Constituției tocmai în acest sens. O altă organizație, Aso­ciația `Europa Laică”, are ca linie principală lupta în favoarea unei școli pentru știință, și nu pentru credință. Aceasta consideră că îndoctrinarea religioasă trebuie să fie total izolată de planul de învățământ, apărând un model de școală laic, de educație fără dogme, ci în valorile umanistice și universale, în care să se simtă comozi atât cei necredincioși, cât și cei cre­dincioși, membri ai diferitelor religii. Totuși, în Spania catolică, poporul, de-a lungul istoriei sale și până astăzi, a fost și este cu mare fidelitate față de Dumnezeu, Hristos, Maica Domnului și tot patrimoniul de credință, spiritualitate, morală, cultură și artă creștină a Bisericii, cum puține țări au în lume. Și în acești ani de democrație, cu libertăți greșit înțelese de unii, Biserica, ierarhia, clerul și cei din Ordinele monastice au fost și se poartă ca adevărați `toreadori” față de dușmanii învăță­mântului religios, în tot sistemul de învățământ, în Regatul Spaniei. Aceștia nu cedează și nici poporul spaniol. Astăzi, mulți apărători ai învățământului religios în școli spun că postura antireligioasă favorizează formarea tinerilor cu o săracă cultură și morală, cu un spirit debil, cu mentalitate infantilă, puțin spirit critic, prin lipsa de valori nestudiate. Orele de religie sunt alese de majoritatea copiilor și a tinerilor. Toți pot alege opțiunea confesională și neconfesională, deci nu sunt obligați. Majoritatea elevilor catolici aleg opțiunea confesională, căci din pruncia lor sunt bine educați în bisericile parohiale. Dar religia se predă la un nivel frumos ­instructiv, legată de istorie, de cultură, de societate, care este `poporul lui Dumnezeu”. Astfel, pot înțelege mai bine istoria, artele, tradițiile și obiceiurile, credința pe care se bazează societatea, fără a merge împotriva propriilor convingeri. Astfel, a fi sau a nu fi de acord cu noile normative, spaniolii și mulți sociologi și politicieni spun că studiul religiei în școli este parte esențială din valorile culturii. De asemenea, religia contribuie la obținerea unei enorme trans­cendențe spirituale, de aceea trebuie să se regăsească în programul analitic al învă­ță­mântului spaniol. Cum omul de azi este omul-lumină, omul-cultură, omul-civilizație, omul-progres, Biserica Catolică, pentru predarea religiei, dispune de personal academic la înălțimea cerințelor tinerilor de astăzi, de aceea are mare succes. Deci, ­dacă se recunoaște importanța edu­cației generale, nu se poate lăsa deoparte dimensiunea religioasă și morală a tinerilor. Ei sunt Biserica de azi și de mâine, fău­ritorii societății de viitor a Spaniei.

Reflecții finale

Dacă în școlile de stat s-au alternat tot felul de legi privind învățământul religios, un studiu informativ recent arată că, în centrele de studii private, școli și licee, opțiunea pentru materia de religie este impresionant majoritară, 87,1% în ciclul primar, 84,6% în ciclul secundar și 86,4% în liceu. Azi, în Spania se consideră că elevii și tinerii trebuie să fie educați, în mod sistematic, în materie religioasă, cu scopul de a fi dotați cu o pregătire integrală, care să facă din ei persoane independente și cu idealuri proprii, fidele patrimoniului lor religios. De aceea se optează și se luptă, de-a dreptul, în favoarea ca școlarii și liceenii să primească o solidă educație religioasă, cu scopul de a putea avea propriile principii, spirit de judecată și de a-și trăi, în mod liber, credința și viața, prin valorile studiate.
Spre aceste idealuri colaborează și luptă părinții, episcopii, Biserica și toți ai ei. Știm cu toții că `Adevărul (transmis) ne va face liberi” (Ioan 8, 32).