Biserică şi societate
Învăţarea începe mai devreme decât credem

Învăţarea începe mai devreme decât credem

Andreea Hefco, 13 Noiembrie 2012

În acest articol vreau să vă prezint o idee surprinzătoare, care poate părea neverosimilă, dar care e susţinută de descoperirile din psihologie şi biologie. Se pare că învăţăm cele mai importante lucruri înainte de a ne naşte, când încă ne aflăm în uter.

Există o disciplină ştiinţifică numită originile fetale. Ea a apărut acum aproximativ două decenii şi se bazează pe teoria conform căreia sănătatea şi bunăstarea noastră de-a lungul vieţii sunt determinate de cele nouă luni pe care le-am petrecut în uter. Deci învăţăm despre lume chiar înainte de a păşi în ea. Când ne ţinem copiii în braţe pentru prima dată, ei au fost deja conturaţi de noi şi de lumea în care trăim.

Mai întâi, copiii învaţă sunetul vocii mamei lor

Fiindcă sunetele din exterior străbat ţesutul abdominal al mamei şi lichidul amniotic din jurul fătului, vocile pe care fetuşii le aud, începând cu luna a patra de sarcină, sunt percepute ca înăbuşite. Vocea femeii însărcinate reverberează prin corpul ei, ajungând la făt mult mai clar. Odată născut, bebeluşul îi recunoaşte vocea şi preferă să o asculte în defavoarea altor voci.

Din momentul naşterii, bebeluşul e receptiv cel mai mult la vocea persoanei care e cel mai probabil să-l iubească - mama sa. Îşi modelează chiar şi plânsetele pentru a suna ca limba mamei sale. Dar fetuşii nu învaţă doar despre sunete. Învaţă despre gusturi şi mirosuri. După şapte luni de sarcină, papilele gustative ale fătului sunt complet dezvoltate şi receptorii săi olfactivi, care îi permit să miroasă, funcţionează. Aromele hranei consumate de femeia însărcinată pătrund în lichidul amniotic, care e constant înghiţit de făt. Bebeluşii par să-şi amintească şi preferă aceste arome odată veniţi pe lume. Bineînţeles, alături de mirosul mamei lor, esenţial pentru liniştirea copilului.

Cu toate acestea, procesul de nouă luni de formare şi modelare din uter e mult mai profund şi mai important. Lucrurile pe care o femeie însărcinată le trăieşte zilnic, aerul pe care-l respiră, mâncarea şi băutura consumate, chimicalele la care e expusă, dar mai ales emoţiile pe care le trăieşte sunt împărtăşite şi fătului ei. Se formează un amestec de influenţe, unice, ca femeia însăşi. Fătul încorporează aceste date în propriul organism, în carnea şi sângele său şi consideră aceste contribuţii materne ca fiind informaţii din lumea exterioară pe care le preia ca atare.

Psihanalista Francoise Dolto afirma că "atunci când avem de-a face cu copii care prezintă perturbări precoce, totul trebuie început foarte devreme. Trebuie să i se spună copilului drama trăită în timpul sarcinii (sau gândul mamei la o durere trăită în trecut şi rememorată în sarcină). Iar din momentul în care i se spune copilului, cu ajutorul cuvintelor, tot ce a putut să perturbe relaţia dintre mamă şi el, sau dintre el şi el însuşi, reuşim să prevenim o agravare a stării lui de neadaptare la viaţă, iar uneori chiar să evităm intrarea în acea stare.

Totul se întâmplă ca şi cum am îndepărta un deochi, anti-viaţa pe care acesta o presupune şi care împiedică pulsiunile de viaţă să domine pulsiunile de moarte la individul respectiv".

Tot Francoise Dolto descrie, în cartea "Ce să le spunem copiilor", cazul unei femei însărcinate, aflată în doliu, tatăl ei murind în perioada în care ea era însărcinată. Ei bine, copilul care se va naşte va putea purta o marcă a faptului că fiinţa cealaltă, rivală, este o fiinţă dintr-o lume diferită de lumea noastră, iar acest lucru se va putea manifesta chiar şi prin neasumarea realităţii propriului corp, prin refuzul de a trăi, trăind de fapt pe jumătate "absent", ca urmare a identificării cu numărul unu din gândurile mamei în ultimele luni de sarcină.

De asemenea, sunt foarte importante cuvintele pe care copilul le aude imediat după naştere, rostite de altă persoană, de "celălalt", omul situat în afara mamei sale, care nu este mereu tatăl, ci poate moaşa, medicul, asistenta etc. Aceste cuvinte pot acţiona ca un fel de oracol pentru nou-născut, motiv pentru care naşterea într-un mediu securizat, cu un personal axat pe ceva mai mult decât nevoile de supravieţuire, poate ar merita privită mai cu atenţie.

Cercetarea originilor fetale nu învinovăţeşte femeile pentru lucrurile petrecute în sarcină. Ea studiază cum putem asigura o mai bună sănătate şi bunăstare copiilor noştri. Acest efort trebuie să se îndrepte şi spre ceea ce învaţă fetuşii în cele nouă luni petrecute în uter. Învăţarea e una din activităţile esenţiale ale vieţii şi se pare că începe mult mai devreme decât ne-am fi imaginat vreodată.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!