Religie şi ştiinţă
Învăţarea prin experimentare sau poezia cosmică

Învăţarea prin experimentare sau poezia cosmică

Marta Grădinaru, 02 Martie 2013

Privim spre cer şi ne răsfirăm gândurile, atingem repejunile râului cu degetele, simţim mirosul proaspăt de fân cosit, ne lăsăm uneori mângâiaţi de adierea lină a vântului sau de picăturile ploii de vară, iar când vedem un chip senin de copil, zâmbim măcar cu ochii.

Când luăm aminte la fiecare detaliu di­m­­prejurul nostru, începem să vedem ce anume îi dă sens sau îl fa­­ce deosebit, începem să sesi­zăm esenţele, adică să deve­nim sensibili. Descoperim for­me ino­­vative de a folosi ceva sau în­­ţelegem într-o lumină di­­­fe­ri­tă, poate mai limpede, ra­­ţiunea u­nor trăiri întâlnite în contexte a­semănătoare. În­să toate acestea au nevoie de... un timp al sim­­ţirii – timpul pen­tru a sesi­za, pentru a des­coperi valoarea din ceva sau din cineva. Mai sim­plu spus, sensibilitatea cere a­ten­ţie, iar atenţia concentrată ne în­vaţă să simţim. Astfel, ce­le trei fa­cul­tăţi sunt exersate ple­­­nar şi armonios: voinţa ca­pa­­­citează concentrarea, ra­ţiu­nea se re­flec­tă într-o atenţie în­­ţe­legă­toa­re, iar efortul con­ju­­gat con­du­ce spre deprin­de­rea u­nei sen­sibilităţi revela­toa­­re ca­re îl impulsionează pe om să fie viu în orice face sau cugetă.

Pe de altă parte, părintele Du­­mitru Stăniloae explică în mod clar că natura poate doar să îi deschidă omului între­bări spre cunoaştere – nu îi poa­te o­fe­ri, însă, şi răspunsu­ri­le ulti­me care să odihnească se­tea de ab­solut a omului1, nu îl poate a­juta pe om să se simtă cu totul îm­plinit şi mul­ţu­mit.

Performanţele tehnologiei şi provocările naturii

Nu putem să nu remarcăm că oferta diversificată a per­for­­manţelor din industria teh­no­lo­gi­că ne face posibilă facili­ta­rea vie­ţii într-un sens destul de larg şi câştigă resurse sub­stan­­ţi­ale de timp de pe urma vi­­­te­zei. Uti­li­tatea multidi­men­­­­sio­­na­lă a teh­no­logiei în do­­­meniile a­­plicate ale şti­in­ţe­lor şi în viaţa co­tidiană ar­ti­cu­lea­ză încă o da­tă extra-or­di­na­ra (adică peste fi­re!) capaci­ta­tea creatoare de ca­re dispu­ne o­mul. Totuşi, exis­tă paliere în ca­re intervenţia mij­locită a teh­­ni­cii şi tehnologiei se cere a fi redusă la o li­mi­tă de bun-simţ (o limită cel pu­ţin mo­ra­lă), în special acele pa­li­ere ca­re vizează formarea o­mu­lui.

Timpul câştigat din utili­za­rea unei tehnologii casnice, să spu­­nem, reprezintă o nouă o­por­tunitate de investiţie. E­sen­­ţi­ală este, de astă dată, na­tura in­vestiţiei! Economia, ori­cât de ca­ptivantă se arată prin labi­rin­­tul afacerilor care pu­ne în va­loare potenţialul ui­mi­tor al o­mului, nu este şi nici nu poate fi cea mai fericită op­ţi­une pentru timpul personal. În plus, pri­vind mai îndea­proa­pe con­tex­­tul actual, ob­ser­­văm că s-a pier­dut capa­ci­ta­­tea de a recep­ta cu acurateţe sim­plele mesaje din mediul în­con­jurător, fie că vor­bim de na­tură, oameni, fe­no­mene sau circumstanţe.

De ce se plictiseşte copilul? Pen­­tru că nu înţelege ceva sau... poate că s-a obişnuit cu un mediu mult prea dinamizat ca­re să-i ofere permanent al­ter­­na­­tive de joacă, care să schim­be ceva. Iar cele mai po­tri­vite mij­loace bazate pe mo­bi­litate sporită sunt puse la dispoziţie de continua expansiune media­ti­că. Într-o activitate realizată la un meta-me­diu (informaţii fur­nizate concomitent sub mai mult forme, prin tehnică), cum ar fi com­pu­­terul, de exemplu, sti­mulii sunt hyper-solicitaţi da­torită multitudinii de micro-miş­cări şi sunetelor, vasta pa­le­tă cromatică, chiar dacă nu toa­te cu­lo­­rile (artificiale!) sunt se­si­­za­bi­le cu ochiul liber. Însă a­ces­te procese atentează la buna func­ţionare a creierului şi îi re­­du­ce anumite capacităţi pre­cum reflexia, introspecţia, gân­­di­rea critică în favoarea ac­ce­să­rii unui pachet eterogen de in­formaţii. Neurobiologii şi psi­­ho­­logii avertizează că din a­­ceas­­tă cauză sunt afectate şi al­­te facultăţi ale gândirii, precum analogia, filtrarea infor­ma­­­­ţiilor, aprecierea, com­pa­ra­ţia, extrapolarea2. Uneori, fo­lo­­­­si­­tă fără discernământ, teh­no­­lo­gia lezează indirect, desigur, atât de mult structura lăuntri­că a omului, încât creie­rul u­man devine leneş în cel mai a­de­vărat sens al cuvântului, iar re­zultatele - faptele, ges­turile, gân­durile - rămân lip­site de e­sen­ţă, adică de pu­te­re şi res­pon­sabilitate. Aşa­dar, creierul să­nătos are ne­voie să respire o se­vă plină de viaţă, nu mecani­za­tă, are ne­voie să proceseze viu şi spontan, nu să se lase ma­nipulat de către deprinderi­le senzoriale.

Materiile şcolare – în aer liber

Unul dintre obiectivele de for­ţă pe care le urmăreşte pro­gra­­ma educaţională din State­le U­nite, în urma rapoartelor PISA care au aşezat sistemul fin­­landez în top, este să îi în­ve­­ţe pe copii cum să înveţe. Ja­­po­nia, China şi Coreea, în mod spe­cial, au făcut multe in­ves­ti­ţii în modernizarea şi u­mani­za­rea tehnologiilor care ser­vesc plat­formei e-Learning, iar cele mai recente tind să per­fec­ţio­ne­ze Agentul BDI (cu com­ponen­tă afectivă con­diţio­na­tă de bio­sen­zori). Tehno­lo­gia vizată, în­să, nu face decât să răspundă u­nor nevoi punc­tu­­ale. Finlanda s-a arătat u­ne­­ori chiar rudi­men­­tară, deşi e­ficientă, în prac­­ticile ei edu­ca­ţionale. Ca sim­plu exemplu, profesorii pot să îi scoată pe elevi în aer liber, în apro­pie­rea unei păduri even­tu­al, şi îi în­vaţă operaţiile ele­men­tare din algebră cu ajuto­rul pietri­ce­lelor sau al ramu­ri­lor3. Este foarte fecundă şi inte­li­gentă a­ceastă alternativă de a e­xersa în aer liber, la o oareca­re dis­tan­ţă de electricitate, aer în­chis şi spaţiu închis.

Sigur că cel mai adesea teh­­no­­logia reuşeşte să produ­că re­zul­tate concrete imedia­te, com­pa­­rativ cu practicile cla­­sice de a învăţa. Totuşi se im­pun câ­te­va întrebări ine­ren­­te: dezvol­ta­rea elevului de­pin­de obligatoriu de tehnologie? Sau mijloa­ce­le tehnice re­u­şesc să capa­ci­te­ze inteligenţa umană la un ma­ximum accesibil? Ce se în­tâm­plă dacă se pro­­duce o pană de curent sau, mai rău, statul a­junge într-un colaps financiar ca­re nu-i permite să facă anu­mi­­te cheltuieli facultative pentru situa­ţii­le critice – elevii sunt defavo­ri­zaţi? Inteligenţa es­te antrenată doar prin in­ter­me­diul teh­nicii şi tehnologiei? Câ­te din­tre informaţiile propu­se îl în­vaţă pe copil să fie sensi­bil la om, natură sau să se cu­noas­­că pe sine însuşi, să fie în­­ţe­legător, să ia atitudine, să fie dis­­cret prin prezenţa sa, dar şi viu, în acelaşi timp? Ci­ne îl în­va­ţă pe copil să gân­deas­­că şi să sim­tă atunci când părinţii lor dis­pun doar de un timp econo­mic?

Întâlniri cu prezenţa

Mai mult, studiile de spe­­ci­a­­­li­­­tate pledează pentru re­du­ce­­rea apelului educaţiei la teh­­no­lo­gii şi media multitasking în­tru­cât încetinesc proce­se­le de gân­dire4. Profunzimea se core­lea­­ză cu capacitatea de a obser­va, capacitatea de a con­centra a­tenţia spre raţiunile înconju­ră­toare, de a fi sen­sibil la fru­mu­­seţe, de a con­verti o infor­ma­ţie şi de a-i ex­trage e­sen­ţia­lul, în sfârşit, de a învăţa să tră­im intens. Unul este gustul lap­telui de la o vacă crescută pe păşune şi al­tul este gustul lap­telui din ma­gazinele ali­men­­tare. Altfel spus, oamenii ca­re sunt vii îl ating pe celălalt cu cea mai mi­că vibraţie a fiin­ţei lor – cu o privire, un cuvânt, un gest, un surâs, o lucrare – pen­tru că am­prenta lor este pu­ternică. În­tâlnirea cu ei te pe­cetluieşte pe viaţă (amintiri vii, cu miez re­­memorabil). A­ceş­tia sunt oa­meni de marcă (per­so­na­li­tăţi autentice!) pentru că mar­chează pe celălalt cu sim­pla prezenţă (de spirit). Ast­fel de per­soane frapează prin­tr-o pre­zenţă vie, plenară şi, da­to­ri­­tă acestui fapt, îşi a­duc in­ter­locutorul într-un pre­zent con­tinuu. Profesorii sau pe­­dago­gii de o asemenea statu­ră s-au impregnat în discipolii lor prin această prezenţă care ul­terior îi formează (pe urma­ş­ii în duh) ca oameni de an­ver­gu­ră. Iar informaţia transmi­să de a­ceşti profesori este lizi­bi­lă, inteligibilă şi aplicabilă.

Note: 1 ‑Pr. prof. Dumitru Stă­ni­loae, nota 328 la Sf. Maxim Măr­turisitorul, Ambigua, IBMBOR, Bucureşti, 2006, p. 393

2 ‑http://www.bri­ta­n­ni­ca.com/blogs/2009/12/were-al­ways-multitasking-and-thats-the-problem/

3 ‑http://www.guar­di­an.co.uk/world/2010/dec/05/fin­land-schools-curriculum-teaching

4 ‑http://multitasking.stanford.edu/MM_FinalReport_030510.pdf, The impact of me­dia multitasking on chil­dren's learning and de­ve­lopment


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!