Învăţăturile stareţului Vasile de la Poiana Mărului

În secolul al XVIII-lea Ortodoxia românească a cunoscut o puternică mişcare de reînnoire duhovnicească ce a avut la bază practica Rugăciunii inimii. Personalitatea cea mai cunoscută a acestei mişcări duhovniceşti este Sfântul Paisie de la Neamţ, dar alături de el au fost şi alţii care au realizat o sinteză între tradiţia ortodoxă slavă şi isihasmul românesc. Sfântul Vasile, stareţul de la Poiana Mărului, duhovnicul lui Paisie, a lăsat valoroase scrieri despre practicarea rugăciunii neîncetate.

În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, viaţa monahală din Ucraina, stăpânită de Polonia, primea puternice lovituri din cauza uniatismului catolic. În Rusia, Petru cel Mare desfiinţează în 1724 schiturile şi micile mănăstiri, astfel că din cele 1.200 de mănăstiri existente la 1700, mai funcţionau în 1800 doar 452. Situaţia era cu totul alta în Moldova şi Ţara Românească. Biserica Ortodoxă era sprijinită de binecredincioşi domnitori după chipul basileilor de la Constantinopol. Spre acest spaţiu se vor îndrepta mulţimi de călugări slavi, printre care au fost şi Paisie Velicikovski şi stareţul Vasile de la Poiana Mărului. Stareţul Vasile a venit din Ucraina şi s-a stabilit la Carpaţii de curbură, în zona mioritică a Vrancei, la Schitul Dălhăuţi. Aici a devenit preot. La scurt timp s-a retras în munţii Buzăului, la schitul de la Poiana Mărului, unde a pus bazele unei vieţi isihaste autentice. Sub autoritatea duhovnicească a stareţului Vasile s-au aflat mai multe sihăstrii şi schituri din munţii Buzăului şi Vrancei. Centrul acestei reţele unice în istoria bisericească de la noi a fost Schitul de la Poiana Mărului.

Stareţul Vasile, un părinte al Ortodoxiei universale

Stareţul Vasile a reuşit să ofere o adevărată cheie de înţelegere şi practicare a vieţii isihaste, având în centru rugăciunea inimii şi scrierile filocalice, devenind un părinte duhovnicesc al întregii Ortodoxii. În anul 1749, stareţul Vasile primeşte o recunoaştere oficială din partea patriarhilor scaunelor apostolice ale Ierusalimului, Alexandriei şi Antiohiei, care i-au ascultat sfaturile şi învăţăturile: "cei trei patriarhi foarte s-au bucurat, l-au binecuvântat şi i-au dat mărturie în faţa Sinodului; astfel că nimeni să nu se îndoiască de învăţăturile lui".

Rugăciunea inimii este o înnoire a harului Sfântului Botez

Expresia "rugăciunea lui Iisus" sau "rugăciunea inimii" desemnează o rugăciune specifică creştinilor ortodocşi, care constă din neîncetata chemare a numelui lui Iisus printr-o scurtă formulă: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!" Această rugăciune reprezintă esenţa practicii isihaste, în jurul ei împletindu-se şi celelalte nevoinţe şi lucrări duhovniceşti. Stareţul Vasile consideră că cel mai potrivit loc unde Îl putem invoca şi ruga pe Hristos este inima. Comentând textul biblic: "Cel ce crede în Mine râuri de apă vie vor curge din pântecele lui" (Ioan 7, 39), stareţul Vasile spunea că toţi creştinii botezaţi primesc în mod tainic această apă în inimile lor, adică toţi primesc la Botez înlăuntrul lor pe Hristos Însuşi. Sfântul Vasile leagă rugăciunea lui Iisus de experienţa harului baptismal care trebuie mereu împrospătată, ştiut fiind că păcatele din cursul vieţii reuşesc să umbrească această experienţă. Rugăciunea lui Iisus nu mai poate fi considerată, în acest context, ca o preocupare numai a monahilor îmbunătăţiţi, ci ea este recomandată tuturor creştinilor, întrucât toţi au fost botezaţi şi toţi au nevoia de a recupera experienţa harului Duhului Sfânt de la Botez.

Harul este lucrător nu din exteriorul omului, ci din inima lui

Rugăciunea inimii se bazează pe prezenţa interioară mistică a lui Hristos în sufletul creştinilor şi pe considerarea răului şi a păcatelor ca o ameninţare exterioară creştinului, care lucrează la ştergerea sau adormirea harului lucrător din inimă. Stareţul Vasile aşază rugăciunea lui Iisus în contextul sacramental al Bisericii, întrucât ea este o activare a energiilor baptismale. Alături de acest aspect este menţionat şi rolul ei în cadrul luptei ascetice, alături de alte lucrări duhovniceşti. Practica rugăciunii este folositoare dacă este unită cu păzirea poruncilor lui Hristos.

"Sabie duhovnicească" împotriva diavolilor

În cadrul luptei ascetice, stareţul Vasile acordă o importanţă deosebită rugăciunii lui Iisus, considerând-o ca singura "armă" care alungă efectiv influenţa nefastă a diavolilor şi ispitele. Dacă celelalte lucrări duhovniceşti, ca de exemplu păzirea poruncilor, rugăciunea de toate zilele şi postul, sunt considerate un scut protector împotriva ispitelor, ferindu-ne ca ele să ne rănească, rugăciunea lui Iisus este singura armă ofensivă. Stareţul Vasile consideră această rugăciune o "sabie duhovnicească" a cărei lucrare izvorăşte din puterea numelui lui Iisus Hristos invocat neîntrerupt de creştin. Numele lui Iisus Hristos concentrează în mod tainic persoana şi lucrarea lui Hristos, astfel că între Nume şi Persoană nu se poate face o separaţie. Stareţul Vasile este fidel tradiţiei isihaste a Sfântului Simeon Noul Teolog şi tradiţiei sinaitice, concentrându-se mai mult pe aspectul personal al întâlnirii cu Hristos în rugăciune. Astfel, căinţa şi atenţia înlocuiesc în concepţia stareţului Vasile metodele psihofizice athonite (respiraţia şi concentrarea privirii în inimă). Reuşind să ofere o înţelegere practică a Rugăciunii inimii, Sfântul Vasile acordă o importanţă deosebită dispoziţiei interioare pentru rugăciune. Orice experienţă mistică nu se poate realiza decât dacă atenţia este unită deplin cu rugăciunea. Stareţul Vasile consideră că atenţia este fie o trezvie a minţii care înseamnă o permanentă stare de veghe în a înţelege gândurile şi a respinge orice amestec al răului, fie acea unificare a întregii fiinţe în cadrul rugăciunii. Rugăciunea inimii este considerată de stareţul Vasile de la Poiana Mărului drept cea mai sigură metodă de a cugeta neîntrerupt la Dumnezeu şi de a trăi în prezenţa Lui.

"Filocalia" de la Poiana Mărului

Schitul de la Poiana Mărului a fost, în timpul stăreţiei Sfântului Vasile, un important centru de copiere şi răspândire a scrierilor filocalice. Ucenicii Sfântului Paisie de la Neamţ au continuat această tradiţie a manuscriselor, transmiţând importante opere filocalice în Rusia. Pe această filieră au ajuns la cunoscuta Mănăstire Optina scrierile stareţului Vasile. Opera sa este tipărită în anul 1847, la Optina, în volumul care cuprinde viaţa şi opera Sfântului Paisie de la Neamţ. În acest volum sunt ataşate trei introduceri sau cuvânt-înainte ale Sfântului Vasile la cartea Sfântului Grigorie Sinaitul, la capitolele lui Filotei Sinaitul şi la cartea lui Isihie, apoi, mai avem un comentariu la cartea lui Nil Sorski, un adaos la aceeaşi carte şi o lucrare numită: "Despre abţinerea de la mâncărurile oprite monahilor". Sfântul Ignatie Briancianinov (1806-1867) recomanda scrierile stareţului ca o adevărată cheie a Rugăciunii inimii: "Scrierile stareţului Vasile pot şi trebuie să fie văzute drept cea dintâi carte spre care trebuie neapărat să se îndrepte oricine doreşte să practice cu succes rugăciunea lui Iisus în timpul nostru".