Pagina copiilor
Învierea Domnului  prin ochi și minte de copil

Învierea Domnului prin ochi și minte de copil

16 Aprilie 2017

Cum le putem vorbi copiilor despre Învierea Domnului? Cât vor înțelege ei din tot ceea ce s-a petrecut în acea zi când Viața a strălucit din mormântul lui Hristos?

Pagina aceasta este dedicată copiilor și, ca atare, nu-și propune să le predea celor mici nici un fel de lecție despre sărbătoarea Paștilor, ci să ne arate nouă, celor maturi, ce au priceput ei din Înviere, această sărbătoare a sărbătorilor, cum și-au reprezentat-o în culori și cuvinte.

Lumina din Lumină

Când iarna iar se pregătește
Să lase locul primăverii
Și toți caișii din grădină
Se-mpodobesc frumos, și merii,
Cu straie noi în verde-crud
Și muguri alb-roz la rever,
E semn că a venit momentul
Pentru sublim, nu efemer.

Despre iubire au spus multe
Și filosofii și poeții
Dar, dincolo de tot și toate,
Rămâne sfânt misterul Vieții.
Al vieții noi întru credință,
Cu bucurie și iertare
Și totul va fi cu putință,
Oricât de imposibil pare.

Ne rătăcim în amănunte,
Preocupându-ne-n zadar,
Uitând că viața e frumoasă
Și ne-a fost oferită-n dar,
Din dragostea nemărginită
A Tatălui nostru cel sfânt,
Ce și-a trimis spre sacrificiu
Propriul Fiu, jos, pe Pământ.

Ereticii, nebuni și răi,
Fără să stea prea mult pe gând,
S-au transformat toți în călăi
Și-au răstignit pe Fiul sfânt.
Și toate astea pentru noi,
Să fim răscumpărați din rău,


Atât de mare e iubirea
Prea Bunului Sfânt Dumnezeu.

Dar cum iubirea-ntotdeauna
Învinge ura și durerea,
A treia zi s-a întâmplat
Minunea sfântă, Învierea.
De-atunci, în fiecare an,
Întreaga natură renaște,
Lumină din Lumină luând
În Sfânta, prima zi de Paște.

Și, cum nimic pe lumea asta
N-a fost și nu-i întâmplător,
Miracolul reînvierii
E simplu și copleșitor.
Și ne îndeamnă spre-mpăcare,
Spre liniște și spre iubire
Cu fapte bune și iertare,
Vom găsi drum spre fericire.

Să renunțăm deci la invidii,
Să fim mai milostivi și buni,
Privind cu ochii-nțelepciunii
O zi, ca pe o zi de luni.
De am găsit sau n-am găsit,
Un rost în viața mult prea plină,
Să zicem „Hristos a-nviat!”
Primind lumina din Lumină.


(Dima Maria, clasa a V-a A,
Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir)

Material realizat cu sprijinul prof. Sgubea Luminița, Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir, judeţul Alba


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!