Șase secole de istorie și credință la Biserica Bucur Ciobanul

Șase secole de istorie și credință la Biserica Bucur Ciobanul

Ștefania Coșuleanu, 28 Noiembrie 2016

Pe strada Radu Vodă din Capitală, la numărul 33, 33 de trepte ne poartă spre unul dintre cele mai reprezentative locuri din Bucureşti: Bisericuţa Bucur Ciobanul. Pe colina de pe malul Dâmboviţei, trecutul sfântului locaş se ascunde în tumultul vremurilor. Iar legenda se împleteşte cu tradiţia.

După şase secole de istorie de la înfiin­ța­rea orașului Bu­cu­rești, nu încetăm a ne întreba: Cine să fi fost acest Bucur? Unele persoane susţin că a fost un boier bogat; alţii, un negustor vestit; iar cei mai mulţi, un simplu cioban, stăpân al acestor locuri. Însă, un adevăr este ştiut şi mărturisit de toţi: Bucur Ciobanul a fondat şi a dat numele său aşezării, care peste veacuri avea să devină cosmopolitul Bucureşti.

Istoria bisericuţei şi a emblematicului cioban Bucur i‑a fascinat şi intrigat, deopotrivă, pe istorici. Astfel, Nicolae Iorga nota: „Acolo e leagănul cetăţii”. Şi, ca orice leagăn, e inefabil, greu de surprins în argumente ştiinţifice. De aceea un alt cercetător, Ionescu Gion, în lucrarea sa Istorie a Bucureşcilor afirma:„Bucur ciobanul - povesteau unii cu emoţiune - păscându‑şi oile, pe colinele păduroase ale Dâmboviţei, a durat aici, în malul gârlei, o bisericuţă de lemn, ca să‑i fie sieşi şi moştenitorilor săi un locaş de rugăciune către Bunul Dumnezeu”.

Şi cu adevărat „a durat” Bucur ciobanul nu doar sfânt locaş de lut, ci gând înălţat lui Dumnezeu, neclintit peste veacuri. Specialiştii mai caută încă dovezi palpabile pentru ochii minţii. Credincioşii care îi trec pragul se odihnesc o clipă pe o autentică prispă a istoriei. Cu ochii la turla acoperită cu şindrilă, simt tainic vibraţia străbunilor, ce vorbeşte ca un argument de nezdruncinat. Părintele paroh Ionuț Bărbulescu, discret și modest slujitor al lui Dumnezeu și al adevărului, a adunat argumente pentru susținerea ridicării primei biserici tocmai la anul 1416. „Cu prilejul lucrărilor de înlocuire a lespezilor de piatră ale scării centrale (la aproximativ 2 metri sub cota 0), pe colina bisericii noastre a fost descoperită o scară formată din 3 trepte de piatră. Considerăm că treptele descoperite acum pot fi ale unei biserici din 1416, biserică ce a fost construită cu 2 metri mai jos decât biserica actuală”. Pisania bisericii, alcătuită la 1898 de către preotul Grigorie Musceleanu şi aşezată între lespezile de piatră din biserică, menţionează construirea, la 1416, de către domnitorul Mircea cel Bătrân a primei biserici din zidărie, pe locul unei biserici mai vechi, din lemn, zisă „a ciobanului Bucur”. Autenticitatea acestei informaţii a fost pusă, adesea, sub semnul întrebării, deoarece pisania originală se spune că a fost ascunsă de către un egumen grec în temelia tindei bisericii lui Radu Vodă.

Un alt argument adus de părintele Ionuț Bărbulescu: „Documentele istorice consemnează înăl­ţarea cu 2 metri, de către ostaşii turci conduşi de Sinan Paşa, la 1595, a colinei bisericii noastre (constituind aşa‑numita falangă de apărare a oastei lui Sinan Paşa împotriva oştii lui Mihai Viteazul). Studiile efectuate pentru consolidarea şi restaurarea bisericii au confirmat faptul că ultimii 2 metri din pământul de pe colina bisericii sunt de umplutură, care conţine şi resturi de cărămizi (probabil tot ale bisericii din 1416)”.

Distrusă în incendiul provocat de ostaşii turci conduşi de Sinan Paşa, în 1595, biserica a fost rezidită pe vechile fundaţii de către monahii Mănăstirii Radu Vodă. Noua destinaţie a sfântului locaş era de gropniţă (osuar) şi capelă a cimitirului mănăstirii. Din momentul în care bisericuţa a primit destinaţia de gropniţă a Mănăstirii Radu Vodă, treptat, a fost lăsată în părăsire. În timpul egumenului Atanasie, monahii Mănăstirii Radu Vodă au reconstruit biserica între 1632 și 1645 pe fundaţiile ei mai vechi. Tot atunci, biserica a primit ocrotitori pe Sfinţii Atanasie şi Chiril.

Nu trebuie pierdut din vedere că „adâncimea fundaţiilor bisericii este de cel puţin 3,33 m, iar înălţimea zidurilor de doar 4,75 m. Existenţa unor asemenea fundaţii nu ar fi fost necesară pentru o construcţie atât de joasă, singura explicaţie a acestui fapt putând fi existenţa zidurilor bisericii din 1416”, susține părintele paroh. De asemenea, sub fereastra Sfântului Altar, la 2,5 metri există un arc (cărămizi aşezate în plan vertical), ce poate fi al ferestrei bisericii din 1416. Existența unui zid medieval, din piatră de carieră, cu arce spre răsăritul colinei, sub nivelul actual al pământului, ne conduce spre aceeași concluzie: „Dacă acest zid ar fi fost construit pentru susţinerea pământului, nu ar fi avut arce. Ele confirmă faptul că nivelul pământului a fost înălţat de‑a lungul timpului cu 2 metri”, a adăugat părintele Ionuț Bărbulescu.

În susținerea vechimii bisericii vine cu argumente și profesorul universitar, arheolog Sergiu Iosipescu, care citează o informație pe care a descoperit‑o recent în lucrarea Încercări de Istorie a Țării Românești semnată Johann Filstich (1684‑1743). Pe la 1728‑1740, când el scrie această lucrare, legenda lui Bucur era deja formată: „Numele acestui oraș (...) se trage de la un schit așezat pe un muncel spre Dunăre, ridicat de un cioban (...), care avea numele Bucur, nume dat mai apoi întregului târg...”. Așadar, argumentele arheologice și consemnările istorice vorbesc despre existența primei bisericuțe a lui Bucur la anul 1416.

Biserica Bucur Ciobanul a cunoscut din plin vitregiile vremurilor, fiind închisă pentru mai mult timp. Din data de 24 iunie 1938, odată cu resfinţirea bisericii de către Preasfinţitul Părinte Veniamin Pocitan Ploieşteanul, a început o nouă etapă în istoria Bisericii Bucur Ciobanul. Din acest moment şi până în prezent, viaţa liturgică nu a mai fost întreruptă. Aici au slujit, de‑a lungul timpului, preoţi vrednici precum părinţii Boris Răduleanu, Constantin Voicescu şi Alexie Bârcă.

După ce rezistase vitregiilor vremurilor peste cinci secole, Biserica Bucur era pe punctul să fie demolată, în anul 1987. Colina trebuia nivelată, iar blocul din stânga ei ar fi trebuit să continue peste locul unde se află sfântul locaş. Şi totuşi Dumnezeu are grijă de poporul său. Sfântul locaş a fost salvat de la dărâmare pentru că în drum spre Comitetul Central, arhitecţii, pur si simplu, au făcut pierdută macheta Bisericii Bucur de pe planşa care reprezenta spaţiul ce trebuia sistematizat. Uneori istoria se fereşte, discret, de ochii celor care pot distruge, durând astfel valori spre mântuirea neamului şi spre slava lui Dumnezeu.

Înfăţişarea actuală a bisericii se datorează restaurării din anii 2007 și 2009. Echipa de restauratori a avut grijă să păstreze cu fidelitate aspectul iniţial al bisericii. Şiţa acoperişului, deşi nouă, pare trecută prin timp. Uşa de stejar sculptat de la intrare, stâlpii din interior şi catapeteasma au fost repuse în valoare cu deosebită atenţie, redând înfăţişarea pe care sfântul locaş a avut‑o în vechime.

În prezent, uşa Bisericuţei lui Bucur e permanent deschisă. Chiar înghesuit de construcţii moderne, sfântul locaş păstrează taina şi farmecul de odinioară. În prid­vorul cu muşcate, asemenea unui cerdac ţărănesc, istoria întâl­neşte cotidianul. Iar clipa de răgaz a întâlnirii cu Dumnezeu intră în eternitate. Discretă, Biserica Bucur a străbătut vremurile purtând până în prezent firescul suav al tradiţiei noastre creştine. Ea rămâne mărturie a gândului de lumină înălţat de strămoşi către Bunul Dumnezeu.


Galerie foto:

Lasa un comentariu
Articole asemanatoare
Momentan nu exista articole asemanatoare!

Arhivă ediții

Contactează-ne!