Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Ședință festivă la Consiliul Județean Sibiu

Ședință festivă la Consiliul Județean Sibiu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Transilvania
Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 03 Decembrie 2018

Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a participat joi, 29 noiembrie, la ședința festivă a Consiliului Județean Sibiu dedicată Zilei Naționale a României și Centenarului Marii Uniri. Ierarhul a oficiat un Te Deum pentru binecuvântarea tuturor celor care ostenesc în Consiliul Județean Sibiu pentru binele comunităților din județ și a adresat un cuvânt de felicitare: „Se cunoaște ceea ce a făcut Biserica pentru realizarea Marii Uniri de la 1918 și este bine să se cunoască, pentru că instituția pe care o reprezint a fost implicată direct și nu doar printr-un act, ci printr-o perioadă îndelungată de pregătire, și apoi printr-un act de menținere a unității de neam și de credință timp de 100 de ani până în prezent”.

Ședința a fost condusă de președintele Consiliului Jude­țean Sibiu, Daniela Cîmpean, iar printre invitați s-au numărat Episcopul Bisericii Evanghelice C.A., Excelența Sa Reinhart Guib, comandantul Garnizoanei Sibiu și rectorul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, generalul Ghiță Bârsan, primari ai comunelor din județul Sibiu, precum și alți invitați.

Oficialitățile prezente au transmis mesaje de felicitare, iar momentul de mare impor­tanță pentru români, proclamarea Unirii de la 1 decembrie 1918 a fost evocat de directorul Serviciului Județean Sibiu al Arhivelor Naționale, Alexiu Tatu. Un grup de copii din Gura Râului au interpretat, la final, cântece patriotice și colinde, iar momentul de sărbătoare s-a încheiat cu o horă a unirii în curtea instituției.