Transilvania
Ședințe ale preoților din protopopiatele Cluj I, Cluj II și Bistrița

Ședințe ale preoților din protopopiatele Cluj I, Cluj II și Bistrița

Preoții din cadrul protopopiatelor Cluj I, Cluj II și Bistrița au participat la ședințele lunare de lucru. În cadrul acestora au fost discutate probleme de pastorație și chestiuni administrative.
Preoții din Protopopiatul Cluj I s-au întrunit în ședință lunară, joi, 13 septembrie, în Parohia Baciu. După Sfânta Liturghie, protopopul Dan Hognogi a transmis parohului Dumitru Boca și părintelui slujitor Florin-Cătălin Ghiț, binecuvântarea Înaltprea­sfinți­tului Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și i-a felicitat pentru activitatea catehetică și misionară pe care o desfășoară, apoi a felicitat corul Parohiei Baciu, care a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie.

Prof. dr. Ioan Bolovan, prorectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, cercetător științific la Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române, a susținut prelegerea „Biserică și națiune în procesul făuririi României Mari (1848-1918)”, în care a arătat că „trebuie să ne amintim de rolul pe care l-a avut Biserica în momentul Marii Uniri și, mai ales, în vremea premergătoare acesteia”. Invitatul a arătat că Biserica a fost necontenit alături de popor, a fost un element fundamental de unitate, fapt care este reliefat de „Adunările din 1848 de la Blaj și 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia – punctele centrale ale Revoluției și Unirii” și a subliniat „impor­tanța și necesitatea unității de limbă, neam și de credință, care este puternic amenințată atât din afară, cât și din interior. Această unitate nu poate fi păstrată și întărită fără ajutorul și lucrarea lui Dumnezeu. De aceea, ca îndemn, atât pentru preoți, cât și pentru credincioși, să ne rugăm pentru națiunea aceasta atât de oprimată în trecut și atât de expusă în prezent, pentru a putea merge mai departe cu demnitate”.

Protopopul Dan Hognogi a mulțumit prof. dr. Ioan Bolovan, iar parohul Dumitru Boca i-a dăruit invitatului o icoană a Sfântului Ioan Botezătorul, pictată în centrul de pictură din Parohia Ortodoxă Baciu. Au fost discutate apoi probleme administrative, despre Referendumul pentru Familie și au fost aduse mulțumiri preoților și credin­cioșilor care s-au implicat în ajutorarea Parohiei Făureni, Protopopiatul Cluj I, al cărei locaș de cult a fost mistuit de flăcări, la începutul lunii martie.

Ședința din Protopopiatul Cluj II

Preoții din Protopopiatul Cluj II s-au reunit marți, 11 septembrie, la ședința administrativă. După Te Deum-ul din capela „Sfinții Trei Ierarhi” a Seminarului Teologic Ortodox Cluj-Napoca, săvârșit de pr. Vasile Bancoș, pr. Petru Ioan Ilea și pr. Dorin Ielciu, alături de preoți din protopopiat, ședința a început în Sala „Nicolae Ivan” cu prezentarea unei lucrări despre Marea Unire, susținută de fostul primar Gheorghe Funar. Repre­zentanții Coaliției pentru Familie și cei ai campaniei „40 de zile pentru Viață” au prezentat informații despre Referendumul pentru definirea cons­titu­țională a căsătoriei între un bărbat și o femeie, stabilit pentru 7 octombrie și despre campania de toamnă „40 de zile pentru Viață” împotriva avortului, care va avea loc în Cluj-Napoca între 26 septembrie – 4 noiembrie. Protopopul Alexandru Ciui a făcut precizări referitoare la Întâlnirea Tinerilor din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, desfășurată la Zalău, și la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși desfă­șurată recent la Sibiu. De asemenea, a apreciat activi­tățile desfășurate în parohiile clujene cu copiii și cu tinerii, evidențiind programele catehetice și școlile de vară, taberele și pelerinajele organizate pentru copiii și tinerii din parohii. Protopopul a mulțu­mit preo­ților pentru sumele colectate în parohii și biserici pentru ajutorarea celor care au suferit în urma incendiilor din Grecia.

Ședință la Bistrița-Năsăud

Ședința preoților din Proto­popia­tul Bistrița a avut loc joi, 13 septembrie, și a fost prezidată de protopopul Alexandru Vidican. S-a discutat despre intensificarea misiunii preotului în comunitate, iar preoții au fost îndemnați să se implice în dezvoltarea spirituală a tinerilor prin activități extra­școlare, cum ar fi pelerinaje la mănăstiri. Le-a fost prezentat preo­ților programul „Pro familia” de către pre­ședintele Asociației, Marius Chiu­zan, care a vorbit și despre Referendumul pentru Familie din 7 octombrie. La final, pro­to­po­­pul Alexandru Vidican i-a îndemnat pe preoți să viziteze periodic școlile din zona parohiilor unde slujesc.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!