Transilvania
Șeica Mică, satul ocrotit de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Șeica Mică, satul ocrotit de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Ștefan Mărculeț, 27 Octombrie 2018

Plin de tradiții străvechi, cu o minunată biserică ortodoxă, mărturie a credinței străbune a sătenilor, Șeica Mică este unul dintre satele emblematice ale Transilvaniei de Sud. Actualii săteni au găsit resursele necesare pentru a înfrumuseța locașul de rugăciune ridicat de strămoșii lor, mărturie a continuității și dăinuirii credinței ortodoxe în această parte de țară.

Șeica Mică este una dintre vechile așezări transilvane cu o istorie bogată, cu mărturii ale existenței co­munității românești și săsești păstrate până în zilele noastre. Așezată în partea de sud a Podișului Târnavelor, la câțiva kilometri de municipiul Mediaș, al doilea cel mai mare oraș al județului Sibiu, satul Șeica Mică îi încântă pe cei care poposesc aici prin frumusețile naturale și vechile monumente care vorbesc de la sine despre trecutul oamenilor de aici.

Un scurt istoric al localității ne prezintă informațiile principale despre începuturile satului. Aflăm din istoricul satului disponibil pe website-ul primăriei comunei Șeica Mică câteva lucruri deosebit de interesante. Astfel, aflăm că în urma cercetărilor arheologice s-au descoperit urmele unor vechi așezări umane pe aceste locuri, datând chiar din epoca bronzului. Se pare că aceste așezări fortificate, cu straturi suprapuse de locuire, au dăinuit o perioadă, arheologii descoperind mai apoi așezări din perioada geto-dacică și din perioada romană. Din același istoric al satului aflăm că au existat aici și drumuri construite de romani care făceau legătura cu principalul drum roman din partea de sud a Transilvaniei.

Aceste așezări vechi au dispărut în timp. Istoricul Nicolae Stoicescu, în lucrarea „Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Transilvania” spune că aceste vechi localități nu au nici o legătură cu satul întemeiat la 1280 de coloniștii sași, așezare care a stat la baza dezvoltării localității până în zilele noastre. Totuși, cercetările istorice arată că și până la venirea sașilor aici au existat locuitori autohtoni. Același istoric menționează și prima atestare documentară a satului. În 1311 satul sibian apare în documente sub numele „Salchelk”. Despre acest nume, istoricul Nicolae Stoicescu spune că ar avea rădăcini în termenul slav „sol” care înseamnă „sare”. De-a lungul timpului, localitatea a avut diferite denumiri, în funcție de schimbările de ordin administrativ din Transilvania medievală. Astfel, la 1332, localitatea apare cu numele „Villa Salchelk”, la 1532 apare sub denumirea „Klein Schelken”, iar la 1759 cu denumirea „Kisselyk”. Istoricul Nicolae Stoicescu amintește și alte denumiri: „Klîsielken”, „Kliselkn”, „Sachsschelken”, „Kisselyk” și „Selk minor”.

Localitatea este menționată și în alte documente. Spre exemplu, la 1316, satul este menționat de anumite documentele ale regelui Carol Robert de Anjou în care se arăta că această localitate împreună cu alte așezări, aparțineau abației de Igriș. La 1318, același rege îi scutea pe locuitorii din Mediaș, Șeica Mare și Șeica Mică de serviciul militar, de aprovizionarea cu alimente și de găzduirea regelui. În același document se menționează obli­gațiile rămase locuitorilor din aceste așezări: plata a 400 de mărci de argint ca impozit anual la ziua de Sfântul Martin. După câțiva ani, greavul Arnold de Birthaelm cerea capitolului de la Alba Iulia autentificarea acestui privilegiu regal. În 1419 regele Sigismund certifica faptul că Şeica Mică a fost şi va fi în slujba regelui. Din toate aceste mărturii documentare înțelegem că Șeica Mică a fost de-a lungul vremii o așezare foarte importantă în partea aceasta a Transilvaniei, un sat față de care conducătorii Transilvaniei medievale au arătat interes crescut.

Biserica „Sfinții Arhangheli”

Asemenea altor localități transilvănene Șeica Mică a fost casă pentru sași, români și alte etnii. Aceștia au trăit secole la rând în bună înțelegere și au respectat tradițiile, credința și identitatea fiecărei comunități în parte.

Românii din Șeica Mică au avut viață bisericească de timpuriu. Greutățile vieții cotidiene i-au oprit, însă, de a avea o biserică de zid din vreme. Actuala biserică ortodoxă din sat a fost ridicată începând cu 1846 și are hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Din istoricul parohiei aflăm câteva date despre acest locaș de cult.

„Edificiul actual al bisericii s-a făcut pe timpul când păstorea parohia preotul Ilie Fărcaş. Terenul unde se găseşte biserica şi şcoala veche a fost proprietatea unui sas din această comună, cu numele Denghel Gheorghe. Locul pentru biserică a fost cumpărat de popor în anul 1846, iar locul pentru şcoală a fost donat de sus numitul sas. Edificarea bisericii s-a început în 1847. S-au construit nava şi o parte din turn. În 1848, cu ajutorul Bürgermeister-ului din Sibiu, s-a finalizat turnul bisericii. Iconostasul vechi al bisericii a fost zugrăvit în 1871 de zugravul Porfirie Şarlea, care în 2004 a fost donat Mănăstirii «Brâncoveanu» de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov, în prezenţa ieromonahului Casian Codrea. A fost înlocuit cu un iconostas nou, sculptat în stejar de către Runcan Flore – Gheorghe din Galaţii Bistriţei”, se menționează în monografia parohială.

Biserica păstrează până astăzi mai multe cărți de cult vechi, mărturii ale vieții bisericești din Șeica Mică. Astfel, în biblioteca parohială se află un „Orologiu” din timpul regelui Carol I, un Penticostar în limba chirilică tipărit în 1841, o Evanghelie din 1881, și un Antologhion din timpul împăratului Austriei Francisc Iosif I.

Jertfa sătenilor

În timp, biserica românilor din Șeica Mică a fost reparată și dotată cu toate obiectele și podoabele liturgice. Aflăm din aceeași monografie parohială că biserica deţine trei clopote. Cel mai mare dintre ele a fost cumpărat în 1922, în vremea când preot aici era Ioan Băcilă (1920-1934).

Clopotul a fost achiziționat din Bucureşti prin firma Ionescu. Al doilea clopot a fost cumpărat în 1939 de la firma Kantz din Sibiu. Cea mai mare parte a costurilor a fost suportată de credincioșii din sat care au donat pentru achiziționarea acestui clopot, iar o mică parte din bani a fost luată din casa bisericii.

Documentele amintesc o primă reparaţie consistentă a bisericii din Șeica Mică făcută în anul 1938, în timpul păstoririi preotului Ionel Albu. Chivotul de pe Sfânta Masă s-a cumpărat de Reuniunea Mariană de Femei în anul 1940.

În perioada 1974-1975 preotul Gheorghe Antonescu a coordonat lucrările de pavare a sfântul locaş cu dale de mozaic, apoi s-a tencuit interiorul şi s-a împrejmuit cu gard din piatră, ciment şi fier forjat. În anul 1996, în timpul păstorii Mitropolitului Antonie Plămădeală a fost instalat tânărul paroh Dorin Mihail Cătinaş.

Noul paroh a coordonat mai multe lucrări de renovare și reparație. În 2001, Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, binecuvânta lucrările de reparaţie a turlei şi acoperişului cu materiale noi şi tencuirea exterioară.

În 2002 au început lucrările de pictură în tehnica „fresco” de către pictorul Nicolae Ţolea din Mediaş şi Eugen Mirică din Văleni.

Sfinţirea bisericii a avut loc la 21 august 2004 și a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Visarion, momentul fiind o mare sărbătoare a comunității.

Lucrări de înfrumusețare a bisericii

În anul 2005 părintele Dorin Mihail Cătinaş a plecat la Sibiu, iar preot a fost numit la Șeica Mică actualul paroh, părintele Aurelian Dumitru Popa. Proaspăt absolvent al Facultății de Teologie, părintele Aurelian Dumitru Popa a inițiat mai multe lucrări de ordin pastoral-misionar, dar și gospodăresc.

„Pe plan gospodăresc până-n prezent s-au realizat mai multe lucrări: s-a înnoit mobilierul bisericesc cu strane noi din stejar, am făcut un nou proscomidiar, s-a pavat curtea bisericii şi s-a înlocuit poarta bisericii cu una nouă. Casa parohială a fost în întregime restaurată şi înnoită cu o centrală pe lemne cu gazeificare. În 2014, în luna februarie, biserica a primit în dar o icoană a Maicii Domnului «Pantanassa» de la Mănăstirea «Vatoped» din Muntele Athos. S-a închegat un cor de femei şi copii la biserica noastră care merge la colindat, interpretează „Prohodul” şi încă lucrăm pentru extinderea lui”, ne-a spus părintele Popa.

În ultima vreme, prin eforturi considerabile, comunitatea a re­ușit să reînfrumusețeze locașul de cult prin ample lucrări exterioare și interioare care au readus strălucire bisericii din Șeica Mică. Chiar dacă posibilitățile financiare ale comunității sunt reduse, totuși s-a reușit ca biserica din sat să redevină o podoabă a locașurilor de cult din Podișul Târnavelor. O parte din pictura interioară a bisericii a fost refăcută cu mult efort din partea parohiei și a comunității locale.

„Anul acesta a fost unul de foc pentru noi pentru că am reușit să realizăm mai multe lucrări de înfrumusețare a bisericii noastre. Nu am fi reușit să înfrumusețăm locașul de cult fără sprijinul domnului primar Emil Marius Urian, împreună cu membrii Consiliului local. Biserica noastră a primi o haină nouă, minunată, ca de sărbătoare. Toate aceste lucrări s-au făcut cu multă osteneală financiară, dar nădăjduim că răsplata va fi pe măsură. Satul nostru pulsează de bucurie și nu cred că mi se datorează ceva, ci faptului că am fost împreună în realizarea acestor lucruri frumoase pe care nu le-am făcut ca să dăinuie aici, ci să dăinuie în veșnicie”, ne-a mai spus părintele Aurelian Dumitru Popa.

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Șeica Mică a fost resfințită de Înaltprea­sfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Slujba religioasă a fost oficiată pe 15 septembrie 2018, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Cu această ocazie, ierarhul i-a cinstit pe cre­dincioșii, ctitorii și binefăcătorii locașului de cult pentru eforturile depuse în toți acești ani și le-a oferit distincții.

Parohul Aurelian Dumitru Popa a fost hirotesit iconom stavrofor ca semn de apreciere a întregii activități pastoral-misionare de până acum.

Misiunea preoțească din satul Șeica Mică a sprijinit intens eforturile oamenilor de păstra tra­dițiile și vechile obiceiuri româ­nești din sat, precum și valorificarea obiectelor și monumentelor de patrimoniu bisericesc și folcloric. Sărbătorile satului sunt prilej bun ca fiii satului să revină la Șeica Mică și să îmbrace din nou straiele populare, așa cum s-a petrecut și în ziua de resfințire a bisericii, un moment rămas în istoria localității.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!