Actualitate religioasă
A apărut un nou număr al revistei „Chemarea Credinței”

A apărut un nou număr al revistei „Chemarea Credinței”

17 Februarie 2017

A apărut numărul 47/ ianuarie-februarie 2017 al revistei `Chemarea Credinţei~, publicaţia Patriarhiei Române adresată ­copiilor și familiei creștine.

Anul 2017 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești. Având aceste coordonate, echipa redacțio­nală a revistei "Chemarea Credin­ței" a pregătit un număr în care se regăsesc numeroase articole dedicate icoanelor și iconarilor, informează Agenția de știri
BASILICA. Astfel, locul editorialului clasic a fost înlocuit cu un articol de opinie, intitulat `Din înțelep­ciunea copiilor". În acest număr, Ioana Busuioc spune ce reprezintă icoana pentru ea.
De asemenea, în cadrul revistei, cititorii pot afla detalii legate de viața și activitatea Sfântului Apostol și Evanghelist Luca - primul iconar.

Revista mai cuprinde articole ca: Dicționarul numelor de Botez, Tablou de iarnă, Năpârstoc hai la joc!, Joc: Icoanele din viața noastră, Bulgăreală cu bucluc.

Revista mai conține un interviu cu Elena Murariu, specialist în restaurare a operelor de artă. Cel mai amplu proiect al Elenei Murariu este închinat Sfinților Martiri Brâncoveni.

Lucrarea poate fi cumpărată de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul Ortodoxia (Calea Victoriei nr. 45, lângă Biserica Kreţulescu), Magazinul Daruri pentru pelerini (Piaţa Gării de Nord nr. 1-3, ieşire Calea Griviţei), Magazinul Librăria Ortodoxă (Bdul Regina Maria nr. 1).


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!