Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri A fost vernisată expoziția „Imago Romaniae. Terra Christiana”

A fost vernisată expoziția „Imago Romaniae. Terra Christiana”

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Știri
Un articol de: Arhid. Alexandru Briciu - 10 August 2018

La Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) a fost vernisată miercuri, 8 august, expoziția temporară „Imago Romaniae. Terra Christiana”. Potrivit MNIR, expoziția își propune să prezinte într-un mod inedit, prin intermediul hăr­ților, tipăriturilor, dar și al obiectelor de artă ecleziastică creștină, contexte istorice diverse până la înfăptuirea statului modern român, în care factorul de coeziune definitoriu a fost aparte­nența la crești­nism a populației cuprinse în actualele granițe ale României.

Organizatorii evenimentului sunt: Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN), Secretariatul de Stat pentru Culte, Arhiepiscopia Romano-Catolică din București, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi și Fundația Europeană Titulescu din București. Între partenerii expoziționali se numără Biblioteca Jude­țeană Mureș, Biblioteca Teleki-Bolyai (Târgu Mureș), Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (Cluj-Napoca), Muzeul Județean Mureș (Târgu Mu­reș), Muzeul „Casa Junilor” al Societății Junilor Brașovecheni (Brașov), Muzeul Bisericii Evanghelice C.A. din România (Sibiu), Episcopia Romano-Catolică de Oradea, Parohia Armeano-Catolică din Gherla, Parohia Ortodoxă Zlătari din Bucu­rești, Federația Comu­nităților Evreiești din România, Anticariatul Unu, colecțio­narul Dragoș Stăncescu.

Despre însemnătatea organizării expoziției a vorbit în deschidere Ernest Oberländer-Târnoveanu, director general al MNIR: „În urmă cu 7 ani, lansam proiectul «Imago Romaniae», prin care doream să prezentăm publicului și colegilor noștri istorici imagini reale și virtuale ale spațiului românesc, începând cu Evul Mediu până în 1947. Până în prezent, pe site-ul proiectului (http://imagoromaniae.ro) se găsesc peste 10.000 de imagini, hărți, gravuri, litografii, cărți poștale, reprezentând atât peisaje, cât și oameni, pentru că o țară este făcută din ceea ce a lăsat natura și oamenii care o locuiesc și o modelează. Expoziția «Imago Romaniae. Terra Chris­tiana» este o premieră la Muzeul Național de Istorie a României, pentru că se axează pe prezentarea unor minunate documente de epocă”. În continuare, au rostit alocuțiuni Înaltprea­sfințitul Părinte Ioan Robu, Arhiepiscop și Mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice de București; Victor Opaschi, secretar de stat pentru culte; Alexandru Pugna, secretar de stat în cadrul MCIN; Adrian Năstase, preşedintele Fundaţiei Europene Titulescu; Cristina Toma, directorul Muzeului Național al Hărţilor şi Cărţii Vechi.

Expoziția „Imago Romaniae. Terra Christiana” se înscrie în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri și poate fi vizitată până la 1 octombrie 2018, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00.