Reportaj
A început Bucureştiul în jurul Bisericii Bucur?

A început Bucureştiul în jurul Bisericii Bucur?

Ecaterina Luţişina, 27 Iulie 2011

La Biserica Bucur din Capitală tainele istoriei stau ascunse în cărămizile lăcaşului, sub treptele care urcă pe colină, în lespezile din podea. Acestea o fac mai fermecătoare, mai frumoasă, mai vizitată de credincioşi. Una câte una Dumnezeu le descoperă oamenilor, care nici nu bănuiesc valoarea spirituală pe care o are această casă a Domnului.

Mergând vara de-a lungul cursului apei râului Dâmboviţa, ochii obosiţi de culorile lipsite de viaţă ale Capitalei nu pot să nu observe o pată de lumină pe colina de un verde fraged, care se înalţă, modest, pe strada Radu Vodă, între două blocuri imense. Spre mirarea celui care vede mica minune din centrul Capitalei, tocmai blocurile sunt umbrite de lumina albă, dar vie a bisericuţei de pe colină. Şi mai mare ar fi mirarea trecătorului grăbit dacă ar afla că acest lăcaş are o vechime de mai mult de o jumătate de mileniu. Iar dacă nu am fi cu toţii bolnavi de grabă, nu am fi considerat pierdere de timp zăbovirea în acest sfânt lăcaş, care, spune bine-cunoscuta legendă, ar fi fost primul din Bucureşti.

Aceeaşi legendă spune că biserica a fost ridicată de către ciobanul Bucur, care a poposit cu turmele sale pe malul Dâmboviţei, punând temelia unei aşezări care avea să devină mai târziu capitala Ţării Româneşti. Dărâmată, incendiată de turci, lipsită de un preot îngrijitor, închisă pentru mai bine de o sută de ani şi ameninţată de regimul ateu, biserica ciobanului nu s-a lăsat înghiţită de valurile vremurilor neliniştite. Recent ea a fost supusă unui proces de consolidare şi restaurare, desfăşurat concomitent cu cercetările arheologice. Acestea au scos la iveală mărturii ale existenţei unei biserici mai vechi, care, conform istoricilor, a fost construită la 1416 pe locul altei biserici de lemn. Fiind cuprinşi de curiozitate, am lăsat grijile lumeşti şi am mers la Biserica Bucur ca să aflăm mai multe.

Misterele istoriei lăcaşului

"Foarte mulţi istorici, arheologi, cercetători ştiinţifici şi-au pus întrebarea dacă biserica noastră este sau nu prima biserică din Bucureşti, pentru că ea poartă numele ciobanului Bucur", a început să ne povestească părintele Ionuţ Bărbulescu, parohul bisericii. L-am găsit vorbind cu o enoriaşă în liniştea primitoare a bisericuţei. "Pe de o parte, faptul că ea are acest nume, pe de altă parte, faptul că ea este situată în mijlocul Bucureştiului, în zona care este cunoscută ca fiind leagănul cetăţii sau locul de unde mai apoi s-a dezvoltat Bucureştiul, au fost motive care au făcut să se bănuiască faptul că ar putea fi prima biserică din Bucureşti", a început părintele a descurca ghemul istoriei lăcaşului. "Noi am găsit sub policandrul din mijlocul bisericii, între lespezile de piatră, aşa numita pisanie a bisericii. Este o piatră în care este inscripţionat faptul că Mircea cel Bătrân a construit biserica din cărămidă pe locul bisericii vechi a ciobanului Bucur, pentru ca să se facă rugăciuni pentru strămoşii noştri care au murit într-o bătălie locală, de la Giurgiu, cu turcii şi care au fost înmormântaţi pe colina bisericii. Se menţionează în pisanie că în 1416 biserica era fondată, adică construită". Ascunsă sub mochetă, pisania pare să fie o adeverinţă de naştere a bisericii, dăltuită în piatră. Toate ar fi fost bune, dacă pisania era originală. Însă nu este. "Ea a fost pusă aici, între lespezile bisericii, în 1868, de către un preot, Grigore Musceleanu, care era îngrijitorul bisericii Mănăstirii Radu-Vodă. Părintele Grigore susţine că a văzut cum pisania bisericii a fost îngropată de către egumen în fundaţiile pridvorului bisericii mănăstirii. "Fiindcă pisania nu era originală, istoricii nu au îndrăznit să dea un verdict privind vechimea bisericii bazându-se doar pe cele scrise în copia ei. Iar în timpul regimului comunist s-a încercat chiar o falsificare a istoriei bisericii. Aflându-ne în pridvorul curat, amenajat cu muşcate, în lumina limpede a zilei, ni se părea imposibilă o astfel de tentativă. "A existat interesul ca datarea bisericii noastre să nu fie cea care corespunde realităţii, pentru că se dorea dărâmarea bisericii. Conform planului arhitecţilor, blocul din dreapta bisericii trebuia să continue până la linia de tramvai." Din acest motiv au fost făcute nişte săpături arheologice. Părintele şi-a îndreptat privirea către latura de nord a bisericii. "Acolo au fost săpate nişte şanţuri, care se aflau la distanţa de doi metri de la biserică. În unul din aceste şanţuri a fost găsită o cărămidă pe care era inscripţionat anul 1743. Astfel a fost "rezolvată" problema datării lăcaşului.

Cum s-a descoperit istoria

În vara anului 2007 la biserică au început lucrările de consolidare şi restaurare. "A fost nevoie de trei ori să se modifice proiectul rezistenţei, pentru că muncitorii tot săpau şi nu ajungeau la baza zidurilor. O fundaţie atât de mare nu se justifică pentru o construcţie atât de mică, de aceea am considerat acest fapt un argument în favoarea veridicităţii pisaniei găsite între lespezile bisericii." În timpul săpăturilor în fundaţiile pridvorului şi pronaosului au fost descoperite părţi din nişte ziduri mai vechi, cu cărămizi de epocă. "De asemenea a fost descoperită în partea de răsărit a bisericii, sub fereastra Sfântului Altar, la exact doi metri adâncime, o boltă, cărămizile din zid fiind aşezate în semicerc. Explicaţia arheologilor a fost că aceste cărămizi aşezate în semicerc ar fi fost de la fereastra bisericii din 1416, care şi ea era construită cu doi metri mai jos de nivelul actual."

Vorbele părintelui dăltuiau în piatra cunoştinţelor noastre istorice, conturându-se viaţa Bisericii Bucur. În acelaşi timp se auzeau ciocanele care curăţau pereţii din afara bisericii, mai jos de nivelul brâului, de stratul de tencuială veche. Pe cărămizile dezgolite părea să apară scrijelită povestea lăcaşului. Firul povestirilor nu contenea: "Au continuat descoperirile arheologice şi spre finalul lucrărilor, în partea superioară a scării principale, am descoperit nişte trepte de acces în biserică din 1416. Sunt nişte scări alcătuite din pietre de moară, nişte trepte care erau mult prea grele pentru ca să fie folosite în alt scop. Ele au fost păstrate în locul în care au fost descoperite".

Auzind spusele părintelui paroh, pentru noi era tot mai evident că pisania ascunsă între lespezile bisericii era cu adevărat copia celei originale. "Cred că, pe de o parte, adâncimea foarte mare a fundaţiilor, apoi descoperirea în fundaţia bisericii a unor părţi de fundaţii mai vechi, în al treilea rând, descoperirea bolţii sub fereastra Sfântului Altar şi, nu în ultimul rând, descoperirea lespezilor de piatră de moară în partea superioară a scării principale sunt informaţii suficient de temeinice care justifică părerea potrivit căreia biserica noastră nu datează din 1743, ci a fost construită în timpul lui Mircea cel Bătrân, pe locul altei biserici din lemn, şi anume cea a ciobanului Bucur", concluzionează părintele Ionuţ Bărbulescu.

Speranţe şi bucurii

După doar o oră petrecută pe colina din care răsare o floare modestă, dar frumoasă, aducătoare de farmec în grădina lăcaşurilor sfinte din Bucureşti, simţeam vibraţia tuturor vieţilor acelor oameni care şi-au lăsat amprentele în istoria bisericuţei albe. Părintele a reluat povestirea. "Noi acum mai avem câteva lucrări de restaurare a bisericii, şi anume a zidurilor dinspre Splaiul Unirii, ancadramentele de la ferestre şi de la uşa bisericii, şi apoi nădăjduim să putem săvârşi şi noi slujba de resfinţire. Arheologii ne-au propus ca, în viitor, să fie efectuată o săpătură arheologică în Sfântul Altar, astfel încât să se vadă dacă se pot găsi oseminte ale monahilor Mănăstirii Radu-Vodă, pentru că biserica a funcţionat între anii 1632 şi 1645 ca paraclis al mănăstirii". Din privirea părintelui se înfiripau speranţe: "Nădăjduim, cu ajutorul bunului Dumnezeu, ca în urma lucrărilor efectuate să dăinuiască biserica noastră şi să fie, în următorii o sută de ani, loc în care credincioşii să se poată aduna la rugăciune."

În timp ce priveam icoanele, pereţii, uşa sculptată din lemn, care s-a păstrat aproape intactă de-a lungul anilor, ferestrele prin care lumea interioară a bisericii urmăreşte tăcută ritmul zbuciumat de afară, timpul se oprise-n loc. Întreaga colină pare a fi ruptă din goana orelor, minutelor, secundelor, reuşind să absoarbă, precum frunzele seva, harul lui Dumnezeu din Ceruri. Acolo, pe scările care urcă în sus, în numărul simbolic de 33 de trepte, se mai aude murmurul de fluier al ciobanului Bucur, acolo trăiesc ostaşii lui Mircea cel Bătrân, căzuţi în lupta de la Giurgiu, acolo se simte mirosul de tămâie de la cădelniţa care străbătea biserica în timpul parastaselor făcute de ieromonahii Mănăstirii Radu-Vodă, acolo sfinţii din icoanele vechi te privesc cu o dragoste nebănuită, acolo se leagă pământul oraşului înceţoşat de norii deznădejdii de Cerul albastru al speranţelor. "Deşi este una dintre cele mai mici biserici din Bucureşti, după părerea mea, este locul cel mai frumos loc din lume", ne spune părintele în final. "Este un loc încărcat de istorie, un loc încărcat de rugăciunile şi lacrimile strămoşilor noştri, este un loc în care ne putem găsi liniştea în tumultul drumurilor noastre." Mulţumind părintelui pentru că ne-a descurcat ghemul colorat al vieţii bisericii Bucur, coborâm treptele şi ne îndreptăm paşii spre lumea din exterior, înapoi la rutină, printre blocurile enorme, dar atât de mici şi umbrite de măreţia primului lăcaş sfânt de pe malul Dâmboviţei. Însă nimic nu mai poate îndepărta de pe chipurile noastre lumina bisericii albe de pe colina de un verde fraged din mijlocul Bucureştiului.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!