Editorial
A învinge amnezia

A învinge amnezia

Constantin Necula, 08 Ianuarie 2017

Un an dăruit aducerii aminte de cei pieriți în temnițele comuniste de către Biserica noastră va suscita, fără îndoială, multe discuții publice. Suntem pregătiți să le înfruntăm? Eu zic că da. Pentru că Biserica Ortodoxă are și această menire, de stick de memorie a unui popor care prea ușor trece peste istoria sa, peste grozăviile istoriei sale, pentru a se așeza într-o zonă de comoditate și calm, de fals bine social. De unde repetabilitatea unor gesturi și iresponsabilitatea unor uitări. Mai întâi trebuie spus că de ani de zile aud cum se reproșează Bisericii că nu instituie o pomenire specială pentru martirii și mărturisitorii perioadei comuniste. Fără a înființa instituții ori colegii, comisii ori comisiuni în domeniu, Biserica a folosit cel mai la îndemână mijloc de neuitare: Dumnezeiasca Liturghie. Pomenirea pe care a adus-o dinaintea poporului, duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare și zi de zi, a plămădit evlavia către punctele de foc ale mărturisirii creștine arestate și torturate. Pomelnicele personale ale oamenilor păstrează, ca nici o altă arhivă din lume, morții, dispăruții și deportații celui de-al Doilea Război Mondial sau ai acestui incredibil pogrom îndreptat de Stat împotriva cetățenilor săi, robi ai unui gulag neîndeajuns cercetat și mărturisit ca rană. Alături de memoriile celor angrenați în rezistența anti-comunistă și anti-ucidere de suflet, pentru că Biserica are și mărturisitori fără aliniere politică și fără nuanță ideologică, rugăciunile celor aflați în temnițe sau ale celor care i-au așteptat acasă constituie rezerva de sfințenie a unui popor ce pare atins de uitare. Uităm și pentru că nu studiem, nu lucrăm pe documente, ne ferim să recunoaștem unde am greșit. Uităm pentru că ne este frică de propria memorie, de trădările din ea și de mediocritatea reacțiilor ce ne-au însoțit istoria în acea perioadă. Este momentul ca dinspre Biserică să vină reformatarea căutării istoriei naționale pe un segment de istorie greu digerabil, greu asumabil. Nu din întâmplare Virgil Ierunca alege ca motto al lucrării sale despre fenomenul Pitești cuvintele Nadejdei Mandelștam, valabile dinaintea oricărui demers de recuperare a unui trecut: „Problema de căpetenie este a învinge amnezia. Trebuie ca totul să se plătească, altfel nu există viitor... Pierderea adevăratei memorii echivalează cu a pierde simțul realului... Trecutul nu poate fi falsificat... Fiecare dintre cei exterminați are, mai departe, cuvântul lui de spus” (Fenomenul Pitești, Humanitas, 2013). Ideea de a nu răzbuna, atât de des întâlnită în gândirea de rezistență a eroilor mărturisitori din temnițe, nu înseamnă a nu ști sau a nu asuma ceea ce știm deja. Nu suntem chemați la a judeca, ci la a învăța să iertăm după ce știm adevărul!


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!