Patristica
A lua de la noi şi a dărui altora

A lua de la noi şi a dărui altora

Roger Coresciuc, 19 Martie 2010

Duminica a cincea din Postul Mare a fost iniţial dedicată parabolei omului bogat şi a săracului Lazăr ( Lc 16, 19-31 ). Destul de târziu, probabil la sfârşitul secolului al XIV-lea, a început să se facă în această duminică şi pomenirea Sfintei Maria Egipteanca, prăznuită de obicei la 1 aprile. Tot din această perioadă datează şi introducerea citirii la Sfânta Liturghie a pericopei evanghelice cu care suntem obişnuiţi astăzi (Mc 10, 32-45 ).

"Care este folosul lepădării de hrana trupească, dacă eşti biruit de cugetări şi de patimi trupeşti?"

La duminica aceasta, Sfântul Grigorie Palama nu alcătuieşte ca de obicei o omilie exegetică, ci una tematică. Se centrează pe ideea postului, a luptei contra patimilor, a rugăciunii şi a milostivirii faţă de aproapele. De la început se face precizarea că postul nu este un scop în sine. Prin post trebuie urmărite despătimirea şi smerenia. Este foarte posibil însă ca un post urmat după toate regulile înfrânării fizice să nu aducă nici un fel de progres duhovnicesc: "Care este folosul lepădării de hrana trupească, dacă eşti biruit de cugetări şi de patimi trupeşti? Care este folosul să te abţii de la vin şi să fii chinuit de sete, dacă chiar neîmbătându-te de vin ai sufletul tulburat de invidie şi de mânie? Care este folosul să te înfrânezi de la o masă plăcută şi bogată, dar să ai sufletul lipsit de smerenie? Care este folosul să fugim de mireasma împrăştiată din multe mâncăruri, dar să avem mintea păgubită prin gânduri şi cugete deşarte, şi să fim lipsiţi de folosul rugăciunilor noastre către Dumnezeu?". Scopul postului trebuie să fie slăbirea patimilor, smerenia sufletului, descătuşarea din legătura urii şi a ţinerii de minte a răului. De fapt, Sfântul Grigorie Palama reia sfaturile tuturor îndrumătorilor duhovniceşti. Parcă avem în faţa ochilor pe Sfântul Simeon Noul Teolog care prezintă ce îi spune părintele său: "Să ştii, copilul meu, că nici postul, nici privegherea, nici altă ispravă trupească nu ne vor face să ne bucurăm în Domnul şi nici El nu ne va apărea datorită acestora, dacă nu avem sufletul smerit, simplu şi bun". Sfântul Grigorie Palama atrage de asemenea atenţia şi asupra pericolului excesului ascetic: "De aceea, Părinţii cei purtători de Dumnezeu, care grăiesc din cele trăite de ei, nu îngăduie posturile (totale) pentru zile în şir, ci ei socotesc că este mai de cinste şi mai bine primit a mânca o singură dată pe zi şi a nu se sătura. Căci dacă se hrăneşte cu măsură cel slăbit din bucatele ce i se aşază înainte, atunci fapta aceasta nu înlătură sfinţenia lui. Cel slăbit trebuie să caute hrana, şi nu trufia, folosul cumpătat al hranei, şi nu lipsa de măsură".

"Dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric"

Postul este renunţare la sine. Înfrânarea ne obligă astfel la milostenie. Faptul că nu mai consumăm atât de mult pentru propria persoană ne oferă libertatea de a dărui celor lipsiţi din surplusul nostru. Şi chiar dacă nu vrem să dăruim, Sfântul Grigorie îndeamnă ca măcar să nu răpim ce este al celuilalt. Totuşi idealul este să nu rămânem pasivi în faţa suferinţei celorlalţi, şi Sfântul Grigorie citează în acest sens un fragment sugestiv din Sfânta Scriptură: "Este oare acesta un post care Îmi place? Nu un astfel de post am ales Eu. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi, împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. Dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei" (Isaia 58, 5-8).

Egoismul, atentat la propria libertate

Egoismul îl rupe pe om şi de Dumnezeu, şi de aproapele său. Este un atentat la libera participare a tuturor oamenilor la bunurile dăruite de Dumnezeu. Probabil că această omilie a fost rostită având în vedere evenimentele derulate în timpul în care zeloţii au preluat în forţă conducerea Tesalonicului. Reacţia acestora la excesele de opulenţă, chiar dacă a fost exagerată şi nu întru totul foarte sinceră, a avut rolul de a repoziţiona atitudinea tuturor faţă de noţiunea de proprietate şi drept la libertatea de acces la minimul necesar. Într-o altă omilie Sfântul Grigorie Palama emitea un semnal de alarmă foarte serios în această privinţă: "Iubirea de argint este pricina tuturor relelor, a câştigului ruşinos, a hoţiei, a zgârceniei, a lipsei de dragoste, a necredinţei, a mizantropiei, a năpăstuirii, a bogăţiei celei nedrepte, a cametei, a vicleşugului, minciunilor, jurământului strâmb. Din iubirea de argint se nasc jefuirile bisericilor. Tot pentru iubirea de argint, în mijlocul oraşelor sunt cântare nedrepte şi măsurători îndoite, corupţie, călcare de hotare, vrăjmăşii între vecini" (Omilia 62). Realismul acestei prezentări este, din păcate, încă destul de actual. Dacă astăzi vorbim tot mai mult despre drepturile omului şi despre încălcarea acestora, repunerea în adevărata sa valoare a discursului patristic despre păcat şi consecinţele sale pe plan social va da un răspuns antropologic necesar provocărilor contemporane.

Postul şi lipsa de înfrânare, inclusiv cu forma sa socială - neîngrijirea de cei săraci şi egoismul posesiei - sunt incompatibile. Cumpătarea oferă bucuria raiului, pierdută de strămoşi tocmai prin lipsa înfrânării. Postul unit cu milostenia şi cu smerenia sufletului ne ajută îndreptarea către binecuvântarea promisă de Dumnezeu. Moise a postit şi s-a învrednicit de culmea vederii lui Dumnezeu. Ilie L-a văzut pe Dumnezeu, dar mai înainte s-a curăţit prin post. Daniel a dobândit şi el vederea lui Dumnezeu, dar mai întâi a petrecut în post şi nemâncare. Cei trei tineri, în Babilon, "învrednicindu-se cu postul", au biruit focul ce a fost aprins pentru omorârea lor. Nu putem călca în picioare jăratecul patimilor dacă nu ne înarmăm cu armele postului, rugăciunii şi milosteniei. Iubirea de sine nu este totuna cu controlul de sine. Postul ajută în demersul lepădării de sine şi în dobândirea controlului de sine, trepte necesare în dobândirea curăţiei sufletului.

Lupta despătimirii

Trebuie avut în vedere însă faptul că, deşi atât postul cât şi controlul de sine sunt doar primele etape în drumul către iluminare şi unirea prin har cu Dumnezeu, ele sunt indispensabile. Milostivirea faţă de cei săraci, despătimirea, curăţenia sufletească sunt paşi care nu pot fi ignoraţi. Este important de asumat acest ghidaj ascetic propus de tradiţia patristică. Riscul neasumării este ajungerea într-un impas al lipsei de conştientizare a rolului hotărâtor al fiecărei etape. Se riscă astfel un discurs centrat doar pe sublime experienţe mai mult sau mai puţin duhovniceşti care pot fi foarte atrăgătoare pentru doritorii de un anumit exotism, uitându-se faptul esenţial că întreaga tradiţie patristică îndemnă la lupta despătimirii. Sfântul Grigorie Palama atrage mereu atenţia asupra acestui risc: uitarea faptului că drumul către vederea lui Dumnezeu trece prin despătimire. Chiar dacă Dumnezeu e liber în a Se descoperi personal cui voieşte, şi nu eforturile ascetice sunt cele ce determină libertatea lui Dumnezeu, despătimirea trebuie să fie lucrată de cel ce doreşte să aibă şansa întâlnirii reale cu Dumnezeu. Nu efortul ascetic este determinantul absolut al acestei întâlniri. Este însă la fel de sigur că cel plin de patimi şi care nu face nici un efort pentru a se elibera de ele îşi închide categoric drumul către unirea cu Dumnezeu.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!