Interviu
A slujit la două altare, cel al credinţei şi cel al culturii

A slujit la două altare, cel al credinţei şi cel al culturii

Ecaterina Luţişina, 05 Februarie 2014

În Basarabia nu existau pe  la 1873 nici şcoli româneşti, nici cărţi şi ziare româneşti şi nici tipografie românească. Limba română fusese scoasă atât din Seminarul Teologic, cât şi din celelalte forme de învăţământ. Tipografia eparhială, îngrădită treptat, a fost lichidată în 1883, din porunca chiriarhului de neam rus al Chişinăului, încât după această dată nu s-au mai tipărit în limba română nici cărţi de cult şi nici cărţi de cuprins religios-moral.

Înţelegând că fără şcoală şi fără carte românească fraţii săi basarabeni nu puteau fi scoşi din starea de înapoiere culturală în care se zbăteau, tânărul misionar Gurie Grosu s-a implicat activ în lupta pentru reintroducerea limbii române în uzul bisericesc, în şcoală şi în literatură.

Despre activitatea publicistică a vrednicului de pomenire mitropolit Gurie Grosu ne vorbeşte descendenta ierarhului, profesoara de istorie a presei, conf. univ. dr. Silvia Grosu.

Doamnă profesoară, din cursul predat de dumneavoastră aflăm că primul mitropolit al Basarabiei, IPS Gurie Grosu, a avut o foarte importantă contribuţie în presa românească din Basarabia, înfiinţând două publicaţii religioase: revistele „Luminătorul“ şi „Misionarul“. Care au fost premisele apariţiei fiecăreia dintre ele?

Revista „Luminătorul“ a fost înfiinţată pe timpul stăpânirii ruse şi acesteia îi aparţine un merit incontestabil în peisajul presei interbelice şi, în general, al presei româneşti din Basarabia. Este prima revistă bisericească editată în limba română în acest spaţiu sub stăpânire rusească. A fost un gest de o îndrăzneală de neînchipuit pe acele timpuri, însă altfel nu se putea, fiindcă reticenţa faţă de rusificarea prin Biserică, în acea perioadă, era foarte mare. Chiar s-a transformat într-o rezistenţă tacită, care se canaliza pe patru direcţii: indiferentismul religios, inochentismul, ateismul şi sectarismul.

Explicaţi-ne mai pe larg aceste probleme.

În ceea ce priveşte indiferentismul, acesta se datorează reformelor făcute de arhiepiscopul rus Pavel Lebedev, care a ordonat ca limba de cult în bisericile din Basarabia să fie schimbată în slavonă veche. Drept consecinţă, oamenii au încetat să mai frecventeze bisericile, din cauză că nu se spunea nici un cuvânt în limba lor. Concomitent, tot mai multe secte prindeau puteri şi propovăduitorii acestora, văzând care este punctul slab în ceea ce face Biserica Ortodoxă Rusă, au început să-şi promoveze dogmele în limba română.

Pe aceeaşi filieră a mers şi călugărul Inochentie, care a atras foarte multă lume în jurul său prin predica chibzuită şi receptivă la nevoile omului simplu, rostită într-o frumoasă limbă populară românească. Aproape toată partea de nord şi centrală a Basarabiei şi partea de sud a Ucrainei mergeau la Balta pentru a se închina lui Inochentie. Au căzut într-un fanatism religios care mai târziu, peste două-trei decenii, a fost conştientizat ca fiind periculos chiar de către organele superioare de conducere ale Bisericii Ortodoxe din Rusia. Drept consecinţă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a luat decizia de revenire, în satele cu o majoritate de vorbitori ai limbii române, la slujirea în limba maternă a sătenilor. Totodată, a fost înfiinţat un departament al preoţilor misionari pe lângă Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Chişinăului. Acest departament al preoţilor misionari, înfiinţat la sfârşitul secolului al XIX-lea, a avut o activitate îndelungată pe tot parcursul stăpânirii ruse, fiindcă pericolele pe care le reprezentau curentele sus-menţionate trebuiau înlăturate.

Printre primii misionari s-a regăsit mitropolitul Gurie Grosu, pe atunci ieromonahul Gurie. El cunoştea foarte bine episcopiile, enoriaşii, doleanţele lor, şi ştiind de câtă muncă de iluminare, de instruire şi educaţie religioasă este nevoie, a fost prins de gândul că trebuie editată o publicaţie bisericească în limba română. El a promovat ideea, ocupându-se, pe tot parcursul anului 1907, de înfiinţarea revistei „Luminătorul“, iar în ianuarie 1908 a apărut primul număr. A fost o muncă enormă şi un succes extraordinar faptul că „Luminătorul“ a început să fie editat şi nu s-a compromis sub aspect de periodicitate şi de conţinut niciodată. Revista este considerată ca fiind cea mai longevivă publicaţie periodică din prima perioadă a presei româneşti din Basarabia, fiind editată din 1908 până în 1944.

Deja în calitate de mitropolit al Basarabiei, IPS Gurie a continuat activitatea misionară, organizând la Chişinău cea de-a doua ediţie a Congresului Misionarilor Români, unde a fost prezentată şi revista „Misionarul“, editată, la fel, din iniţiativa lui. De ce a fost nevoie să apară această publicaţie?

Către 1929, când a avut loc cel de-al doilea Congres al Misionarilor din întreaga Românie, se acumulase deja o experienţă de peste 30 de ani de activitate misionară practicată în Basarabia. Această experienţă era foarte valoroasă pentru România. În urma adoptării Legii cultelor şi a tratatelor de la Saint-Germain, Trianon şi  Paris, România Mare, recunoscându-i-se noile teritorii şi noile minorităţi naţionale care au fost încorporate în aceasta, a trebuit să răspundă unor exigenţe extraordinare din partea Puterilor Centrale, şi anume să tolereze multiculturalismul, să ofere drepturi minorităţilor, atât naţionale, cât şi confesionale. Iată de ce s-a conştientizat că e necesară experienţa aceasta, care fusese acumulată în lupta tenace cu indiferentismul religios, cu ateismul, care căpăta şi el foarte multă putere - eram vecini cu Rusia sovietică -, cu inochentismul şi sectarismul. Astfel s-a luat decizia editării revistei „Misionarul“ la Chişinău.

Această revistă poate fi considerată o primă revistă teoretică misionară în spaţiul românesc, fiindcă nu era asemănătoare cu structura şi modelul „Luminătorului“. Revista a avut o viaţă demnă de luat în seamă, fiind editată din 1929 până în 1944. A apărut concomitent cu „Luminătorul“, graţie deciziei mitropolitului Gurie Grosu de a susţine şi de a menţine în permanenţă aceste două reviste. Au fost multe încercări, discuţii şi polemici cu o parte din preoţime, care spunea că este o cheltuială foarte mare. Preoţii erau obligaţi să se aboneze la aceste reviste, dar şi pentru mitropolie era greu să menţină în viaţă aceste publicaţii. Dar mitropolitul a insistat, conştientizând că fiecare din aceste reviste îşi are publicul său, are menirea sa şi că ambele sunt necesare.

În concluzie, care a fost rolul mitropolitului Gurie Grosu în mişcarea de eliberare naţională a Basarabiei, şi anume în ceea ce priveşte activitatea sa publicistică şi editorială?

Mitropolitul Gurie Grosu este o personalitate culturală foarte valoroasă pentru Basarabia. De la prima sa călătorie în România, în 1904, când a participat la manifestările culturale dedicate împlinirii a 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare, el a rămas atât de impresionat de nivelul de cultură al enoriaşilor din România, încât şi-a dat seama că noi, în acea perioadă, eram la ani-lumină distanţă de ei. Astfel, revenind în Basarabia, atât de mult s-a implicat în promovarea culturală, în egală măsură cu promovarea credinţei ortodoxe, încât uneori acestea erau inseparabile pentru el. A fost atât de implicat în promovarea culturii şi a valorilor naţionale, încât am ajuns la concluzia că mitropolitul Gurie a slujit la două altare: la cel al credinţei şi la cel al culturii. Aşa cum afirmă profesorul Ion Ţurcanu, el este un model de care noi avem nevoie şi care pentru noi, la moment, constituie un ideal.

Biografie

Silvia Grosu este descendentă, prin alianţă, a mitropolitului Gurie Grosu. S-a născut la 5 iulie 1958, în oraşul Soroca. În anul 1980 a absolvit Facultatea de Jurnalism a Universităţii de Stat din Chişinău. În prezent, conferenţiar universitar, doctor în istorie, predă cursurile „Istoria presei din Basarabia“, precum şi „Retorica“ şi „Deontologia comunicării“ la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării a Universităţii de Stat din Moldova, Chişinău. Totodată, este vicepreşedintele filialei din Republica Moldova a Asociaţiei Române de Istorie a Presei şi secretar general al Uniunii Presei Francofone din Moldova. Silvia Grosu este autorul cărţii „Mitropolitul Gurie - misiunea de credinţă şi cultură“.

Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!