A stat cu bombele în curte timp de o lună

15 Iunie 2007

▲ În timpul săpăturilor efectuate la temelia unei case, un bărbat din comuna Răuceşti, judeţul Neamţ, a găsit nu mai puţin de 20 de proiectile rămase din cel de-al Doilea Război Mondial ▲ Fără să anunţe Poliţia, bărbatul a pus bombele într-un sac, pe care l-a „dosit“ sub un copac din curte, şi le-a spus nepoţilor „să nu umble acolo“▲ Pirotehniştii spun că cele 20 de proiectile găsite conţin o cantitate de circa 7 kilograme de trotil, suficientă cât să producă o explozie pe o rază de câteva sute de metri ▲

Pirotehniştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au descoperit, miercuri seara, în gospodăria unui localnic din comuna Răuceşti, un sac în care se aflau 20 de bombe, multe dintre ele cu focosul activ. Săteanul a povestit că proiectilele au fost găsite în curtea sa de nişte muncitori care săpau la temelia unei case. „Ei au crezut că sunt cartofi, dar mi-am dat seama că sunt bombe. Le-am luat, le-am pus în sac şi apoi sacul sub un copac. Le-am zis nepoţilor să nu umble acolo. Apoi m-am internat în spital şi nu am mai apucat să anunţ poliţia“, a explicat, cu seninătate, proprietarul gospodăriei unde au fost descoperite bombele. Cel care a anunţat până la urmă poliţiştii este fiul proprietarului, care, întors recent din Italia, a descoperit sub un copac sacul cu grenade.

Proiectilele găsite

ar fi putut rade o suprafaţă de câteva sute de metri

Pirotehniştii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au spus că cele 20 de proiectile găsite conţin o cantitate de circa 7 kilograme de trotil, suficientă cât să producă o explozie pe o rază de câteva sute de metri. „În această zonă a fost linia frontului în cel de-al Doilea Război Mondial, aşa că, frecvent, sunt descoperite asemenea muniţii. De multe ori, oamenii nu realizează pericolul la care se expun, când desoperă muniţie de război, foarte puternică, rămasă încă activă“, a declarat inspectorul şef al ISU Neamţ, colonelul Ioan Niţică. În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că în sac se aflau 9 grenade de mână antitanc, 2 grenade de mână defensive, 5 grenade de mână ofensive, un element de iniţiere bombă aruncător şi 3 elemente de grenadă antitanc. Explozibilul a fost transportat la sediul ISU Neamţ şi urmează să fie distrus în poligonul de specialitate.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!