Absolvenţii teologi clujeni au depus jurământul de credinţă

Andreea Pâgleşan, 04 Iulie 2015

În prezenţa Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, cei peste 130 de absolvenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca au depus vineri, 3 iulie, jurământul de credinţă faţă de Biserica Ortodoxă.

Momentul solemn a avut loc în capela din incinta Campusului Teologic „Nicolae Ivan“ din cartierul clujean Mărăşti. La ceremonie au participat membrii din conducerea instituţiei şi cadre didactice. La îndrumarea părintelui decan Vasile Stanciu, absolvenţii au jurat că vor păzi şi propovădui credinţa ortodoxă şi a învăţăturilor de credinţă.

IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, pornind de la vorbele a doi părinţi contemporani, părintele Paisie Olaru şi părintele Paisie Aghioritul, i-a îndemnat pe tinerii teologi să fie misionari în această lume modernă şi bulversată.

Părintele decan Vasile Stanciu le-a atras atenţia asupra responsabilităţii pe care o au în a pune în practică planul pe care Dumnezeu îl are cu fiecare dintre ei.

De asemenea, le-a amintit şi faptul că învăţătura Sfinţilor Apostoli şi ai Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe trebuie păstrată aşa cum au primit-o de la profesorii lor şi promovată în lume prin viaţa, activitatea şi exemplul personal.

În sesiunea iunie-iulie a acestui an, au absolvit la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca, 133 de studenţi şi masteranzi.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!