Reportaj
Acasă la Dumnezeu, în bisericuţa din Talpa

Acasă la Dumnezeu, în bisericuţa din Talpa

Otilia Bălinişteanu, 25 Iulie 2013
Continuăm periplul printre ctitoriile de lemn ale Botoşanilor, pentru a ajunge pe o altă fostă moşie boierească, la Talpa. Comunitatea de aici se mândreşte cu una dintre cele mai frumoase bisericuţe vechi, ridicată, la 1777, de Teodor Volinschi.
 
Pe malul Siretului, nu departe de hotarul Sucevei, pe locurile ce au aparţinut, odinioară, boierului Sandu Ioan Talpă, stă şi astăzi, scoasă parcă dintr-o cutie a timpului, o gingaşă căsuţă a lui Dumnezeu. N-ai zice că anii au trecut de-a valma peste bârnele sale. Fragilitatea şi trăinicia, într-o paradoxală alăturare, şi-au dat mâna, înfrăţindu-se pentru vecie. Căci, dincolo de duritatea lemnului cioplit, lăcaşul oferă privirii ceva din delicateţea şi răbdarea meşterilor ce i-au croit cu grijă „îmbrăcămintea“. Aproape două veacuri şi jumătate s-au scurs de când pe moşia de la Talpa a răsărit, în mijlocul unei împărăţii de clorofilă, lăcaşul ce serveşte şi astăzi comunităţii. În jur, casele vechi au dispărut, altele s-au înălţat. Oamenii s-au petrecut unii pe alţii în drumul către lumea celor drepţi, moşia a trecut de la un boier la altul, veacuri de-a rândul au aşezat peste sat ierni năprasnice şi primăveri dătătoare de viaţă, totul transformându-se şi mişcându-se în ritmul continuu al vieţii. Numai bisericuţa lui Volinschi, înveşmântată în platoşa-i de stejar, a rămas neschimbată, adăpostind, la vreme de pace, dar şi de restrişte, gândurile, rugile, neliniştile sufletelor locului. Mică, neînfricată, dârză - un scut al credinţei statornice şi un loc binecuvântat să aline dorul de Cer.
 
Ocrotit şi îngrijit cum se cuvine, lăcaşul se bucură astăzi de o înfăţişare ce face cinste acestei comunităţi. În ultimii ani, bisericuţa a trecut printr-un riguros şi complet proces de restaurare, astfel încât va putea duce mai departe dulcea povară a anilor.

Ajutată să facă faţă timpului

Părintele Daniel Căliman a venit paroh la Talpa în anul 2000. În primii trei ani a slujit în bisericuţa de lemn, aceasta fiind, pe atunci, singura din sat. „Era destul de degradată, însă nu se observa pe exterior, din cauza scândurii cu care era acoperită“, îşi aminteşte preotul.
 
Restaurarea lăcaşului a început în octombrie 2010, lucrările fiind susţinute financiar de Aspazia Cojocaru, originară din Talpa. Altfel, comunitatea de aici, împuţinată şi îmbătrânită, nu ar fi putut suporta costurile uriaşe ale lucrărilor ce se impun în cazul unei biserici monument istoric. Procesul a fost unul complex şi a vizat atât exteriorul, cât şi interiorul. Practic, biserica a fost consolidată din temelii, bârnele au fost descoperite, interiorul refăcut, iar catapeteasma se află şi acum în plină etapă de restaurare. „Toată biserica a fost subzidită, pentru a i se consolida temelia, iar pereţii de bârne au fost încorsetaţi cu stâlpi de metal, astfel încât să nu se mai lase. Lambriul de la exterior a fost dat jos, ca bârnele să poată respira. Cele deteriorate au fost înlocuite. Tot lemnul a fost tratat împotriva carilor“, explică pr. Daniel Căliman. 
 
Lucrările au fost efectuate cu toate avizele Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu, cu sprijin şi consultanţă de specialitate. Ceea ce de puţine ori se întâmplă în cazul unor astfel de monumente. La Talpa însă, parohul nu s-a abătut deloc de la litera legii. Aşa se face că acum comunitatea se poate mândri cu un ansamblu arhitectural corect restaurat. „Bisericuţa ar fi rămas poate la fel de şubredă şi nimic din ce-am făcut nu ar fi fost posibil fără suportul financiar al doamnei Aspazia Cojocaru (n.r. - fost judecător la Curtea Constituţională a României), care s-a născut aici, la Talpa, şi care şi-a dorit mult să poată face ceva pentru biserica satului“, spune părintele Căliman.

Stilul arhitectural

Bisericuţa cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ de la Talpa este construită pe talpă de stejar, din bârne încheiate la colţuri „în cheotori“ şi aşezate pe o temelie de piatră de râu. Iniţial, acoperişul era de draniţă. În decursul timpului, aceasta a fost însă înlocuită cu tablă. Astăzi, acoperişul este din nou de şindrilă.
 
La început, lăcaşul nu avea decât pronaos, naos şi altar, pridvorul fiind o adăugire ulterioară. În timp, biserica a fost blănită la exterior cu un lambriu vopsit, pentru protecţia interiorului, practică frecvent întâlnită în rândul lăcaşurilor de lemn. Astăzi, după un proces riguros de restaurare, acest lambriu a fost dat jos, iar bârna poate să respire din nou. Lăcaşul şi-a recăpătat astfel înfăţişarea dintru început. Iar ceea ce oferă ochiului e de o frumuseţe de netăgăduit. În plus, reprezintă o mărturie preţioasă despre lucrul în lemn al meşterilor din urmă cu aproape două veacuri şi jumătate, căci acum se pot observa cu uşurinţă îmbinările, felul în care lemnul a fost cioplit, se pot admira motivele sculptate - o înşiruire de discuri rotunde, ce mărginesc streaşina construcţiei şi care simbolizează soarele, lumina.
 
La interior se remarcă stâlpişorii sculptaţi ai peretelui despărţitor din naos şi pronaos.

Reparaţii în decursul istoriei

De-a lungul celor aproape 250 de ani de existenţă, biserica nu a suferit refaceri şi reparaţii foarte frecvent. Potrivit însemnărilor lui Nicu Filipescu Dubău, din Dicţionarul Geografic al judeţului Dorohoi de la 1891, biserica de lemn de la Talpa ar fi fost reparată în 1860 de Ioan Volinschi, pro-prietarul de atunci al moşiei. De asemenea, în registrele parohiei se consemnează alte intervenţii în anii â60 ai secolului trecut.
 
Însă, de departe, cele mai serioase lucrări s-au făcut din 2010 încoace, când biserica, declarată monument istoric, a fost supusă unei ample şi complexe restaurări. Aceasta a vizat construcţia în ansamblul său. „S-a decapat exteriorul şi interiorul, descoperindu-se bârna originală, s-a tratat lemnul, partea de sub acoperiş a fost înlocuită, pentru că lemnul era destul de degradat, iar streaşina a fost considerabil lărgită, pentru a proteja fundaţia de apă. Pereţii de bârnă au fost întăriţi cu stâlpi metalici, iar temelia a fost consolidată“, explică parohul de la Talpa.
 
De asemenea, pridvorul bisericuţei a fost reconstruit după tiparul celui iniţial, ca şi clopotniţa. Şi interiorul a fost restaurat integral. Catapeteasma se află şi acum într-un atelier de restaurare, fiind vizată pictura. Potrivit specialiştilor, aceasta este deosebit de valoroasă. „Catape-teasma este cea originală. Pictura era destul de degradată şi nu puteam să o lăsăm aşa. Acum se află la Muzeul Bucovina din Suceava, pentru restaurare. În timp, ea a fost repictată, iar specialiştii de la Suceava au descoperit, în urma expertizei, pictura originală. Vor fi readuse la viaţă cinci icoane, iar celelalte vor fi curăţate. Am vrut să lăsăm martori aici, în biserică, să se poată admira ceva ce vine chiar de la începuturile bisericii“, spune pr. Daniel Căliman.

„Biserica noastră“

Aşa numesc oamenii din Talpa bisericuţa de lemn a străbunilor. Cu ea s-au trezit. Aici s-au botezat, s-au cununat, iar în cimitirul din jurul lăcaşului li se odihnesc strămoşii. „Sunt foarte legaţi de ea, poate şi pentru faptul că până în 2003, când s-a construit biserica nouă, a fost singurul loc în care s-au rugat. Au fost însă ierni când am slujit numai aici, fiind foarte frig în cea de zid. Altfel se simţeau «în biserica noastră», cum o numesc ei“, povesteşte părintele Căliman.
Lucrările de restaurare au fost finalizate încă de anul trecut, însă bisericuţa aşteaptă, primenită de sărbătoare, podoaba cea mai de preţ a interiorului: catapeteasma. După ce şi aceasta va fi aşezată la locul ei, lăcaşul îşi va recăpăta duhul şi frumuseţea pe deplin.
Intenţia parohului este de a o amenaja ca un muzeu al satului, dar un muzeu viu, în care să se slujească măcar o dată pe lună. „E marea mea dorinţă. Pentru că am slujit în primii trei ani aici; e locul în care m-am format ca preot. E foarte intim, te simţi într-un fel special…“, consideră parohul.
 

Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!