Acord de activitate de voluntariat, încheiat de Liceul Teologic Ortodox „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Piatra Neamţ

Preot ștefan Zaharia, 20 Octombrie 2017

După parteneriatul cu Asociaţia de sprijin a persoanelor cu nevoi speciale „Luceafărul“ din Piatra Neamţ, Liceul Teologic Ortodox „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Piatra Neamţ a încheiat un nou acord de activitate de voluntariat, de această dată cu Centrul social „Pietricica“ din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială a municipiului Piatra Neamţ, ai cărui beneficiari sunt persoanele vârstnice.

Miercuri, 18 octombrie 2017, preoţii şi elevii Liceului Teologic din Piatra Neamţ, alături de beneficiarii şi angajaţii Centrului social „Pietricica“, au participat la Taina Sfântului Maslu, iar la final părintele protopop Valentin Tofan a oferit un cuvânt de alinare şi întărire sufletească.

În urma dialogului dintre reprezentanţii Liceului Teologic, protopopul Valentin Tofan şi directorul centrului, doamna Ileana Dumitru, s-au stabilit mai multe întâlniri viitoare, cât şi strategia de implementare a proiectelor şi comunicarea dintre instituţiile implicate.

„Pornim de la gândul că în Piatra Neamţ, dar şi în împrejurimi sunt multe persoane care au nevoie de sprijinul, atenţia şi disponibilitatea noastre. Elevii Liceului Teologic pietrean au astfel posibilitatea de a întâlni persoane diferite, aflate în situaţii diverse şi cu nevoi deosebite. Este pe de o parte o activitate de formare pentru ei, cât şi o dezvoltare a viziunii corecte despre lumea în care trăim şi Îl propovăduim pe Dumnezeu. Ne bucură acest parteneriat şi prin prisma conlucrării cu oameni dedicaţi, jertfitori, îndrumaţi de doamna Ileana Dumitru, alături de care am plecat la acest nou drum“, a declarat părintele profesor Constantin Bogdan, directorul Liceului Teologic „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Piatra Neamţ. 


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!