Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia Acțiuni social-filantropice la Craiova

Acțiuni social-filantropice la Craiova

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Oltenia
Un articol de: Gabriela Firu - 09 Septembrie 2015

Mai mulţi tineri de la Centrul pentru persoane fără adăpost „Sfântul Vasile cel Mare” din Craiova au mers în pelerinaj la mănăstirile vâlcene. Mica vacanţă a beneficiarilor Asociaţiei Vasiliada a venit ca răsplată pentru rezultate bune din procesul de reinserție socioprofesională.

Asociația Vasiliada, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, a organizat în această perioadă, prin Centrul Social de Urgență pentru persoane fără adăpost „Sfântul Vasile cel Mare“ din Craiova, un pelerinaj pentru mai mulţi tineri, cu rezultate bune în procesul de reinserție socioprofesională. Beneficiarii au vizitat la finele săptămânii trecute mănăstirile Cozia și Turnu din județul Vâlcea și Mănăstirea Curtea de Argeș, județul Argeș. După ce s-au închinat la sfintele moaște din aceste locașuri monahale și s-au rugat, tinerii, însoțiți de spe­cialiștii centrului, au traversat Transfăgărășanul, având astfel prilejul de a admira peisaje minunate. 

„Prin organizarea acestei excursii s-a urmărit îmbunătățirea stării psihice în rândul beneficiarilor nostri, prin crearea unui mediu prielnic pentru depășirea anumitor situații-limită (escaladarea muntelui), scopul principal fiind tocmai acela de a dezvolta în rândul celor cazați în cadrul centrului abilitățile pentru o viață independentă. Vizitarea celor trei mănăstiri a constituit un bun prilej pentru a cunoaște anumite evenimente din istoria țării noastre. „În același timp, a fost și o bună ocazie pentru a-i recompensa pe cei care s-au implicat activ în procesul de reinserție socioprofesională desfășurat în cadrul centrului nostru”, a precizat diac. Sorin Pârvănescu, coordonatorul Centrului social „Sfântul Vasile”.

În sprijinul persoanelor fără adăpost

Aşezământul pentru persoane fără adăpost „Sfântul Vasile” funcţionează în baza unui parteneriat încheiat între Arhiepiscopia Craiovei, prin Asociaţia Vasiliada, şi Consiliul Local al Primăriei Craiova. Deschiderea oficială a avut loc în data de 1 februarie 2011, când a fost săvârşită şi slujba de sfinţire de către Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, după cum aflăm de la diac. Gheorghe Cioiu. În această perioadă, peste 300 de persoane au beneficiat de serviciile centrului, a cărui capacitate este de 52 de persoane care pot fi găzduite pentru cel mult 12 luni. „Grupul nostru ţintă îl reprezintă persoanele fără adăpost, care locuiesc în stradă de mult timp. În general, sunt persoane evacuate în urma retrocedărilor, care şi-au pierdut locuinţele în urma datoriilor acumulate la instituţii financiare de stat sau private, bătrâni alungaţi de propriii copii, mame şi copii abuzaţi, precum şi tineri ieşiţi din sistemul instituţionalizat de stat”, a mai adăugat diaconul Sorin Pârvănescu.