Revista presei
„Activitatea femeei române“

„Activitatea femeei române“

Oana Rusu, 07 Martie 2010

Deşi absente din politică, femeile din România erau o prezenţă de remarcat în viaţa publică, în perioada interbelică. Societăţile de binefacere erau conduse de femei, la fel ca şi alte organizaţii şi comitete cu scopuri caritabile care s-au înfiinţat încă din timpul Primului Război Mondial sau după finalizarea acestuia. Multe dintre orfelinatele sau spitalele din România au fost înfiinţate de doamne din societatea românească.

România încerca să îşi facă un bun renume între ţările europene, astfel că în perioada interbelică exista chiar şi un minister al propagandei care se ocupa cu publicitatea. Casa României în Franţa era condusă de o doamnă cu mare succes literar, aceasta reuşind să capteze atenţia elitei pariziene: „Declaraţiile domnişoarei Elena Văcărescu, preşedinta nouei instituţii de propagandă românească“, sunt relatate de ziarul „Curierul“ din 31 decembrie 1934.

Aceasta spunea, despre activitatea instituţiei pe care o conducea, că „Vom ţine conferinţe despre România privită sub diferite raporturi, istoric, literar, etnografic, economic etc. Conferenţiarii noştri vor fi oameni cu reputaţie stabilită (...) Conferinţele noastre vor beneficia de o largă publicitate căci avem presa de partea noastră (...) Ne gândim la organizarea periodică de expoziţii de artă românească sau de produse naţionale (...) Mi se pare că asta e datoria fiecărei ţări: să se facă ştiută de străini, dovedindu-şi astfel vitalitatea“.

În ediţia de pe 3 octombrie 1925, ziarul „Adevărul“ scria despre „Elena Văcărescu la Geneva“, în termeni foarte laudativi. Aceasta era reprezentanta României la Societatea Naţiunilor, precursoarea Organizaţiei Naţiunilor Unite de azi: „Când un român, departe de ţară, lucrează pentru patria lui, pe orice tărâm şi atât cât puterile-i permit, este de datoria noastră să-i închinăm toată recunoştinţa. Când un cetăţean al nostru capătă, întrâo adunare internaţională, o distincţiune pentru munca sa pe tărâmul naţional, cinstea ce-i se face se revarsă asupra ţărei şi trebuie să fim mândri (...) De curând la Geneva, comisiunea de cooperare intelectuală de pe lângă Societatea Naţiunilor a ales pe domnişoara Elena Văcărescu să facă parte din comisiunea ce se va ocupa de organizarea institutului de cooperare intelectuală de la Paris (...) Am urmărit activitatea delegaţiunilor noastre la Societeatea Naţiunilor de la întemeierea acesteia până azi. De şase ani, singură domnişoara Văcărescu, ori care a fost guvernul ţării, a făcut parte din toate delegaţiunile. Nici un guvern, nici un ministru al afacerilor străine nu a avut a se plânge de felul cum delegata României şi-a îndeplinit misiunea“.

Autorul articolului, N. Raicoviceanu, a făcut parte ca expert dintr-o delegaţie la Societatea Naţiunilor, prilej cu care a văzut că „de câte ori sâa discutat o chestiune privitoare la refugiaţi, la combaterea epidemiilor, la asistenţa copiilor şi femeilor sau la combatarea alcoolismului şi opiumului, cuvântul României a fost spus de domnişoara Văcărescu şi toate propunerile sale au fost încoronate de succes“.

Se stabileau relaţiuni între organizaţiunile feminine din toate ţările

În perioada interbelică erau numeroase organizaţii de femei despre a căror activitate relata cu multe amănunte şi presa. În articolul „Consiliul internaţional al femeilor“ din 1 iunie 1927 din ziarul „Adevărul“ se arată despre viitoarea întâlnire a consiliului, o „federaţiune de asociaţiuni feminine din lumea întreagă“ înfiinţată în 1888 şi care „reprezintă aproximativ 40 de milioane de femei. El este compus din 38 Consilii naţionale ale femeilor, compuse ele însăşi din societăţi naţionale, consilii locale, cărora sunt de asemenea afiliate asociaţiunile locale. Scopurile principale ale Consiliului sunt stabilirea de relaţiuni între organizaţiunile feminine din toate ţările şi organizarea de întruniri şi conferinţe care să permită femeilor din lumea întreagă de a se întâlni şi de a se sfătui asupra chestiunilor relative la bunele comunităţi ale familiei şi ale individului (...) încă acuma 40 de ani Consiliul internaţional al femeilor a votat planul de egalitate între naţiunile mici şi mari, adoptat astăzi de Societatea Naţiunilor, şi că în adunarea sa din 1899 din Londra a adoptat în unanimitate principiul menţinerii păcei prin arbitragiul internaţional (...) România va fi reprezentată, afară de d-na Alexandrina Cantacuzino, şi de preşedinta şi secretara consiliului naţional al femeilor române, d-na Calipso Botez şi d-ra Cerkez“.

„Lucrările consiliului internaţional al femeilor“ de pe 15 iunie 1927 au fost apoi relatate în „Adevărul“. Printre activităţile de la consiliu s-au remarcat şi conferinţele „ţinute de şefii diferitelor secţiuni ale Societăţii Naţiunilor, a institutului de cooperaţiune intelectuală şi a B.I.M. (Biroul Internaţional al Muncii) asupra activităţii Societăţii Naţiunilor în toate domeniile dând astfel delegatelor ocaziunea a se familiariza cu toate problemele internaţionale. D. Albert Thomas a vorbit despre activitatea B.I.M. şi a făcut un călduros apel către consiliile naţionale ale femeilor de a insista pe lângă guvernele lor respective asupra grabnicei ratificări a convenţiunilor cu privire la protecţiunea femeilor şi a copiilor muncitori în general, şi a celora cu privire la munca de noapte a femeilor şi copiilor în special. D-na Alexandrina Cantacuzino a fost desemnată în unanimitate de toate cele 120 de organizaţiuni feminine, reprezentate la Geneva, de a adresa, în numele consiliului internaţional, un mesaj prin telegrafie fără fir tuturor oamenilor de bună voinţă. D-na Alexandrina Cantacuzino a profitat de această ocaziune pentru a face cunoscut în lume activitatea femeei române“.

„Biblioteca copilului“, o propunere a Alexandrinei Cantacuzino

Un congres al presei latine a avut loc la Bucureşti, prilej la care au participat numeroase jurnaliste. Ziarul „Adevărul“ din 21 octombrie 1927 relatează ceea ce scria „Presa franceză despre România“. Aflăm că „Ziarul «Avenir» publică un articol al d-rei Gabrielle Reval care expune impresiile culese în România cu prilejul congresului presei latine. «România întreagă oferă o imagine de muncă, de respect al tradiţiunilor şi totodată de dragoste de progres»“, scria jurnalista franceză, care a fost impresionată de faptul că „La Bucureşti există un monument ridicat în amintirea francezilor care au alergat în ajutorul României cotropite“.

„Oficiul naţional de cultură. Conferinţa d-nei Alexandrina Cantacuzino“ este un articol din ediţia de pe 13 decembrie 1927 a ziarului „Adevărul“ în care este prezentată conferinţa susţinută la Fundaţia Carol I de către una dintre fondatoarele Societăţii Ortodoxe a Femeilor Române. Aceasta a spus că „Educaţia este primul factor pe care Statul îşi întemeiază soliditatea organizării sale (...) Politica culturală trebuie să cuprindă un ansamblu de lucrări cari să îmbrăţişeze mişcarea începând cu şcoala primară până la facultate (...) Guvernele noastre nâau înţeles să puie cartea la îndemâna tuturor (...) Conferenţiara propune să se înfiinţeze premii pentru traducerea capodoperelor literaturii universale. Cere ca operele scriitorilor noştri să fie traduse în limbile străine. Socoate necesară înfiinţarea unei «Biblioteci a copilului», întrebuinţarea muzicei pe o scară cât mai întinsă în educaţia copiilor şi tineretului“.

„Nimeni din cei cari intră aci să nu se creadă uitat de Dumnezeu“

În ediţia din 6 noiembrie 1925 a ziarului „Adevărul“, intitulat „«Vatra Luminoasă». Azilul de orbi «Regina Elisabeta»“, autorul Jean Bart descrie aşezământul de îngrijire înfiinţat de regina poetă Carmen Sylva pentru cei lipsiţi de vedere, pe vremea când „nimic nu era organizat în ţara noastră“.

„Prima iniţiativă a unei organizări civilizate pentru ocrotirea orbilor în România se datoreşte numai binefăcătoarei regine Elisabeta, care cu atâta râvnă a lucrat la întemeierea şi patronarea celor mai multe societăţi de caritate românească“. Aşezământul s-a înfiinţat în 1906, iar „în anul 1909 regele Carol donează jumătate de milion şi printrâun decret regal declară acest aşezământ ca instituţie de stat (...) A fost norocul unei mâini fericite în algerea directoarei, d-na doctor Leonida Paul, care pe lângă ştiinţa sa profesională întruneşte şi toate celelalte calităţi sufleteşti de conducătoare desăvârşită“.

„«Nimeni din cei cari intră aci să nu se creadă uitat de Dumnezeu». Aceasta este deviza înălţătoare compusă de regina Elisabeta pentru primul aşezământ de ocrotire a celor lipsiţi de scumpul simţ al vederei“.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!