Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Activitatea medicală, slujire a lui Dumnezeu şi a semenilor

Activitatea medicală, slujire a lui Dumnezeu şi a semenilor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Pr. Gabriel Mariş - 04 Septembrie 2014

Din anul 2012, odată cu înfiinţarea Asociaţiei Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi din România, filiala Arad, Arhiepiscopia Aradului, în colaborare cu specialişti în domeniul medical, desfăşoară o amplă activitate de ajutorare a persoanelor suferinde. Medici, călugări şi preoţi, cu toţii sunt implicaţi în acest demers caritabil, inspirat din pilda sfinţilor doctori „fără de arginţi“.

Problemele cu care se confruntă astăzi lumea sunt din ce în ce mai mari. Ne dăm seama însă că toate problemele au soluţii în Biserică, mai ales atunci când citim cuvântul Mântuitorului: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni, la Dumnezeu toate sunt cu putinţă“ (Mt. 19, 26). Indiferent de natura problemelor, fără Dumnezeu nu putem face nimic. Chiar şi atunci când ne încearcă problemele de sănătate, gândul nostru zboară tot la Dumnezeu, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, chiar dacă picioarele noastre se îndreaptă spre medic. Şi aici, mai cu folos pleci de la o consultaţie făcută de un medic care îţi vorbeşte despre tămăduirea care vine de la Dumnezeu şi cu mai multă nădejde că te vindeci mai uşor. Există medici care te îndeamnă să îl cauţi pe Dumnezeu în timp ce îţi urmezi tratamentul. Medici care pun la picioarele Mântuitorului întreaga lor pricepere şi umplu de bună mireasmă duhovnicească întreaga consultaţie. Astfel de motivaţii şi gânduri au stat la baza înfiinţării pe lângă parohiile din cadrul Arhiepiscopiei Aradului a mai multor unităţi medicale, care să vină în întâmpinarea nevoilor celor aflaţi în suferinţă.

„Este un prilej deosebit de afirmare a lucrării samaritene a Bisericii pentru cei care sunt mai lipsiţi şi care sunt prea încercaţi cu boala - spunea la redeschiderea cabinetelor medicale din Arad Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Lucrarea aceasta este una de parteneriat cu medicina. Aici oamenii vin ca la biserică, iar medicii se vor pune la dispoziţia lor asemenea preoţilor. Un cabinet poate nivela nişte situaţii pe care societatea încă nu le poate stăpâni. Noi vrem să venim în ajutorul societăţii, nu să facem concurenţă unii cu alţii. Este un sprijin reciproc: aşa cum Biserica este subvenţionată de stat, şi Biserica încearcă să ajute statul acolo unde statul nu poate pătrunde.“

AMFOR, asociaţie pusă sub patronajul Sfântului Evanghelist şi doctor Luca

Asociaţia Medicilor şi a Farmaciştilor Ortodocşi din România - Arad, având ocrotitor pe Sfântul Evanghelist Luca, este o asociaţie creştin-ortodoxă, cu activitate socio-medicală, formată din medici specialişti în diverse domenii. Asociaţia a fost înfiinţată în anul 2012 la iniţiativa rectorului UVVG Arad - prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, membru fondator şi iniţiator al asociaţiei, şi a dr. Simona Dumitra - preşedintele asociaţiei, după modelul asociaţiei înfiinţate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în anul 1994, pe când era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Obiectivele asociaţiei sunt: dezvoltarea dimensiunii creştine a dăruirii pentru alinarea suferinţelor umane, organizarea solidarităţii creştin-ortodoxe medicale în mediile în care tratamentul medical este precar, iar pacienţii sunt în imposibilitatea de a plăti consultaţiile şi tratamentul, organizarea de colocvii, seminarii şi conferinţe pentru informare şi sensibilizarea clerului şi studenţilor în Teologie privind profilaxia bolilor, grija pentru bolnav, precum şi legătura dintre sănătatea spirituală şi cea fizică. „Sunt aşteptaţi şi alţi medici care binevoiesc a susţine această faptă bună şi a ajuta la dezvoltarea domeniilor de activitate şi intensificarea consultaţiilor medicale, de asemenea şi farmacişti care, pe lângă faptele bune săvârşite în taină, sunt aşteptaţi a colabora cu medicii cabinetelor pentru a putea distribui şi medicamente gratuite celor aflaţi şi în suferinţă, şi în sărăcie. În vremurile grele în care trăim, nu prea mai întâlnim „doctori fără de arginţi“ asemenea Sfinţilor Cosma şi Damian, ocrotitorii acestor cabinete medicale, dar iată că Dumnezeu lucrează în sufletul medicilor credincioşi care, din iubire de aproape şi compasiune faţă de suferinţa bolnavilor, se pun aici în slujba lor. Într-o conlucrare cu aceşti medici vin şi slujitorii altarelor, preoţii care se roagă pentru aceşti credincioşi aflaţi în suferinţă şi care se programează acolo. Toţi cei consultaţi aici sunt trecuţi într-o evidenţă a cabinetelor şi formează pomelnicul citit lunar de preoţi la Sfântul Altar“, a precizat prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, membru fondator şi iniţiator al AMFOR-Arad.

Cabinete medicale la Arad

Încă din anul 2003, în municipiul Arad funcţionează cabinetele medicale „Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian“ din str. Episcopiei, nr. 60-62. Acestea au funcţionat la început în regim de voluntariat cu sprijinul cadrelor didactice de la Şcoala Postliceală Cristiana Arad, cu aportul monahiilor de la Centrul eparhial şi apoi cu aportul CMI dr. Dan Ţărean. Din 2013 s-a reorganizat întreaga activitate prin implicarea AMFOR Arad.

Pacienţii doritori de consultaţii gratuite, care fac parte din următoarele categorii sociale: defavorizaţi social, copiii din familii cu venit mic, familii dezorganizate, familii cu mulţi copii, monoparentale, şomeri, pensionari, persoane neasigurate, persoane cu dizabilităţi, indiferent de credinţa religioasă, sunt aşteptaţi zilnic la sediul cabinetelor: Arad, str. Episcopiei, nr. 60-62, sau se pot programa direct la tel: 0257.280.309. Pentru mai multe detalii se poate lua legătura şi cu preotul din parohia de care aparţineţi. Este deci o activitate de voluntariat şi de dăruire asemenea celei a Sfinţilor Doctori Cosma şi Damian care purtau de grijă de bolnavi fără a percepe nimic în schimb, doar credinţa şi mărturisirea lui Hristos.

Activitate socio-medicală în localitatea Zimbru

Una dintre activităţile recente desfăşurate pe plan medical de Arhiepiscopia Aradului este campania derulată la sfârşitul lunii august la dispensarul medical din localitatea arădeană Zimbru. Aici, cu binecuvântarea IPS Timotei, prin osteneala medicilor AMFOR şi cu dărnicia Farmaciei Sinapis, s-a organizat o activitate de voluntariat socio-medicală prin următoarele specializări: hematologie, pediatrie, ORL şi medicină de familie. Totodată, în camera de aşteptare au fost săvârşite rugăciuni pentru sănătate şi împărţire de iconiţe de către preoţii delegaţi de la Centrul eparhial şi din parohie. Cu acest prilej, au fost consultaţi în mod gratuit, în doar câteva ore, peste 60 de bolnavi din această zonă defavorizată (parohia numără 350 de credincioşi în patru sate), de aproape fiecare medic în parte. Toţi pacienţii, indiferent de confesiunea religioasă, au beneficiat şi de medicamente gratuite, iconiţe şi alte daruri venite din partea celor implicaţi. Dispensarul medical din Parohia Zimbru a fost înfiinţat în anul 2003 de către Arhiepiscopia Aradului, la iniţiativa şi cu sprijinul Patriarhiei Române, în urma unor inundaţii care au produs importante pagube în localitate, dar şi în satele apropiate. Dispensarul este pus sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon şi oferă servicii medicale gratuite locuitorilor din zonă, care nu au altă unitate medicală mai apropiată, prin grija medicului de familie dr. Ana Halic, dar şi a preotesei din sat, Adina Luşcă, asistenta medicală permanentă a satului.