Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia Activități catehetice în Parohia Foleștii de Sus

Activități catehetice în Parohia Foleștii de Sus

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Oltenia
Un articol de: Ziarul Lumina - 13 Noiembrie 2017

În Parohia Foleștii de Sus din Protoieria Horezu, cu prilejul prăznuirii Sfinților Arhangheli, ocrotitorii bisericii filiale Bălță­țeni, s-au desfășurat mai multe evenimente liturgice și catehetice.
Părintele paroh Emanoil Găman a susținut o cateheză tematică în care a vorbit despre cinstirea îngerilor: „Sfânta Scriptură ne arată că, prin sfinţii care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru dânşii (Psalm 15, 3). Tocmai de aceea, noi, creştinii ortodocşi, cinstim pe sfinţii lui Dumnezeu, ştiind că Dumnezeu săvârşeşte în chip minunat voile Sale cu dânşii. Trebuie de la început să vă spun că Biserica Ortodoxă face deosebire între adorare, care se cuvine numai lui Dumnezeu, şi venerare sau cinstire, pe care o dăm sfinţilor şi îngerilor Lui, care slujesc la mântuirea sufletelor noastre. La aceasta ne învaţă şi Sfântul Apostol Pavel, zicând: Îngerii nu sunt oare toţi duhuri slujitoare, trimişi ca să slujească pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii? (Evrei 1, 14). Iar scopul cultului sfinţilor este de a lăuda pe Dumnezeu prin ei, după mărturia Sfintei Scripturi care ne îndeamnă la aceasta zicînd: Lăudaţi pe Dumnezeu întru sfinţii Lui (Psalm 159, 1)”.

Sărbătoarea a continuat cu slujba Sfintei Liturghii săvârșită în sobor, sub protia părintelui Protoiereu Mihai Cârțan care a transmis binecuvântarea Înalt­prea­sfințitului Părinte Varsanufie, Ahiepiscopul Râmnicului, subliniind totodată că „Biserica Ortodoxă cinsteşte în chip deosebit pe sfinţi şi îngeri, rînduindu-le în calendar cîte o zi anuală de prăznuire, slujbe speciale la biserică, rugăciuni şi icoane pictate cu chipul şi numele lor. Sfinţii şi îngerii se roagă pentru noi (Ieşire 32, 31-32), aud rugăciunile noastre (2 Petru 1, 15; ­Daniel 10, 11; Luca 16, 27) și duc ru­găciunile noastre înaintea lui Dumnezeu pentru noi (Apo­calipsă 5, 8-14)”.