Reportaj
Activităţi catehetice şi revistă parohială la Valea Danului

Activităţi catehetice şi revistă parohială la Valea Danului

Ioan Buşagă, 27 Martie 2010

La parohia Valea Danului din judeţul Argeş se desfăşoară proiectul catehetic naţional "Hristos împărtăşit copiilor". În cadrul parohiei se mai derulează şi proiectul educaţional local "Creştinii de mâine". Pe lângă aceste proiecte, părintele paroh Vasile-Cornel Ilina dezbate foarte multe teme catehetice cu tinerii parohiei, în cadrul serilor duhovniceşti. Pentru o bună informare despre viaţa bisericească din această comunitate, părintele paroh se îngrijeşte şi de apariţia revistei parohiale "Basilica - deschide lumea de mâine" .

Întâlnirile catehetice coordonate de părintele paroh Vasile-Cornel Ilina au loc în cadrul bisericii parohiale (foto) după terminarea orelor de curs, potrivit unui program stabilit de comun acord cu părinţii copiilor. La început, cei care participau la cateheze erau elevi de gimnaziu de la şcoala din localitate, în număr de 7-15 copii. Numărul acestora a crescut de fiecare dată prin prezenţa tinerilor de la liceu/seminar sau de la facultate, ajungându-se astfel la un număr de 60 de tineri. "Cateheza parohială are în vedere legătura copiilor cu o comunitate vie, plină de credinţă, dar şi legătura Bisericii cu inimile calde şi sincere ale copiilor, pentru a ne regăsi şi noi în ei. Aceasta presupune metode actuale de catehizare a copiilor şi tinerilor pentru a face ca predarea religiei să nu rămână un act de cultură despărţit de cult", ne-a declarat pr. Vasile-Cornel Ilina.

La dezvoltarea proiectelor educaţional-catehetice desfăşurate în această parohie participă alături de copii şi părinţii lor şi doamna Elena Ilina, profesoară de limba română, şi artistul popular Dan Gherasimescu.

"Tinerii de azi vor fi piatra de temelie pentru Biserica de mâine"

În cadrul parohiei din Valea Danului se organizează şi seri duhovniceşti. "Activităţile religios-educaţionale îşi propun să ofere o alternativă creştină de petrecere a timpului liber, pentru copiii şi tinerii din parohie, cu implicaţii socioculturale pe termen lung, încercând să aducem în prim plan valorile religioase, morale şi culturale ale poporului român în faţa tentaţiilor moderne de depersonalizare (televizor, calculator, internet)", a mai spus pr.Ilina.

Cu ocazia prăznuirii hramului bisericii de "Sfântul Ierarh Nicolae" şi "Sfânta Muceniţă Filofteia" s-a reuşit şi editarea primului număr al revistei parohiale "Basilica - deschide lumea de mâine", cu binecuvântarea IPS Calinic şi cu sprijinul părinţilor consilieri Caliopie Ichim şi Dan Obrocea. Tot pentru tinerii parohiei s-a iniţiat şi proiectul educaţional "Creştinii de mâine", prin care se are în vedere ajutorarea tinerilor talentaţi, dar cu posibilităţi financiare reduse. "Activitatea catehetică o împărtăşim ca o lucrare spirituală cu trecere peste generaţii, cu nădejdea că tinerii şi copiii de azi vor fi piatra de temelie pentru Biserica de mâine", a mai spus părintele paroh.

Vizitată de Nicolae Iorga

Biserica parohiei Valea Danului este monument istoric din secolul al XIX-lea. Lăcaşul este ctitoria primului episcop al Argeşului, Iosif, şi a monahului Meletie, iconom al Mânăstirii Curtea de Argeş. Construită la 1 octombrie 1811, biserica de aici a fost vizitată la 23 aprilie 1922 de istoricul Nicolae Iorga, care a mărturisit mai târziu că a fost impresionat de monumentul istoric.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!