Oltenia
Activităţi catehetice sub streaşina Mănăstirii Topolniţa

Activităţi catehetice sub streaşina Mănăstirii Topolniţa

Alexandra Dediu , 11 Iunie 2015

Vechea vatră monahală Topolniţa din Mehedinţi a găzduit duminică, 7 iunie, cea de-a VI-a ediţie a Adunării Tinerilor Creştin-Ortodocşi

din Episcopia Severinului şi Strehaiei. Evenimentul a debutat cu participarea a peste o sută de liceeni la Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

După Sfânta Liturghie, liceenii mehedinţeni au fost organizaţi în cinci grupe de lucru, tematica propusă anul acesta având două secţiuni: „Tinerii în lumina tradiţiilor străbune” şi „Misiunea tânărului în parohie”. Invitat special al evenimentului a fost pr. prof. univ. dr. Ovidiu Panaite din Alba Iulia, care, însoţit de doi studenţi, i-a angrenat pe tineri în activităţi educative şi de comunicare, prezentate într-o manieră nonformală având la bază jocul. În acest fel, curtea interioară a Mănăstirii Topolniţa a devenit o veritabilă scenă de desfăşurare a activităţilor care au avut în centrul lor tradiţia populară. S-au alăturat tinerilor participanţi profesori de religie şi nu numai, preoţi de la parohiile mehedinţene şi grupuri de tineri îmbrăcaţi în portul popular autentic, din zona de nord a judeţului, unde există o adevărată oază de tradiţii populare care se perpetuează de la o generaţie la alta.

„Aici am întâlnit un etos popular pur”

Grupurile de tineri au abordat o tematică variată referitoare la semnificaţia costumului popular românesc, arta lemnului - troiţa românească, arta culinară la creştini şi semnificaţiile ei, cântecul românesc tradiţional şi icoana pe sticlă sau lemn şi iconarii. Frumuseţea dansurilor populare a fost exemplificată de Ansamblul „Doruleţul” din localitatea Broşteni, iar Grupul „Moştenitorii” de la Şcoala Gimnazială Isverna a pus în scenă obiceiuri din vatra satului mehedinţean precum „claca” şi „ hora de pomană”. S-a vorbit în graiul autentic de la munte, s-a etalat bogăţia cromatică a costumelor populare şi măiestria ţărăncilor care au creat elemente vestimentare unicat, scoase din lăzile cu zestre unde se păstrează cu sfinţenie şi astăzi, unele având o vechime de un secol. „Mă bucur nespus şi sunt profund emoţionat faţă de ceea ce am întâlnit aici, am întâlnit chipuri frumoase de tineri care şi-au asumat într-o manieră responsabilă trecutul Bisericii noastre şi în acelaşi timp ceea ce înseamnă trecutul cultural al poporului nostru. Aici am întâlnit un etos popular pur, curat, aici există un soi de matrice genuină pură care nu este alterată de ceea ce înseamnă curentul post­modernismului care vine acum cu tot felul de surogate, de sisteme tehnice care să înlocuiască tradiţia. M-am bucurat când i-am văzut pe aceşti tineri promotori ai tradiţiilor cum le radiau feţele de lumină, îmbrăcaţi în hainele româneşti ca expresie a continuităţii picturale din biserica românească, un fel de pictură bisericească extinsă în haina naţională. Sincer, plec de aici profund impresionat de ceea ce am văzut şi îi felicit pe organizatori!”, a precizat invitatul special al evenimentului, pr. prof. univ. dr. Ovidiu Panaite.

O întâlnire cu folos duhovnicesc

Invitat de onoare al evenimentului, PS Părinte Nicodim a caracterizat ediţia 2015 a Adunării Tinerilor Creştin-Ortodocşi o adevărată reuşită, felicitându-i pe toţi cei care s-au implicat în organizarea acestei manifestări de suflet. „Tinerii s-au apreciat unii pe alţii, au apreciat efortul pe care l-a făcut fiecare în parte cu dascălul său, dar au învăţat şi ce înseamnă lucrul în echipă, ce înseamnă să fii în comuniune cu celălalt, ce înseamnă ca totul să fie bine pregătit şi în bună rânduială cu această ordine în jur, să se apropie mai mult de Dumnezeu. Fără un program, fără ordine, fără bună rânduială şi în cele materiale, dar şi în cele ale sufletului nu se poate urca duhovniceşte. Cred că acţiunea a fost o reuşită, iar tinerii participanţi s-au bucurat şi s-au folosit duhovniceşte în spaţiul acesta natural atât de minunat la această veche vatră de sihăstrie duhovnicească unde s-a rugat şi a îngenuncheat Sfântul Nicodim de la Tismana, în drumul său spre Gorj”, a precizat Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim.

Evenimentul a fost organizat de Episcopia Severinului şi Strehaiei - Sectorul învăţământ şi tineret, Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi, cu sprijinul Mănăstirii Topolniţa şi al Asociaţiei „Anastasia”.


Galerie foto:
 

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!