Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Activităţi cu copiii la Biserica Domnească din Bucureşti

Activităţi cu copiii la Biserica Domnească din Bucureşti

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Silviu Dascălu - 27 Noiembrie 2017

Copiii din Parohia „Sfântul Anton”-Curtea Veche din Bucureşti au avut parte sâmbătă, 25 noiembrie, de un eveniment dedicat lor, un spectacol de teatru de păpuşi. În cadrul spectacolului interactiv, pus în scenă de actriţa Camelia Varga de la Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte, copiii au aflat poveşti interesante sau pilde moralizatoare prin intermediul personajelor de poveste. Totodată, cei mici au fost încurajaţi să spună rugăciuni sau poezii, dar şi provocaţi de artistă să facă faţă diferitelor situaţii, spre amuzamentul părinţilor care îi încurajau din sală.

„După evenimentele dedicate adulţilor, cum ar fi spectacolul de muzică populară, acum a venit rândul celor mici să fie în atenţia noastră. De aceea, am socotit că ar fi interesant să invităm un actor care să facă acest spectacol de păpuşi. Ne dorim ca şi pe viitor să intensificăm programele pentru copii, astfel încât în afară de proiectul «Hristos împărtăşit copiilor», pe care îl avem la parohie, să avem şi alte proiecte care să îi implice pe cei mici”, ne-a declarat părintele paroh Gheorghe Zaharia.

Pe lângă activităţile culturale, la Parohia „Sfântul Anton”-Curtea Veche sunt desfăşurate numeroase activităţi social-filantropice. Pe parcursul anului 2016 au fost donate către persoanele sărace aproape 5 tone de făină, 4 tone de orez, 4 tone de zahăr, 4 tone de ulei şi alte produse alimentare sau nealimentare. Acestea au fost aduse la biserică de credincioşii parohiei, iar părintele paroh le-a colectat şi trimis apoi spre Protoieria Sector 3 Capitală. De aici, sectorul social le-a distribuit persoanelor nevoiaşe.

Citeşte mai multe despre:   Biserica Domneasca din Bucuresti