Adăpost de noapte pentru oamenii străzii din Alba Iulia

Pe oamenii străzii îi ocolim pentru că sunt murdari, bolnavi, bețivi, cerșetori și uneori agresivi. Seara, ne împiedicăm de ei prin scările blocurilor, pe trotuare, unde-și acoperă nesomnul cu întunericul nopții. Ne-am obișnuit să le înghesuim existența în câteva clișee verbale și să-i uităm. De sărbători, câteodată, le mai împărțim ce ne rămâne de la masă. Nepăsarea ne hrănește comoditatea. Biserica însă nu-i uită. Căci sunt fiii ei, ca și noi. Adăpostul de noapte al Asociației „Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia este un exemplu în acest sens.

Cu greu se poate ima­gina ce drame se mistuie, ce dureri și patimi chinuitoare cresc în sufletele unora dintre oamenii străzii. Și ce datorii ne­înțelese ale vieții achită cu chinul lor. Nu sunt eroi. Nici mucenici. Dar suferința le prisosește din plin. Unii s-au ridicat din căderi, ca să cadă din nou. Alții se luptă cu viciile, speră, dar renunță și iau de la capăt calvarul nepu­tinței și disperării. Mulți se lasă învinși, trăind eșecul ca pe o sublimă fericire. Și, totuși, în adâncul sufletelor lor, e loc de mântuire. Pe acești frați ai noștri, uitați și ignorați de noi, Biserica-i adună la pieptul ei și le oferă hrană, odihnă, înțelegere, mângâiere și vindecare sufletească.

Alcoolul, marea problemă

Adăpostul de noapte de lângă gara din Alba Iulia, administrat de Asociația „Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia, este singurul de acest fel în tot județul. În 2001, clădirea a funcționat ca adăpost de noapte și cantină socială, apoi, în 2008, s-a transformat în centru social de urgență. Din noiembrie 2015 funcționea­ză, din nou, ca adăpost de noapte, cu program între orele 19:00 și 8:00. Între 7:00 și 8:00, se ser­vește masa. În prezent, sunt găzduite aici 29 de persoane: 8 femei și 21 de bărbați. Uneori însă locuiesc chiar și 30 sau 40. Oameni care provin din toate mediile sociale, din case de copii, din penitenciare, fără locuințe, fără rude, fără ajutor de la cineva.

„Noi ne străduim, pe cât putem, să le oferim cel puțin strictul necesar. Sunt unii care mai și lucrează. Scopul nostru este acela de a-i integra în societate și de a le oferi un sprijin. În primul rând de a le obține acte de identitate, pentru că mulți nu au. Apoi de a le găsi locuri de muncă. În afară de masă și cazare, ei beneficiază aici și de consiliere emoțională și socială. Pentru toate aceste activi­tăți, avem nouă angajați: asistenți sociali, lucrători sociali, bucătari și un consilier emoțional. Problema gravă cu care aproape toți se confruntă este consumul de alcool. Oricât de mult ne străduim, tot în alcool își caută liniștea, familiile care i-au părăsit, prietenii și tot ceea ce în viață le lipsește. Cei care se află acum în adăpost au vârste cuprinse între 20 și 73 de ani. Cel mai greu este însă cu cei în vârstă. Unii oameni de aici participă la viața Bisericii și încearcă să țină aproape de ea. Avem în grijă și persoane care aparțin altor confesiuni”, ne mărturisește părintele Petrișor Oneț, coordonatorul adăpostului.

Pentru buna funcționare a adăpostului, Biserica colaborează cu Spitalul Județean de Urgență, Poliția, Agenția Jude­țeană de Ocuparea Forței de Muncă, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Serviciul de Evidență a Populației, Primăria Municipiului Alba Iulia și cu alte primării. Fiind singurul adăpost de acest fel din zonă, aici sunt aduși și oameni ai străzii din alte județe, cărora li se oferă servicii pe durata a maximum o lună de zile. Perioadă în care se încearcă orientarea lor către alte centre sau către familii, atunci când acestea există. Dar cei mai mulți revin în adăpost.

Dragostea care vindecă

„Majoritatea celor care se află acum aici sunt tineri care provin din centre de plasament și trăiesc cu ideea că statul trebuie să-i ajute toată viața. Chiar dacă unora le găsim locuri de muncă, cei mai mulți le părăsesc. Când trebuie să trăiască pe propriile picioare se întorc, pretextând că nu s-au descurcat. Astfel își pierd locul de muncă și trebuie să o luăm de la capăt. O categorie aparte de beneficiari ai serviciilor noastre o reprezintă persoanele care provin din penitenciar. În momentul în care vrem să le angajăm undeva, ne lovim însă de problema cazierului. Mai avem bătrâni cu pensii foarte mici sau persoane care nu au nici un venit, cărora nu le putem oferi ­alternative de viață. Ca să le găsim ceva mai bun, trebuie să dispună de venituri de cel puțin 700 de lei pe lună. Sunt aici și persoane cu un anumit grad de handicap, cărora le oferim alternative mai atrăgătoare, precum locuințele protejate sau Centrul de îngrijire și asistență de la Abrud, dar pe care le acceptă cu mare greutate, pentru că acolo sunt alte reguli, alte condiții. De aceea, unii, după transfer, fug și revin la noi”, ne spune doamna Ionela Crișan, asistent social al adăpostului.

De la dânsa am aflat și câteva din dramele acestor oameni. „Avem aici, din 2001, un bărbat care a crescut la casa de copii. Când a împlinit 18 ani, a fost externat. El a reușit să se realizeze. A lucrat ca lucrător social în cadrul Fundației Diaconia. S-a căsătorit, a avut doi copii, care i-au murit însă la un interval de nouă luni unul de altul, din cauza unei boli. Soția a intrat în depresie, s-au despărțit, iar el a căzut în patima alcoolului. De câțiva ani, ne luptăm ca el să-și revină. Mai avem o tânără care a crescut în familie. Dar în clasa a VI-a a fost institu­ționalizată la Abrud. La 18 ani, s-a întors în familie, unde a fost însă abuzată fizic și psihic. Din 2009, se află aici. Noi am dus-o la o locuință protejată, de unde a plecat și a revenit la noi”, ne mai spune doamna Ionela Crișan.

„Înlăuntrul durerii se ascunde mai multă dragoste decât în dragostea firească. Căci, dacă suferi pentru celălalt, îl iubeşti puţin mai mult. Dragoste cu durere înseamnă să strângi în braţe pe un frate de-al tău care are demon, iar demonul să plece. ­Fiindcă dragostea care îmbrăţişează, dragostea duhovnicească cu durere dăruieşte făpturilor lui Dumnezeu mângâiere dumnezeiască, îi îneacă pe demoni, slobozeşte suflete şi vindecă răni cu balsamul dragostei lui Hristos pe care îl varsă“, spunea Sfântul Paisie Aghioritul.

În aceste cuvinte regăsim și jertfa celor care se îngrijesc de frații noștri din adăpostul de noapte din Alba Iulia, pe care noi, cel mai des, îi uităm.