Sistemul Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor se va extinde și vor fi dezvoltate noi tehnologii de intervenţii active în atmosferă, atât pentru combaterea căderilor de grindină, cât şi pen
Adăposturi pentru oameni ai străzii
Şapte adăposturi pentru persoanele defavorizate au fost constituite pe perioada iernii de către autorităţile judeţului Botoşani, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ). Potrivit sursei citate, amenajarea spaţiilor a fost inclusă în planul de intervenţie pentru prevenirea deceselor prin hipotermie în cazul persoanelor fără adăpost şi al celor din spaţii neîncălzite. Din cele şapte adăposturi pentru persoanele defavorizate, două sunt în municipiul Botoşani (Centrul Social de Urgenţă - 10 locuri şi spaţiul fostei şcoli generale nr. 3 - 40 de locuri), trei în municipiul Dorohoi şi câte unul în comunele Suliţa şi Leorda.