Adolescența, între libertate și libertinaj

Adolescența, între libertate și libertinaj

Ștefana Totorcea, 29 August 2018

Adolescența pare vârsta tuturor posibilităților, când toate drumurile sunt deschise și nimic nu poate sta în calea fericirii. Pentru majoritatea adolescenților, independența pare singurul lucru necesar în realizarea fericirii. Pe de altă parte, experiența fiecărui adult conține și mărturii despre aripi frânte în adolescența lui și a altora. Specialiștii spun că adolescentul simte nevoia unui tip de ghidare din partea adulților și mai ales a părinților. „Nici un adolescent nu are nevoie de libertate totală. Chiar ei reclamă adesea că părinții îi ignoră, fiindcă nu le mai impun reguli”, afirmă Andreea Olteanu, doctor în psihologie.

La majorat, S., o liceană cu rezultate bune la învățătură, a dat o mare petrecere la care a invitat mulți prieteni. Părinții, pentru a le oferi libertate deplină, au plecat de acasă. Vestea s-a răspândit și au venit și nein­vitați. Printre ei, și doi cunoscuți ai celei mai bune prietene a gazdei. Nu a fost o petrecere unde tinerii își pierd controlul. Și totuși s-a întâmplat ceva neprevăzut. După ce au plecat toți, cei doi „prieteni” neinvitați au agresat-o pe S. și pe prietena ei. Trauma a fost foarte puternică și a marcat în mod tragic viața celor două fete. Este un caz extrem, dar care arată că adoles­cența este vârsta căutării de noi experiențe, a unei radicale testări a limitelor, a acțiunilor întreprinse fără o evaluare corectă a consecințelor. Și vârsta la care tânărul, chiar dacă este rebel și refractar la sfaturile adulților, are cea mai mare nevoie ca aceștia să îi fie încă alături.

Ce vor adolescenții

Andreea Olteanu, doctor în psihologie și specialist în dezvoltarea copilului, susține că „nici un adolescent nu are nevoie de libertate totală. Chiar ei reclamă adesea că părinții îi ignoră, fiindcă nu le mai impun reguli. Nu le vor mărturisi niciodată aceasta părinților, dar o mărturisesc la psiholog: «M-a abandonat»”.

Am întrebat trei tineri cum definesc adolescența, libertatea și libertinajul. Adolescența: „o încercare constantă de a-mi găsi propriul eu” (Valentin, 17 ani); „cea mai frumoasă perioadă din viață” (Andrada, 17 ani). Libertinajul: „libertatea de a te manifesta negativ” (Andrada, 17 ani). Libertatea: „În libertate ești fericit, în libertinaj doar nu te supui unor reguli” (Valentin, 17 ani). Alexandru, un post-adolescent în vârstă de 20 de ani, explică: „Libertatea presupune eliberarea conștientă de constrângeri sub toate formele, inclusiv prejudecăți și limitări interne. Presupune luciditate și acțiune în cunoștință de cauză. Libertinajul e o iluzie a libertății și presupune un comportament impropriu ce derivă din aspirația la libertate”.

Adolescenții caută aventura, experiența. Pentru că își pregătesc autonomia, sunt mai orientați spre socializare în afara familiei și valorizează mai mult relația cu vârstnicii. Dar sunt și idealiști, se îndrăgostesc ușor, sunt însetați de adevăr și ideal. Astfel, sunt două tipuri de provocări cu care ei se confruntă azi: pe lângă cele legate de dezvoltarea corpului (inclusiv a creierului), sunt și cele care țin de societatea contemporană, unde nu se mai promovează valori și idealuri înalte, principii care să-i inspire suficient. Și atunci fac alegeri în care libertatea se confundă cu libertinajul.

În căutarea iubirii și a libertății

În căutarea iubirii, unii dintre ei aleg să-și înceapă viața intimă încă din gimnaziu. Andreea Olteanu confirmă: „Cel mai mult caută să fie acceptați de vârstnici. Și e o presiune a anturajului, de a te «alinia»”. De ce? Profesoara Gabriela Alexandru, membru al colectivului care a elaborat programa opțională la alegerea școlii, intitulată „Adoles­cență și autocunoaștere”, explică: „Există un fel de programare socială prin narațiuni și modele vehiculate în mass-media, de la care ei efectiv «învață» această atitudine și ajung să creadă că ea corespunde reali­tății: «Toată lumea o face»”. Con­se­cința: 95% din adolescenții consiliați de Olteanu au recunoscut că nu erau pregătiți pentru relații intime, dar fiecare a fost uimit să afle că și ceilalți covârstnici gândeau la fel.
La această vârstă nu poți încă integra relația și biologic, și psihologic, și spiritual, iar expe­riența este cel mai adesea traumatizantă. Se transformă într-o devalorizare de sine liber aleasă și le afectează încrederea de sine, spune Olteanu. „Din păcate, nimeni la nivel de societate nu-i mai ajută pe acești tineri să se valorizeze atunci când «nu o fac». În afara mediului religios, nimeni nu mai promovează o educație pentru viața de familie, dezvăluind cât de important este omul ca persoană și valoarea lui într-un cuplu și într-o experiență asumată și frumoasă. Cunosc perechi care s-au căsătorit inspirate de o predică a părintelui Constantin Coman despre căsătorie”, adaugă psihologul.

„Să stăm în dreptul valorilor”

Dar cum promovăm valori și atitudini într-un mod neintruziv în relația cu adolescentul? Este refractar la sugestiile familiei. O fostă elevă i-a spus de curând Gabrielei Alexandru: „Eu te percepeam ca pe un barometru. Și acum mă gândesc ce ai spune în anumite situații”. „Dar niciodată nu ți-am spus ce să faci.” „Dacă mi-ai fi spus, nu te-aș fi perceput așa.” Gabriela Alexandru explică: „Ea a știut că eu stau în dreptul anumitor valori, dar fără să o agresez sau să i le impun. Și a simțit că îi respect libertatea, valoarea supremă pentru ei”. Părinților le vine cel mai greu să fie astfel, asistând tăcuți la căderile copilului lor. Iar la adoles­cență sunt multe căderi. „E greu să-i respecți libertatea, cu credința și nădejdea că el va alege ce trebuie”, spune profesoara.

Să le fim părinți, nu prieteni

Adolescenții consiliați de Andreea Olteanu se plâng că părinții încearcă să le fie „prieteni” și să fie la fel de libertini și de cool ca și ei. „Dar regulile, limitele și autoritatea le oferă siguranță tinerilor. Și un punct de reper față de care să se opună, în efortul caracteristic vârstei de a se autodefini”, explică psihologul. „Nu libertinajul este ceea ce adolescenții caută. Ei vor doar să se autocunoască și să aparțină unui grup social”, spune Olteanu. „Noi suntem cei care am înțeles prost libertatea, nu ei. Ei știu foarte clar ce vor. Și sunt uimiți de noi. Să nu îi bulversăm, privându-i de sistemul de refe­rință!” Ea îi sfătuiește pe părinți să-și valorizeze adolescentul în contexte pozitive: „Ai făcut bine aceasta!” „Ai talent la...” „Îți stă bine rochia, chiar dacă e cam scurtă pentru gustul meu.” Și să nu renunțe la propria autoritate. Când adolescentul rebel îi va acuza că sunt „închiși la minte”, să-i spună că-i doresc să se bucure de viață, să experimenteze, dar în siguranță. Și să-i acorde treptat grade sporite de independență dacă dă dovadă de responsabilitate.

Așadar, am putea spune, parafrazând dintr-o predică a părintelui Constantin Coman: „Pă­rinții să fie părinți, iar adoles­cenții să fie adolescenți!” Și să sperăm că tot mai mulți părinți vor conștientiza nevoia de consolidare a relației cu vlăstarele lor, din copilăria timpurie și până la adolescență. Cu credință, nădejde și dragoste.


Galerie foto:

Lasa un comentariu
Articole asemanatoare
Momentan nu exista articole asemanatoare!

Arhivă ediții

Contactează-ne!