Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia Adunarea tinerilor din Mehedinți

Adunarea tinerilor din Mehedinți

Galerie foto (6) Galerie foto (6) Oltenia
Un articol de: Viorel Vlăducu - 15 Iunie 2016

Pr. conf. dr. Constantin Necula a susţinut la finele săptămânii trecute conferinţa cu tema „Viaţa, între risipa de sine şi sfinţenie”, la Palatul Culturii din Drobeta-Turnu Severin. Evenimentul a fost legat de Adunarea Tinerilor Creştini Ortodocşi din Episcopia Severinului şi Strehaiei, organizată duminică, 12 iunie, la Mănăstirea Topolniţa.

Părintele Constantin Necula a fost invitatul de onoare al Adunării Tinerilor Creştini Ortodocşi din Episcopia Severinului şi Strehaiei, desfăşurată şi anul acesta la Mănăstirea Topolniţa. În primăvara fiecărui an, zeci de tineri de la liceele din Mehedinţi participă, alături de profesorii de religie, la o acţiune menită să-i apropie cât mai mult de Dumnezeu. Mănăstirea Topolniţa este cadrul natural propice ca tinerii să înţeleagă cât mai multe din tainele credinţei creştine.

Ziua de duminică a început cu Sfânta Liturghie săvârşită la altarul de vară al mănăstirii şi a continuat cu activităţi special dedicate tinerilor. Anul acesta, alături de cei aproximativ 150 de participanţi - liceeni şi profesori de religie, au fost prezenţi şi profesorii consilieri de la Centrul judeţean de asistenţă educaţională, care au pus în scenă în cadrul unui teatru forum o întâmplare de viaţă, menită să-i ajute pe cei prezenţi să înţeleagă cât mai bine aspectele ce ţin de săvârşirea binelui pentru semeni. Tinerii au fost împărţiţi apoi pe patru grupe de lucru, urmate de discuţiile din plen coordonate de părintele profesor Constantin Necula. „Tematica de anul acesta este foarte interesantă pentru profesorii și elevii care se află aici, având în vedere că sunt și profesori de religie și profesori consilieri. Împreună cu părintele profesor Constantin Necula am găsit, atât noi, profesorii de religie, cât și tinerii prezenți la ediția de anul acesta, câteva răspunsuri la întrebări care ne frământau”, a spus profesor Dana Săftoiu, inspector de specialitate în cadrul ISJ Mehedinți.

„Tinerii nu sunt doar viitorul Bisericii, ci și prezentul Bisericii”

Ca în fiecare an, elevii par­tici­panți au fost împărțiți pe grupuri în care au dezbătut anumite probleme legate de tema de anul acesta, şi anume: Cine sunt eu, fiul risipitor?, sau: Cine sunt eu, fiul cel mare?, sau: Mai e cool să fii creștin astăzi? După acest moment au avut loc dezbateri în cadrul unei piese de teatru forum, iar la final, în plen, părintele Constantin Necula a concluzionat și a răspuns la întrebările tinerilor partici­panți. „Transmit un mesaj de bucurie tinerilor pentru că ei nu sunt doar viitorul Bisericii, ci și prezen­tul Bisericii, tinerii pe care i-am văzut astăzi la Sfânta Liturghie și aseară în întâlnirea de la Turnu Severin cred cu tărie că sunt prezentul unei Biserici care merge mai departe cu fruntea sus. A fost interesant să discutăm împreună, să povestim împreună pentru că aici, la Mănăstirea To­pol­nița, nu e un spațiu în care să ținem lecții, aici Sfântul Nicodim dă lecții și toți ceilalți stareți și duhovnici care i-au urmat Sfântului Nicodim, aici încercăm să învățăm împreună diferența între noi, risipiții, și noi, adunații”, a spus părintele Constantin Necula.

Educaţia religioasă în centrul valorilor creştine

Sociologul Vasile Deac a participat anul acesta la Adunarea Tinerilor de la Topolniţa în calitate de profesor consilier al Centrului judeţean de asistenţă educaţională. A venit cu un grup de voluntari și au prezentat o piesă de teatru forum legată de tema de anul acesta a adunării tinerilor. „Există un grup de oameni care se zbat să readucă edu­ca­ția pe o linie a centrării către valori, valori pe care le promovează și Biserica, valorile creștine pentru care tinerii ar trebui să fie formați”, a spus prof. Vasile Deac.

„Cele două zile dedicate acti­vităților cu tinerii au debutat prin conferința susținută de părintele profesor Constantin Necula în Sala Mare a Palatului Culturii „Theodor Costescu”, unde ne-am bucurat de prezența părintelui, dar și de a unui număr mare de severineni, iar astăzi am continuat cu Sfânta Liturghie și apoi activitățile specifice aici, la Mănăstirea Topolnița. Atât de controversată în ultima perioadă, Biserica încearcă să arate frumusețea trăirii Ortodoxiei și să scoată în evidență faptul că, deasupra de toate, mântuirea este principalul scop al vieții noastre pe acest pământ”, a spus Mihai Corcodel, consilier cultural învăță­mânt și tineret în Episcopia Severinului și Strehaiei.

Adunarea tinerilor de anul aces­ta a ajuns la cea de-a VII-a ediţie. Manifestarea de spiritualitate de la Mănăstirea Topol­nița își propune să le dezvolte elevilor abilitățile de comunicare, sporirea respectului față de semeni și față de familie.