Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Cultură Agenda culturală 29 mai - 4 iunie

Agenda culturală 29 mai - 4 iunie

Un articol de: Anca Tuică - 30 Mai 2018

29 mai - Stagiunea de marţi seara, ora 19:00, la Filarmonica „George Enescu” în Sala Mică. Soliști: Jan Sekaci - violoncel, Verona Maier - pian. Program: Luigi Bocherini, Franz Schubert, Gabriel Fauré, Pablo de Sarasate.

30 mai - O experiență inedită îi așteaptă pe vizitatorii celei de‑a XIII‑a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, în perioada 30 mai ‑ 3 iunie, în cel mai mare spațiu expozițional de la Romexpo, pavilionul B2. Vor fi peste 150 de expozanți. Invitatul de onoare al ediției din acest an - Statele Unite ale Americii. Se anunță a fi cel mai mare târg de carte Bookfest de până acum.

31 mai - Scrisori și documente ale lui Emil Cioran sunt expuse la Biblioteca ASTRA din Sibiu, în foaier. Toate documentele originale fac parte dintr‑o colecţie amplă a bibliotecii. O parte este donată de familia lui Cioran. Expoziţia „Emil Cioran” va putea fi vizitată de luni până vineri, între orele 8:00‑20:00, până pe data de 8 iunie.

1 iunie - La Sala Radio, de la ora 11:00, este programat concertul educativ care propune un repertoriu antrenant și accesibil pentru copii: Mica serenadă de Mozart, fragmente din Anotimpurile de Vivaldi, partituri din musicaluri celebre ca Mary Poppins, Sunetul Muzicii sau Veronica. Evenimentul este cu acces gratuit în limita locurilor disponibile. Concertul are o durată de aproximativ 70 de minute (fără pauză). Accesul se va face începând cu ora 10:00.

2 iunie - Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” prezintă expoziția temporară „Kiseleff nr. 1. De 110 ani, orașul crește în jurul lui!”. Fotografii, documente și obiecte reconstituie diferitele momente prin care a trecut clădirea muzeului în ultimul secol. Atracția principală a expoziției este reprezentată de una dintre himerele originale care ornau cornișa muzeului, dar mai ales de o reconstituire a grupului alegoric „Știința Zoologiei”.

3 iunie - Flautistul Ion Bogdan Ștefănescu pornește din nou într‑un turneu extraordinar: „Flautul Fermecat”. În perioada 3-10 iunie va susține șase recitaluri în șase orașe din cele trei provincii istorice ale României, marcând astfel împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia. Flautistul Ion Bogdan Ștefănescu împreună cu chitaristul Costin Soare au pregătit un repertoriu care include piese de Celso Machado, Béla Bártok, Astor Piazzolla, Miroslav Tadic. La acestea se adaugă piese pentru chitară de Ariel Ramirez și Jorge Morel. Primul recital are loc duminică, 3 iunie, ora 19:00, la Sinagoga din Bistriţa.

4 iunie - Vacanța de vară cu Excelsior în Parcul Bazilescu. Din programul zilei: Magia Copilăriei - spectacol de teatru (Teatrul Excelsior), Nici o școală fără cor - concert, Concurs cu premii, Bădăranii în regia lui Gheorghe Naghi și Sică Alexandrescu - proiecție film. Organizatori: Primăria Municipiului București și Teatrul Excelsior.