Agenție pentru datele din sănătate

Gabriela Zamora, 09 Februarie 2018

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii (MS) Corina Pop a decla­rat că se intenţionează crearea unei agenţii care va aduna toate datele aflate în prezent la diverşi colaboratori ai ministerului, agen- ţie ce ar urma să fie sub patronajul MS, infor­mează Agerpres. Cristian Grasu, secretar de stat în același minis­ter, a precizat că se lucrează în prezent la un proiect în acest sens, pe care-l va supune dezba­terii publice. „Pornind de la ceea ce există în momentul de faţă, cu ajutorul sistemului de platforme informatice, pornind de la dosarul de sănătate şi, de asemenea, încercăm să dezvoltăm toate celelalte registre naţionale de boli, în aşa fel încât intervenţia ministerului, informarea ministe­rului, studiile de impact, evaluă­rile să aibă un caracter mult mai realist, pornind de la lucruri evidenţiate ştiinţific, măsurabile”, a spus Grasu. Totodată, Corina Pop a menţionat că proiectul de scre­ening în cazul cancerului de sân şi de col uterin a început, însă serviciile medicale propriuzise vor demara spre sfârşitul anului.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!