„Aici, departe de casă, rugăciunea este cea care ne uneşte“

La nord de Barcelona, în valea râului Ter, între masivele montane Las Gavarres şi Las Guilleries, se află Girona, capitala provinciei cu acelaşi nume. Exodul de după anii '90 a adus pe aceste meleaguri foarte mulţi români. Creşterea comunităţii româneşti de aici a atras după sine necesitatea înfiinţării unui lăcaş de cult în care să se săvârşească slujbele religioase pentru înfăptuirea unităţii spirituale a comunităţii. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, s-a înfiinţat o nouă parohie, unde din anul 2004 slujeşte părintele Mihai Solomon. Aici are loc o intensă activitate liturgică şi catehetică, pentru a le readuce românilor care calcă pragul bisericii bucuria regăsirii colţului românesc tradiţional.

Prima liturghie a avut loc pe 4 aprilie 2004, de praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, iar pentru buna desfăşurare a programului liturgic, parohia nou-înfiinţată a primit spre folosinţă o capelă a unei biserici catolice, din marginea Gironei. „În urmă cu 5 ani, în aprilie 2004, în Duminica Floriilor, am slujit prima Sfântă Liturghie la Girona, cu bucuria unui început de misiune ortodoxă într-un loc unde ajunseseră, de ceva vreme, români veniţi cu speranţa dobândirii unui trai mai bun, departe de ţară şi de tradiţiile strămoşilor. Cu binecuvântarea IPS Mitropolit Iosif am pus, aşadar, «temelie» şi început parohiei noastre, având ca protector pe Sfântul Ilie Tesviteanul, a cărui ocrotire, dar şi intransigenţă, le-am trăit din plin în această perioadă de timp care s-a scurs. Energia, puterea şi sabia ca de foc a Sfântului Ilie ne-a călăuzit şi sperăm că ne va mai călăuzi şi pe viitor în acest hăţiş duhovnicesc al Occidentului. Tocmai ataşamentul de tradiţie şi dreapta credinţă a Sfântului ne-a deschis nu de puţine ori ochii înţelegerii şi ai făptuirii în complicata adaptare cu realitatea nouă pe care o trăim cu toţii atunci când ajungem în Occident, cu gândul de a rămâne pentru o bucată mai lungă de timp sau, poate, definitiv. Căci una este trecerea vizitatorului sau a turistului şi alta este petrecerea unui timp îndelungat printre străini“, ne-a spus părintele Solomon.

Începutul unei noi misiuni

Părintele paroh împreună cu doamna preoteasă, Camelia, şi cu câţiva credincioşi au început să gândescă şi să lucreze pentru a transforma acel spaţiu într-unul primitor, potrivit pentru săvârşirea slujbelor religioase. Primele icoane au fost plastifiate şi aşezate pe pereţi în ordinea erminiei bisericeşti, „aranjate cu dragoste şi bun gust de părintele împreună cu soţia dumnealui şi mai ales cu multă frică şi smerenie în a respecta tradiţia noastră ortodoxă, transmisă nouă prin Sfinţii Părinţi“, am aflat de la doamna Valeria Muşat.

Cu răbdare, cu nădejde în Dumnezeu şi cu multă chibzuială, părintele Solomon a adunat în jurul parohiei pe românii care erau dornici de slujbă, de rugăciune, de liturghie şi, astfel, pas cu pas, au început să se cunoască şi să devină o familie. Fiecare în parte a înţeles că trebuie să participe pentru a împodobi noua capelă. Unii au făcut daruri, alţii şi-au jertfit din timpul lor, iar alţii au adus în dar gândul bun.

„Pentru a avea un loc potrivit în care să aducem slavă lui Dumnezeu şi care să semene cu un lăcaş ortodox măcar atunci când ne rugăm, noi, românii ortodocşi din această regiune, am început cu paşi mărunţi, ajutaţi şi de unii credincioşi care veneau la început la biserică. Am găsit o comunitate ortodoxă răzleaţă, întinsă în toate părţile. La început am avut doar cărţile de slujbă aduse de părintele din România, dar fiecare în parte am încercat să împodobim bisericuţa noastră cu ce am putut. Primul veşmânt de sfântă masă a fost lucrat şi dăruit de doamna Daniela Oanţă, care între timp s-a mutat la Domnul. Apoi a urmat o donaţie de sfinte vase şi, astfel, încet, încet, cu ajutorul enoriaşilor, am încercat în aceşti cinci ani să creăm un colţ tradiţional ortodox“, ne-a declarat doamna Camelia.

Pentru bunul mers al lucrurilor şi pentru o bună organizare încă de la început, la Girona s-a format o adunare parohială şi un consiliu parohial, iar mai apoi părintele paroh a pus accent deosebit pe programul de slujbă, pentru că a ştiut că numai rugăciunea îi poate aduna împreună pe oameni. Lunea, miercurea şi vinerea se săvârşeşte Utrenia şi Vecernia, în prima miercuri a lunii se săvârşeşte Sfântul Maslu, iar în duminici şi sărbători se săvârşeşte Sfânta Liturghie.

Pentru că locaţia în care se săvârşesc slujbele ortodoxe aparţine bisericii catolice, în fiecare sâmbătă seara şi duminică se amenajează şi se demontează toate obiectele de cult ortodox. Pentru a nu deranja pe fraţii catolici care i-au primit să slujească şi să se roage în biserica lor, părintele desface săptămânal toate icoanele, proschinitarele sunt întoarse cu spatele, luând toate candelele şi tot ceea ce ne reprezintă pe noi, ca ortodocşi. Practic, în fiecare duminică şi sărbătoare, de cinci ani, fără întrerupere, la Girona se „dărâmă“ şi se „rezideşte“ capela ortodoxă.

Zilele au trecut, iar biserica a devenit din ce în ce mai bogată prin grija şi prin efortul părintelui care, după ce în miez de noapte termină de reamenajat capela pentru slujba de duminică, dimineaţa, la Sfânta Liturghie, îi aşteaptă pe credincioşi cu bunătate şi înţelegere, chiar dacă unii ajung mai târziu sau chiar nu ştiu cum se întâmplă de bisericuţa lor arată atât de frumos la fiecare sărbătoare.

Zbuciumul cel mai mare, atât sufletesc cât şi fizic, se simte la marile sărbători ale parohiei de praznicul Învierii, de Naşterea Domnului, de Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, hramul Bisericii, când vine multă lume şi este foarte greu să se potrivească programul celor două oficieri, catolică şi ortodoxă.

Aşa a fost cazul anul acesta, când în ultimul moment parohia a primit aprobarea pentru sărbătorirea Învierii Mântuitorului Hristos într-un parc, iar acum doi ani această mare sărbătoare a Ortodoxiei a fost săvârşită, cu bunăvoinţa autorităţilor locale, într-un pavilion sportiv. Bucuria sărbătorilor este, de multe ori, amplificată de prezenţa în mijlocul credin-cioşilor a Înalt Preasfinţitului Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, precum şi a Preasfinţitului Timotei al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei.

Sunt foarte mulţi români care atunci când calcă pragul bisericii se simt, undeva, acasă, pentru că în aceşti cinci ani aici s-a format o familie destul de mare şi, ca orice familie, are povestea ei, cu tristeţile ei, cu bucuriile ei. „Sunt aici de doi ani şi jumătate. Am binecuvântare de la părintele să intru în sfântul altar şi mă bucur foarte mult că pot să ajut la sfintele slujbe şi astfel să fiu, şi eu, mai aproape de Dumnezeu şi să mă rog pentru fraţii şi părinţii mei. Aici, departe de casă, rugăciunea este cea care ne uneşte. Citesc aproape în fiecare seară din Psaltire, pentru că sunt rugăciuni de smerenie, şi stau tot timpul cu gândul la familie şi la tot ce înseamnă românesc“, ne-a declarat Dumitru Cioban, un tânăr de 22 de ani, paracliserul parohiei.

Biserica, reper al comunităţii şi permanent punct de sprijin

Doamna preoteasă a încercat tot timpul să fie alături de părintele, fiind conştientă că familia preotului trebuie să fie un permanent exemplu de jertfire pentru marea familie a parohiei. Jertfa aceasta este o jertfă pentru Hristos, iar Hristos ne ajută să ne jertfim mai departe pentru oameni, astfel învăţăm ce înseamnă jertfa Lui pentru noi.

„Trebuie să spunem că din tot ceea ce ni se întâmplă în viaţă avem multe de învăţat, atât doar că impactul cu o lume care îţi oferă şi ceea ce nu visai odinioară poate duce la deraieri duhovniceşti, pe care nu puţini le-au trăit din plin. Aici considerăm că este rolul misionar evident al oricărei parohii ce se înfiinţează în locurile unde s-au stabilit români, aşa încât prima grijă a parohiilor, implicit a preotului este căutarea «oilor celor pierdute» ale Bisericii.

O altă realitate a diasporei este şi depărtarea încet-încet de matca neamului şi a limbii. Iar dacă ne gândim că matca neamului şi a limbii noastre este chiar Biserica Ortodoxă, înţelegem cât de complicată devine situaţia românului ortodox care îşi uită credinţa şi neamul. Lupta cu această uitare este, ce-i drept, mai nuanţată în Occident, din cauza atâtor influenţe străine de neam şi de tradiţia Bisericii noastre dreptslăvitoare, mulţi dintre fraţii noştri români ortodocşi căzând în ispita schimbărilor de tot felul, inclusiv a credinţei...“, ne-a mai spus părintele Solomon.

Şcoală parohială şi activităţi catehetice

La 1 octombrie 2005, în cadrul parohiei s-a deschis şi Şcoala parohială care numără în prezent 20 de copii, iar duminica, după Sfânta Liturghie, în cadrul parohiei au loc şi unele discuţii şi activităţi catehetice, precum şi expoziţii de icoane ortodoxe. Toate acestea au loc cu sprijinul părintelui şi al doamnei preotese, pentru toţi credincioşii dornici să afle şi să se apropie şi mai mult de tot ceea ce înseamnă Ortodoxie şi spirit românesc autentic. Aici se desfăşoară, sub coordonarea părintelui paroh, atât cursuri de limba şi literatura română, istorie şi geografie a României, cât şi de religie ortodoxă. Astfel, cei care participă la aceste cursuri au posibilitatea de a învăţa cultura şi tradiţiile româneşti, se pot cunoaşte şi pot comunica mai bine. „Cu răbdare şi bucurie în a ne descoperi învăţătura Sfintei Scripturi, două duminici pe lună ne întâlneam la biserică şi părintele ne explica Sfânta Scriptură şi Sfintele Taine, iar acum în continuare ne selecţionează materiale din Sfinţii Părinţi şi ni le pune la dispoziţie spre citire pentru îmbogăţirea noastră“, a mai spus doamna Valeria Muşat.

Pentru o informare cât mai bună a tuturor celor interesaţi de viaţa socială şi spirituală a comunităţii ortodoxe româneşti din Girona, parohia are şi o Foaie parohială, care cuprinde un cuvânt de învăţătură de la Sfinţii Părinţi, programul slujbelor şi diverse lămuriri catehetice, iar în prezent se lucrează la proiectul pentru site-ul parohiei.

▲ O nouă locaţie pentru parohia din Girona

Pentru o mai bună desfăşurare a slujbelor şi a activităţilor parohiei, părintele Mihai, împreună cu întreaga comunitate românească de la Girona, se află acum în proces de construire şi amenajare a unei capele ortodoxe. După ce au fost realizate planurile pentru biserică şi după ce s-a închiriat locul, acum se încearcă din răsputeri amenajarea ei, pentru ca la sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul sau măcar de praznicul Adormirii Maicii Domnului să se săvârşească Sfânta Liturghie aici.

Fiecare participă cu tot ce poate pentru ca mai târziu să se bucure împreună de locul lor de rugăciune. Deşi se întorc istoviţi de la serviciu, o mână de oameni se opresc pe la noua locaţie a parohiei pentru a pune umărul la această inimoasă lucrare. „Sunt aici de jumătate de an, dar cred că este foarte important să existe parohie ortodoxă în comunităţile ortodoxe din diasporă, pentru că astfel devenim mai uniţi şi mai buni. Prin parohie, prin biserică, prin rugăciune îi regăsim pe cei de acasă, regăsim colţul nostru românesc de care ne este atât de dor. Acum ne străduim să ridicăm, să amenajăm o biserică în această locaţie. Eu, împreună cu soţul meu, de când ne-am apropiat de biserică am primit multe daruri de la Dumnezeu“, ne-a spus tânăra Diana Cucu.

▲ În slujba împlinirii voii lui Dumnezeu

Doamna Eufrosina Niţescu s-a apropiat de parohie şi de părintele într-un moment dramatic din viaţa ei. Locuieşte în Franţa şi nu a avut niciodată contact cu biserica ortodoxă din Spania, dar, la un moment dat, în faţa deteriorării bruşte a sănătăţii soţului său, internat într-un spital din Perpignan, a apelat, la sfatul unei cunoştinţe, la părintele Solomon, care, atunci când a înţeles urgenţa situaţiei, a răspuns cu o solicitudine care i-a asigurat până în prezent recunoştinţa necondiţionată a doamnei Eufrosina.

„Nu ştiu cum a reuşit să ajungă de la Girona la Perpignan, dar la ora 9 seara părintele a fost lângă noi, la spital, şi în ultima noapte din viaţa soţului meu l-am vegheat împreună. Părintele Mihai a reuşit să împlinească cele necesare trecerii din lumea aceasta a unui român pe care nu-l cunoscuse până atunci, care nu făcea parte din turma lui, care trăia dincolo de hotarele ţării unde dumnealui îşi îndeplinea misiunea. Spre dimineaţă, la puţin timp după ce părintele şi-a încheiat menirea, soţul meu s-a stins. Am avut mângâierea de a fi avut lângă noi, în acele momente de derută, de suferinţă, prezenţa nobilă a unui iubitor de Dumnezeu şi de oameni. Părintele mi-a fost sprijin şi mai târziu, poate fără să ştie, în toate clipele când am căutat alinare la biserica dumnealui. Sunt înălţătoare momentele când, mânat de iubirea pe care o poartă semenilor săi, părintele atenţionează cu subtilitate asupra ispitelor ce nu-şi pierd din putere şi dozează cu artă mustrarea pentru nepăsarea cu care ne lăsăm prinşi în plasa lor. Părintele Mihai Solomon îşi zugrăveşte portretul cu nepregetarea în slujba împlinirii voii lui Dumnezeu“, ne-a spus doamna Eufrosina.