Theologica
Ajunul Botezului Domnului, zi de post

Ajunul Botezului Domnului, zi de post

Pr. Ciprian Florin Apetrei, 05 Ianuarie 2018

În calendarul bisericesc vedem că de la Naşterea Domnului (25 decembrie) şi până la Botezul Domnului (6 ianuarie), singura zi de post rânduită de Biserică este în Ajunul Bobotezei (5 ianuarie). În această zi, creștinii țin post pentru a întâmpina cum se cuvine sărbătoarea Botezului Domnului. Postul din ziua de 5 ianuarie datează din perioada secolelor 4-6, când catehumenii se pregăteau prin post şi rugăciune pentru primirea Sfântului Botez a doua zi, la praznicul Bobotezei. Acest post de o zi este rânduit de Biserică și pentru a ne pregăti duhovnicește ca să primim în sufletele noastre vestea adusă de Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti a Dumnezeieştii Arătări de la Iordan, pe care o sărbătorim de Bobotează.

Postul din Ajunul Botezului Domnului face parte din categoria posturilor de o zi din cursul anului bisericesc, alături de Înălțarea Sfintei Cruci (prăznuită la 14 septembrie) și de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (pomenită la 29 august).

În Ajunul Botezului Domnului, programul liturgic din catedrale, mănăstiri şi unele parohii, așa cum este rânduiala tipiconală în Biserica Ortodoxă, începe cu slujba Utreniei, continuă cu Ceasurile Împărătești și apoi se oficiază Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, la finalul căreia se săvârşeşte Sfinţirea cea mare a apei sau Agheasma Mare. În perioada premergătoare sărbătorii Botezului Domnului, preoţii din parohii merg pe la casele credincioşilor pentru a le sfinţi cu Agheasmă Mare, iar credincioşii sărută icoana Botezului Domnului. Acest tip de vizite din Ajunul Bobotezei, prin care preotul se întâlneşte cu credincioşii din parohia sa, are un caracter atât pastoral, cât şi misionar, intrând deja, de secole, în tradiţia creştinilor ortodocşi.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!