Patristica
Ajutorul lui Dumnezeu se dăruieşte celor ce se ostenesc şi se smeresc

Ajutorul lui Dumnezeu se dăruieşte celor ce se ostenesc şi se smeresc

15 Septembrie 2013

Cel mai mare dor al omului, după momentul izgonirii din Rai, este dorul după frumuseţile Raiului şi după vederea feţei lui Dumnezeu. Acest dor l-a mistuit pe Adam tot timpul petrecut pe pământ după cădere şi apoi s-a transmis şi urmaşilor săi.

Odată cu pierderea bi­­necuvântării Ra­­­iu­­lui, omul a tre­buit să în­frun­te ne­cazurile vieţii şi vitregia na­­tu­­rii, dar cu toate acestea a păs­trat în suflet o scânteie de nă­dejde că într-o zi va putea să re­pare ceea ce a stricat.

Întrebarea fundamentală ca­re-i frământă pe creştinii do­ri­tori a se reîntoarce în frumu­se­ţile Raiului este: Ce trebuie să fa­cem pentru a redobândi pa­­ra­di­sul pierdut de pro­to­pă­rin­ţii nea­mului omenesc?

Ascultare pentru ascultare

Patericul Egiptean menţio­nea­ză un avvă pe nume Mios din Belos, care le recomanda u­ce­nicilor o cale sigură de a fi as­cul­­taţi de Dumnezeu: „As­cul­ta­re pentru ascultare“! De cel ca­re ascultă de Dumnezeu, şi Dum­nezeu va asculta atunci când el se roagă! Un sfat simplu şi eficient care ascunde răs­pun­sul la întrebarea esenţială. De­oarece Raiul a fost pierdut pen­tru neascultare, acum pu­tem repara acest neajuns lucrând virtutea ascultării de Dum­nezeu.

În Vechiul Testament, Pro­fe­tul Samuel, în mustrarea pe ca­re o face regelui Saul pentru nea­scultarea sa de Dumnezeu, îi arată că Domnul iubeşte, mai mult decât toate jertfele sân­ge­roa­se, ascultarea: „Au doară ar­derile de tot şi jertfele sunt tot aşa de plăcute Domnului, ca şi ascultarea glasului Dom­nu­lui? Ascultarea este mai bună de­cât jertfa şi supunerea mai bu­nă decât grăsimea berbeci­lor“ (I Regi 15, 22).

La început, atâta vreme cât o­mul asculta de Dumnezeu, a fost fericit şi s-a bucurat de toa­te darurile creaţiei, însă odată cu păcatul neascultării a gustat din amara băutură a pri­be­gi­ei unită cu necazurile vieţii.

Modelul ascultării desă­vâr­şi­te îl găsim în viaţa Mântui­to­ru­lui Hristos, Care S-a supus voii Tatălui şi a acceptat jertfa su­premă pentru a-l împăca ia­răşi pe om cu Dumnezeu: „Hris­tos S-a făcut ascultător pâ­nă la moarte şi încă moarte pe cruce“ (Filipeni 2, 8).

Sfinţii Părinţi aşază ascul­ta­rea ca început şi temelie a vir­tu­ţilor, fiind cea care vindecă ra­na produsă de neascultare şi mân­drie: „Ascultarea este cea din­tâi din­tre virtuţile de înce­put, căci în­lătură mândria şi ne aduce sme­rita cugetare“ (Sf. Dia­doh al Fo­ticeei, Filocalia, vol. I).

Sfântul Simeon Noul Teolog îi avertiza pe cei care refuzau să facă ascultare de poruncile Dom­nului că prin acest păcat se leapădă de Hristos şi atrag a­su­pra lor mulţime de ne­ca­zuri: „Orice călcare de poruncă, ori­ce neascultare reprezintă o le­pădare de Hristos şi aduce pier­derea Harului“ (Sf. Simeon No­ul Teolog, Filocalia, vol. VI).

Înfruntarea necazurilor cu smerenie aduce mângâierea Harului

Părintele prof. Dumitru Stă­ni­­loae arată că adevăraţii creş­tini vieţuiesc pe pământ cu gân­dul la viaţa de dincolo şi a­cest lu­cru îi ajută să păstreze a­prin­să în suflet scânteia iubi­rii de Dum­nezeu: „Pentru noi, creş­ti­nii, viaţa de aici nu este sin­gura via­ţă, ci ea este un stadiu de pre­gătire pentru o viaţă ne­sfâr­şi­tă, în lumina feţei lui Hris­tos şi în bucuria celei mai de­pline iu­biri între toţi. Puţine­le licăriri ale cunoştinţei lui Dum­nezeu şi ale iubirii ce o a­vem pe pământ sunt numai niş­te raze ce străbat prin nori din soarele dumneze­iesc, care lu­­minează şi încăl­zeş­te cuprinsul vieţii celei ne­tre­că­toa­re şi prea fericite spre care sun­tem che­maţi să înaintăm“ (Cu­vânt la Duminica izgonirii lui Adam din Rai).

Acest stadiu de pregătire pre­supune o luptă de schimba­re a firii căzute şi de dobândire a smereniei şi ascultării de Dum­nezeu.

Pentru a ajunge la smerenie tre­buie să ne lăsăm însă în în­tre­gime în mâinile lui Dum­nezeu, să-I cedăm locul, să ţi­nem minte că tot ce ni se în­tâm­plă pe parcursul întregii zi­le este îngăduit de pronia lui Dum­nezeu, Care Se îngrijeşte de mântuirea noastră. Dum­nezeu vrea să ne curăţim de pă­cate şi să ajungem în Îm­pă­ră­ţia Lui. Aşadar, pentru a a­jun­ge acolo, omul trebuie să se cu­răţească şi să se sfinţească.

Sfinţenia presupune blân­de­ţe, bunătate, înfrânare. Nu e­xis­­tă oameni fără de păcat, în­să predispunerea sufletului nos­tru spre sfinţenie şi în­fă­ţi­şa­rea noastră în faţa lui Dum­nezeu cu o inimă curată şi sin­ce­­ră ne apropie de o viaţă sfân­tă.

Când trecem prin încercări, să-I mulţumim Domnului pentru acestea, căci aşa sufletul nos­tru dobândeşte liniştea. A­ceas­tă linişte însă nu o do­bân­dim atât prin puterile noastre, cât prin mila lui Dumnezeu, de­oa­rece El ia aminte la purtarea noas­tră şi vede efortul pe care îl depunem pentru a ne înfrâna fu­ria şi nemulţumirea. Drept răs­plată pentru aceste eforturi, El ne dăruieşte dragostea Sa. Iar acesta este un dar ne­pre­ţu­it! Nici prin post, nici prin ru­gă­ciuni îndelungate, nici prin pri­vegherile noastre nu putem pr­imi atât de repede un dar ca prin răbdare şi smerenie.

Smerenia este arma cea mai pu­ternică cu care putem lupta îm­potriva ispitelor şi asaltu­ri­lor diavoleşti.

În esenţa ei, smerenia presu­pu­­ne a acorda lui Dumnezeu lo­cul, rolul şi importanţa corectă pe care El trebuie să le aibă în via­­ţa noastră. De aceea în Sfân­­ta Scriptură smerenia, de mul­te ori, este asociată cu su­pu­nerea (Fi­lipeni 2, 8, Iacov 4, 6-7). Sme­re­nie înseamnă a ne a­şe­za pe o po­ziţie corectă în raport cu Dum­nezeu, a recu­noaş­te daru­ri­le Sale în tot ceea ce a­vem şi sun­tem.

Orice necaz ar veni asupra noas­tră, trebuie să ne smerim şi să ne îmbărbătăm, să ţinem frun­tea sus, să nu dez­n­ă­dăj­du­im şi să zicem: „Înseamnă că Dum­nezeu a îngăduit să în­tâm­pin această încercare grea, dar tot El îmi poate trimite aju­to­rul necesar depăşirii ei“.

De asemenea, trebuie să ne a­ducem aminte de cuvântul Dom­nului Hristos: „Veniţi la Mi­ne toţi cei osteniţi şi îm­po­vă­raţi, şi Eu vă voi odihni pe voi!“ (Matei 11, 28) şi de alt cuvânt care zi­ce: „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor sme­riţi le dă har“ (Iacov 4, 6).

Nu există odihnă mai bună de­cât în braţele iubitoare ale Dom­­nului. Sfântul Ioan Gură de Aur, vorbind despre cele două elemente constitutive ale o­mului: trup şi suflet, adică un e­lement material şi altul spiri­tu­­al, tâlcuieşte spunând că a­ceas­tă alcătuire a făcut-o Dum­nezeu pentru a ne ajuta să ne sme­rim şi să biruim încercările vie­ţii: „Unul dintre motivele pen­tru care Dumnezeu l-a fă­cut pe om din trup şi suflet, adi­că dintr-un element material şi u­nul duhovnicesc, este acesta: a­tunci când este stăpânit de mân­drie, omul să se smerească prin neputinţa şi lipsa de valoa­re a trupului său, iar atunci când îi vin în minte gânduri de în­josire a firii sale omeneşti, să prin­dă curaj, gândindu-se la va­loarea sufletului său nemu­ri­­tor. De aceea, este bine să­ cu­ge­tăm la originea noastră, să ne amintim din ce suntem fă­cuţi şi de ce!“ (Sf. Ioan Gură de Aur, „Problemele Vieţii“, Editu­ra Egumeniţa, 2007).

Lumina Mângâietorului

Înălţarea Mântuitorului la ce­­ruri a lăsat ucenicilor Săi şi prin ei tuturor creştinilor o pro­mi­­siune încurajatoare: „Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi… Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mân­gâ­ietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac!“ (Ioan 14, 16; 18).

Această prezenţă a Duhului Sfânt în viaţa creştinilor aici pe pă­mânt este mărturisită de toţi sfinţii Bisericii care au simţit şi au trăit ca o arvună a vieţii de dincolo bucuria Dumnezeies­cu­lui Har.

În această perspectivă du­hov­­nicească, lumea de aici nu mai este o vale a plângerii cu­prin­să iremediabil de întuneri­cul păcatelor, ci devine un Ta­bor luminos de pe care creş­ti­nul poate vedea Lumina ne­cre­a­tă ce mângâie şi îndulceşte cli­pe­le petrecute în comuniune cu Dumnezeu.

Raiul cel pierdut de stră­mo­şul Adam a fost redeschis de No­ul Adam-Hristos şi este lu­mi­­nat tainic în sufletele credin­cio­­şilor de Harul Mângâie­to­ru­lui cel trimis nouă la Cinci­ze­ci­me şi înnoit mereu prin Sfin­te­le Taine. (Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie)


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!