Editorial
Alegerea corectă

Alegerea corectă

Diac. Cosmin Pricop, 06 Mai 2014

Istoria care ne interesează în mod special pe noi, creştinii, adică istoria felului sau felurilor în care Dumnezeu ştie să se întâlnească şi să vorbească cu oamenii într-o pedagogie adesea greu de desluşit, nu este doar o înşiruire a unor momente de mult trecute, ci şi o permanentă ofertă pentru prezent. Ne confruntăm cu o situaţie care a mai fost consemnată şi în trecut şi care este transmisă din generaţie în generaţie, atunci facem un recurs la istorie, pentru a vedea felul în care acea problemă sau acea situaţie a fost soluţionată, pentru a şti şi noi să o abordăm. În felul acesta istoria se actualizează, adică evenimentul primar care a avut loc concret în timp şi spaţiu acum 5000 sau 2000 sau 100 de ani devine ceva ce ne priveşte direct, ceva care are un impact aici şi acum, ceva care se prelungeşte fără limită, ori de câte ori ne vom raporta la el. Evenimentul originar devine paradigmă, adică model la care ne vom referi atunci când viaţa noastră o va cere. Prin urmare, istoria lui Moise, a lui David, a profeţilor, a Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli devine propria noastră istorie, pentru că luăm pe Moise, pe David, pe profeţi, pe Mântuitorul şi pe Sfinţii Apostoli drept exemple pentru propria noastră viaţă.

În această perioadă pascală Biserica actualizează istoria Pătimirilor şi Învierii Mântuitorului Hristos, adică deschide uşile temporale ale acestei istorii şi ne cheamă să fim părtaşi la deplinătatea a tot ceea ce ea descrie. Astfel, fiecare praznic al Paştelui nu reprezintă doar recrearea liturgică şi la scară mică a unui moment petrecut istoric cu mult timp în urmă, ci trăirea Acelui Paşte originar şi original, pe care l-au trăit Mântuitorul şi Sfinţii Apostoli. De aceea Paştele, asemenea tuturor celorlalte sărbători ale Bisericii, nu poate fi limitat, duhovniceşte vorbind, în timp şi spaţiu, ci el cuprinde întreaga istorie şi se prelungeşte până când oamenii vor dori să îl trăiască. Odată deschise uşile istoriei mântuirii, suntem invitaţi să observăm cum s-a desfăşurat această istorie şi inevitabil ne întâlnim cu persoanele care au configurat-o. Facem o comparaţie între acestea şi noi înşine. Ne regăsim în sau respingem unele comportamente. Iar istoria Pătimirilor şi Învierii lui Hristos oferă o paletă foarte variată de tipologii în care ne regăsim, chiar dacă recunoaştem sau nu. Suntem precum mulţimea care Îl aclamă pe Hristos la Florii şi apoi nu ezită să se bucure de răstignirea Lui? Ne regăsim în atitudinea lui Petru care se bate cu pumnul în piept că Îl va urma pe Învăţător şi apoi se ruşinează de întrebarea unei slujnice? Sau găsim similitudini între atitudinea noastră şi cea a lui Iuda, care pune mai presus de Viaţă un simplu interes financiar? Alergăm noi spre Înviere precum Petru şi Ioan sau preferăm în locul acesteia promenada din noaptea Paştelui, ca să luăm lumină? Avem puterea să Îl recunoaştem pe Hristos în cotidianul vieţii noastre, asemenea mironosiţelor sau lui Luca şi Cleopa ori Îl responsabilizăm pe Mântuitorul pentru toate insuccesele vieţii noastre şi ne dezicem de El, asemenea tâlharului de pe Cruce? Cu toate acestea însă, mai avem o şansă: pe Cruce au fost doi tâlhari.

 


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!