An omagial
Foto: Muzeul Unirii, Iaşi

Alexandru Ioan Cuza, omul nou al legilor noi

Prof. Luminița Oțelea, 28 Ianuarie 2018

Stăruitor în rezolvarea marilor probleme ce intrau în atenția sa. Curajos în multele bătălii date pentru acceptarea și a celor mai mici reforme. Cuza a fost un prinț însuflețit de cel mai sincer patriotism, hotărât să înfrângă toate obstacolele. Era conștient că nu poate s-o scoată la capăt cu otomanii și nici cu diplomația europeană decât folosind răbdarea și uneori loviturile curajoase, tot atât de brusc înfăptuite pe cât de îndelung și tainic pregătite.

Bârlad, 20 martie 1820. Dintr-o veche familie moldoveană se naște în această zi cel care avea să fie primul domnitor al Principatelor Unite, ­Alexandru Ioan Cuza.

Înaintașii lui Cuza pe linie paternă coboară în istorie până la 1638. Străbunica lui a fost nepoata marelui cronicar Miron Costin. Până în 1831 Cuza a învățat la pensionul francez „Victor Cuenin”. I-a avut colegi aici pe Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri și pe Matei Millo. Și-a continuat studiile la Paris, luându-și bacalaureatul în litere în 1835. Membru al Societății Economiștilor din capitala Franței, renunță la medicină și drept și, reîntorcându-se în țară, intră în armată. Din motive necunoscute își dă demisia de aici. Cine l-a cunoscut l-a elogiat pentru firea lui deschisă de om amabil și fermecător. Cuza a cucerit-o pe Elena Rosetti-Golescu, fiica boierului Iordache Rosetti și a Ecaterinei, născută Sturdza. Cei doi s-au căsătorit la 30 aprilie 1844. El avea 24 de ani și din februarie 1842 devenise preșe­dintele Judecătoriei ținutului Covurlui.

Dedicat mișcării unioniste

Activitatea politică a lui Cuza a început în 1848, când participă la mișcarea revoluționară din Moldova. În primăvara acelui an, el, alături de ceilalți revoluționari, cere domnitorului Mihail Sturdza înfăptuirea de reforme. Sunt arestați, dar îi salvează blânda doamnă Elena, ajutată de consulul britanic Charles Cuningham. Curajoasă, ea își amanetează bijuteriile și plătește astfel pe marinarii care îi fac scăpați pe revoluționari. Cu pașapoarte austriece, aceștia se îndreaptă spre Transilvania, unde participă la Adunarea de la Blaj, 3/15 mai 1848. Exilul continuă la Viena, Paris și Constantinopol. De aici îl însoțește pe noul domn Grigore Alex. Ghika. Este numit în 1851 director al Ministerului de Interne, iar mai târziu apare ca pârcălab la Galați.

Pe Cuza îl găsim reintegrat în armată în 1857 ca sublocotenent. Caimacamul Nicolae Vogoride spera să-l câștige de partea sa și în acest sens l-a avansat în mod excepțional la funcția de maior. Cuza nu renunță la crezurile sale unioniste de dragul unor avantaje materiale. Face publice astfel toate ingerințele în alcătuirea listelor pentru Divanul ad-hoc din Moldova, unde se urmărea un rezultat antiunionist. Ecoul în țară și în cercurile diplomatice occidentale este atât de puternic, încât duce la anularea alegerilor falsificate. Vederile sale democrate s-au afirmat în lucrările Divanului ad-hoc al Moldovei, când, în semn de solidaritate, dă mâna cu Ion Roată, jignit de un boier. În mai-august 1858, Puterile Garante, analizând Memoriile explicative de la Iași și București ale Divanurilor ad-hoc, nu acceptă unirea într-un singur stat, România, dar lasă românilor porți întredeschise pentru realizarea acestui deziderat prin forțe proprii.

„Prin înălțarea ta pe scaunul lui Ștefan cel Mare s-a înălțat însăși naționalitatea română!”

În acest context se fac alegeri pentru Adunările elective în Moldova și Țara Românească. Cuza era candidatul partidului de mici boieri. În noaptea de 3-4 ianuarie 1859 s-a propus candidatura lui Cuza la domnia Moldovei. După slujbă, la Biserica „Sfântul Nicolae” Domnesc, în frunte cu Mitropolitul Sofronie Miclescu, Adunarea electivă era pregătită să-l voteze pe colonelul Cuza. Primul care l-a votat pe Cuza a fost Vasile Alecsandri, apoi au urmat 12 electori din Partida Națională care au avut aceeași opțiune. A existat o singură abținere, cea a lui Cuza însuși. Vizibil emoționat, noul domnitor a depus jurământul pe Cruce și Evanghelie și s-a angajat să urmărească în misiunea sa doar binele și fericirea nației române. Cuvintele lui Kogălniceanu la acest eveniment subliniază măreția și semnificația istorică a momentului: „Prin înălțarea ta pe tronul lui Ștefan cel Mare s-a înălțat însăși naționalitatea română. Alegându-te pe tine domn în țara noastră am voit să arătăm lumii ceea ce toată țara dorește: la legi noi, om nou”. Entuziasmul era de nedescris. S-a cântat și s-a jucat „Hora Unirii”, un text compus de Vasile Alecsandri, pus pe note muzicale de Alexandru ­Flechtenmacher.

La 24 ianuarie 1859 are loc alegerea aceluiași domnitor și în Țara Românească. Bucureștenii au înconjurat Dealul Mitropoliei și au răspuns prompt îndemnurilor aleșilor lor din Adunarea electivă a Țării Românești. Candidatul Partidei Naționale era de acum domn atât în Moldova, cât și în Țara Românească.

Dubla alegere a lui Cuza a fost răspunsul românilor față de sistemul de control internațional stabilit la Congresul de la Paris (1856). Analizând corespondența politică a lui Cuza, Paul Henry, un istoric francez din secolul trecut, face următorul portret domnitorului: „Cuza a fost stăruitor în rezolvarea marilor probleme ce intrau în atenția sa. A fost curajos în multele bătălii date pentru acceptarea și a celor mai mici reforme. A fost un prinț însuflețit de cel mai sincer patriotism, hotărât să înfrângă toate obstacolele. Era conștient că nu poate s-o scoată la capăt cu otomanii și nici cu diplomația europeană decât folosind viclenia, răbdarea și uneori loviturile curajoase, tot atât de brusc înfăptuite pe cât de îndelung și tainic pregătite.”
În ciuda multor piedici, Cuza a reușit să înfăptuiască o serie de lucruri: a promulgat legea de împroprietărire a țăranilor cu loturile pe care le munceau; a avut în vedere ca învățământul primar să devină obligatoriu; a reorganizat armata cu ajutor francez. Cuza a fost preocupat și de soarta românilor din Transilvania, sprijinindu-i pe tinerii care veneau de acolo să învețe în Țara Românească sau în Moldova.

Dacă între 1859-1868 a des­fășurat o amplă și susținută campanie diplomatică prin re­pre­zentanți trimiși în Europa și la Constantinopol pentru recu­noaș­terea internațională a unirii, mai apoi atenția sa s-a aplecat spre înfăptuirea reformelor așteptate de români. Reforma agrară, instituită în timpul său, a schimbat statutul a peste 400.000 de familii de țărani, desființând claca (prestație ocazională de muncă, fără plată, în folosul stăpânului unei moșii).

„Vă iert pe toți, domnilor!”

Dar Cuza a făcut și erori politice. L-a forțat pe Mihail Kogălniceanu să-și dea demisia în 1865 și a îndepărtat câțiva din oamenii devotați lui, pe generalul Savel Manu, ministru de război în vremea sa, și pe I. Em. Florescu, consilier militar al domnitorului. Adversarii săi au fost încurajați de aceste greșeli și de declarația lui Cuza însuși, care spunea în decembrie 1865: „Voiesc să fie bine știut că niciodată persoana mea nu va fi o împiedicare la orice eveniment care ar permite consolidarea edificiului public la a cărui așezare am fost fericit să contribui.” Bolnav și obosit de munca depusă în cei șapte ani de domnie, a semnat fără nici o împotrivire declarația de abdicare de la 11 februarie 1866. Ultimele sale cuvinte ca domnitor au fost acestea: „Să dea Dumnezeu să-i fie țării mai bine fără mine decât cu mine. Vă iert pe toți, domnilor! Trăiască România!”

Cuza a plecat în exil, stabilindu-se pe rând la Milano, Paris și Viena. În vila sa din Ober Döbling a fost vizitat la 1 ianuarie 1870 de un grup de studenți români, în frunte cu Mihai Eminescu. Cuza s-a stins din viață la 15 mai 1873, iar la înmormântarea sa, care a avut loc la Ruginoasa, au fost prezenți atât oameni politici, cât și foarte mulți țărani care i-au fost profund recunoscători. În discursul de rămas-bun, Mihail Kogălniceanu sublinia că Alexandru Ioan Cuza a simbolizat „renaș­terea României și conștiința na­țională a ei. Numele lui Cuza e binecuvântat de milioane de români pe care i-a făcut cetățeni. Faptele lui mari l-au răsturnat, nu greșealele”.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!