Repere şi idei
Alexandru Mironescu, un Iov al veacului XX

Alexandru Mironescu, un Iov al veacului XX

Daniela Șontică, 19 Iunie 2017

La 14 iunie 1958, a fost arestat din propria casă Alexandru Mironescu împreună cu fiul său, Șerban, și cu părintele Daniil Sandu Tudor, aflat în vizită la București în acea zi.

Acuzația autorităților comuniste era aceea de „activitate subversivă”. În fapt, întâlnirile în cadrul Rugului Aprins erau cele care îi incriminau. Alți 14 par­ticipanți la adunările duhovni­cești și culturale au fost arestați și judecați, cu toții fiind incluși în Lotul Alexandru Teodorescu. Condamnările la închisoare au mers de la 5 la 25 de ani. Profesorul Mironescu a primit 20 de ani.

Fiica sa, Ileana, avea să consemneze următoarele lucruri în cartea În preajma lui Alexandru Mironescu: „Arestarea a fost însoțită de o percheziție lungă și insinuantă care s-a încheiat cu confiscarea manuscriselor și cărților din biblioteca tatei. (...) Am putut recupera o parte din manuscrise și cărțile luate cu ocazia percheziției, nu toate însă. De exemplu, Jurnalul de însemnări zilnice pe care tata îl ținea cu regularitate - căci acesta compensa activitatea jurnalistică, interzisă în 1948 - nu l-am putut obține nici până azi. (...)

Într-un fel, pentru noi era explicabil pentru că extrase din acest Jurnal au fost citate la procesul de condamnare drept probe grăitoare pentru poziția obscurantistă, antiștiin­țifică și antimarxistă a tatei, deci considerat corp delict. (...) Discutând cu tata după ieșirea din închisoare, el spunea că niciodată nu și-ar fi imaginat că persecuțiile împotriva crești­nilor, petrecute aproape cu două milenii în urmă, puteau să se reactualizeze în secolul XX. Și mai spunea că în lumea opresantă a închisorii L-a întâlnit pe Dumnezeu, rugân­du-se pentru aproapele său și învățând să iubească pe cei care își pierduseră umanitatea”.

Condițiile politice interna­ționale favorabile au făcut posibilă eliberarea lui Alexandru Mironescu în noiembrie 1963.

Deși grele, chinurile îndurate în temniță nu l-au omorât. I-au șubrezit însă mult sănătatea, astfel încât la 10 ani de la eliberare a plecat în lumea cealaltă.

Astăzi, Alexandru Mironescu așteaptă să fie descoperit ca scriitor și gânditor creștin, cărțile sale fiind publicate după 1990 la edituri importante. Câteva mărturii despre perioada detenției ne-a lăsat în volumul „Floarea de foc”.

Despre Alexandru Mironescu trebuie știut că a fost un profesor cu vocație deosebită, foarte iubit de studenții săi de la Universitatea bucureșteană, unde preda chimia. A fost un savant în adevăratul sens al cuvântului, studiase chimia, avea doctoratul obținut la Sorbona în această știință, dar și filosofia, tot cu doctorat. A publicat frecvent în presa interbelică, pe lângă studiile științifice, de filosofie și eseurile cultural-spirituale, fiind și un autor valoros de literatură. Geor­ge Călinescu i-a acordat pentru romanele sale un spa­țiu în Istoria literaturii române.

A fost prieten bun cu toți marii intelectuali ai vremii, dar mai ales cu aceia care împărtășeau valorile creștin-ortodoxe. Printre ei: părin­ții Daniil Sandu Tudor, Benedict Ghiuș, Sofian Boghiu, dar și Paul Sterian, Vasile Voiculescu și Virgil Cândea.

Și după ieșirea din temniță Securitatea a continuat să-l urmărească și să-l intimideze pe Alexandru Mironescu. A mai trăit 10 ani, a continuat să scrie, să se adâncească în trăirea ortodoxă, devenind un adevărat isihast în mijlocul lumii. Le repeta adesea celor din familie să ia aminte la încercările lui Iov și să vadă în închisoarea prin care au trecut el, fiul său și atâția prieteni și contemporani drept o mare încercare menită să-i apropie de Dumnezeu.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!