Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Alimentaţia corectă şi sănătatea dinţilor

Alimentaţia corectă şi sănătatea dinţilor

Un articol de: Victor Bejan - 20 Mai 2009

Corpul dumneavoastră se poate asemui cu o maşină foarte complexă. Alimentele pe care le alegeţi drept „combustibil“, precum şi nivelul „umplerii“ vă afectează sănătatea generală şi, prin aceasta, dinţii şi gingiile.

Mulţi stomatologi sunt preocupaţi de faptul că pacienţii lor consumă cantităţi record de băuturi carbogazoase foarte dulci, produse de patiserie bogate în glucide, snaksuri, semipreparate, care afectează starea dinţilor şi a gingiilor.

Mâncatul haotic şi nesănătos din punctul de vedere al principiilor alimentare, în perioada copilăriei şi a adolescenţei, reprezintă condiţii ale dezvoltării cariei dentare de la vârste fragede. Atunci când bacteriile din placa bacteriană intră în contact cu zahărul din gură este produs un acid, care atacă dintele, pentru 20 de minute sau chiar mai mult, crescând astfel riscul apariţiei cariei dentare.

Dacă nu ştiţi de ce fel de alimente, vitamine sau minerale are nevoie organismul dumneavoastră, este indicat să consultaţi un nutriţionist. Acesta vă va indica exact alimentele de care aveţi nevoie, în scopul prevenirii afecţiunilor induse de obezitate, cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul de tip II şi cancerul.

Recomandările unor foruri avizate se referă la adoptarea regimului alimentar în funcţie de etapele vieţii şi de tipul de activitate.

Alimentele care conţin zaharuri în orice formă contribuie la apariţia cariei dentare. Aproape toate alimentele, incluzând laptele şi legumele, au un anumit tip de zahăr. Oricum ar fi, ele nu trebuie îndepărtate din dieta noastră, deoarece conţin importante principii nutritive. Pentru a vă menţine controlul asupra zahărului consumat, citiţi tabelele şi etichetele de pe produsele pe care le consumaţi. Zahărul mai concentrat îl regăsim în sucuri, bomboane, caramele, prăjituri şi tarte.

Dacă, pe de altă parte, avem un deficit de produse nutrititive în organism, va fi mult mai greu să facem faţă unei eventuale infecţii. Aceasta contribuie şi la dezvoltarea afecţiunilor parodontale, cauza majoră a pierderilor dentare la adulţi.

Sfaturile dentistului

- menţineţi un regim alimentar sănătos;

- limitaţi numărul gustărilor dintre mese. Când trebuie să luaţi un aperitiv sau o gustare, alegeţi-le pe cele mai sărace în zahăr;

- periaţi-vă de cel puţin două ori pe zi cu paste fluorurate;

- utilizaţi aţa interdentară sau orice alt mijloc de curăţare între dinţi;

- programaţi-vă vizite regulate la cabinetul stomatologic.