Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Amintirea de-a pururi

Amintirea de-a pururi

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Grigore Ilisei - 07 Feb 2017

Grigore Ilisei În cetatea literelor s-a auzit deseori îndemnul de a ne aduce pururi aminte de Mihai Eminescu. Rostirea unuia sau a altuia dintre cavalerii spiritului este, pe de o parte, expresia reverenţei şi smereniei în faţa piscului eminescian, pe de alta, mărturia grijii şi temerii uitării, care, vorba cântecului, e scrisă în legile omeneşti. Chemarea aceasta la neuitare, una cu valoare de adagiu, străbate secoli de aur ai culturii române cu şirul de figuri nemuritoare. Exemplele uitării şi neuitării celor care au săvârşit ceva de preţ şi au lăsat bunuri de tezaur în patrimoniul naţional sunt numeroase şi ilustrează ambele realităţi. Tăceri nemeritate şi păgubitoare se aştern, din păcate, peste lucrarea cea aleasă a multora dintre iluştrii înaintaşi. Nu li se mai deschid cărţile, nu li se mai ştie fapta cea de seamă şi cu răsunet, se troieneşte liniştea cea grea şi adâncă, se şterg urmele ca un nume încrustat pe o cruce de lemn spălat de ploi, mâncat de viforniţe şi putrezit de curgerea timpului. Sunt însă şi norocoşi ai sorţii cărora posteritatea le e binevoitoare. Este vorba de cei de care ne aducem pururi aminte. Iată, au trecut şase ani de la înveşnicirea unei personalităţi mitice a Bisericii Ortodoxe Române şi a scrisului românesc, Bartolomeu Valeriu Anania, Mitropolitul din cetatea transilvană a Clujului. Îi auzim încă vorba plină de rod şi înţelepciune, şlefuită diamantin, îi zărim aievea fulgerarea privirii pătrunzând spre esenţe, tălăzuieşte înspre noi tumultul unei fiinţe a trăirilor intense, arzătoare, ducem dorul cuvântului său omiletic doldora de tâlcuri, ţesut din fir de logos înaripat şi isteţ ca un proverb, cum slovenea măiestru Mihai Eminescu cu privire la antonpannesca plăsmuire scriitoricească. Prezenţa omului Bisericii şi a făuritorului literei meşteşugite este, după atâţia ani de la marea trecere, una copleşitoare. Preţuitorii acestei înalte lucrări, oameni mai de aproape sau mai de departe de ierarh şi de slujitorul verbului, se grijesc cu iubire de postumitatea lui Bartolomeu Valeriu Anania şi se străduiesc ca amintirea sa să dăinuie de-a pururi. Actul de cultivare a memoriei sale se petrece nu neapărat în locuri legate de biografia lui Bartolomeu Valeriu Anania. Mai uimitor este că protagoniştii acestor pioase şi în acelaşi timp ştiinţifice demersuri de cunoaştere şi interpretare a creaţiei atât de proteice şi originale a teologului şi scriitorului sunt admiratori care n-au avut şansa să-i fi fost aproape, să se fi împărtăşit direct din splendoarea de trăire, simţire şi creaţiune a acestuia. Întocmai s-a petrecut cu două profesoare de la Suceava, preţuitoare de la distanţă ale înaltului spirit întrupat de Bartolomeu Valeriu Anania. E vorba de doamnele Maria Teodoreanu şi Oana Onesim de la Liceul „Petru Muşat”, membre ale unei asociaţii profesionale a dascălilor suceveni. Cele două dăscăliţe au avut în urmă cu peste patru ani fericita idee a organizării la Suceava a simpozionului „Valori naţionale în creaţia Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania”. Cu râvnă şi devoţiune au izbutit să coaguleze energii şi au poftit la acest ospăţ spiritual cele mai autorizate voci ca să se rostească asupra contribuţiei generoase a acestei personalităţi în cultura românească, perpetuându-i astfel amintirea şi făcând să dăinuie opera. Au reunit laolaltă Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” de la Cluj, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Mănăstirea Dragomirna, spre a patrona cu prestigiul lor, alături de Asociaţia Şcolară Suceveană pentru Educaţie şi Dezvoltare, simpozionul şi a-i conferi altitudinea cerută de însemnătatea creaţiei scriitorului Valeriu Anania. În acest conclav de la Suceava se regăsesc oameni de litere, teologi, gânditori din tot cuprinsul românesc, preocupaţi şi pasionaţi de studierea moştenirii lăsate de Bartolomeu Valeriu Anania. Prin exegeze substanţiale şi de ţinută academică aceştia luminează multiplele faţete ale unei opere poliedrice cu mănoase izvoare naţionale. Sub asemenea auspicii s-a desfășurat în zilele de 20, 21 ianuarie 2017 cea de-a IV-a ediţie a simpozionului la Universitatea din Suceava şi la Mănăstirea Dragomirna. La fel ca şi la ediţiile precedente, criticul şi istoricul literar, clujeanul Aurel Sasu, legatar testamentar al creaţiei şi editor al seriei de opere postume, s-a remarcat prin hermeneutica sa originală, necanonică, în care a proiectat ca într-o dramă antică destinul halucinant al lui Bartolomeu Valeriu Anania, unul aflat parcă sub blestemul numărului fatidic, înfrânt eroic prin puterea credinţei în Dumnezeu şi uranica sa forţă interioară. Un alt clujean, poetul de stirpe nobilă Horia Bădescu, încununat la această ediţie a simpozionului cu Marele Premiu „Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania”, a propus un incitant excurs privitor la „Omul încuvântat”, modelându-i cu har chipul din străluminarea versurilor cele încuvântate. Profesorul universitar doctor Virgil Nistor Ţigănuş de la Galaţi a reliefat în comunicarea sa, intitulată „Am fost ales să-ţi duc în spate crucea”, caratele spiritualităţii creştine pe care le găsim în întruchipări originale şi de mare expresivitate în lirica lui Valeriu Anania. Monahia Elena Simionovici de la Mănăstirea Voroneţ a glăsuit despre virtuţile portretistului de duh, cum se desprind din paginile minunatei cărţi de memorii „Rotonda plopilor aprinşi”. Preotul profesor doctor Jan Nicolae de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a revelat în studiul său simbolistica „Treimii de la Surpatele”, decodată în taina tainelor în două din cărţile lui Valeriu Anania. Tânărul istoric de la Universitatea clujeană Dragoş Ursu a abordat cu rigoare ştiinţifică, fără prejudecăţi şi în spiritul adevărului, momentul reeducării de la Aiud, prezentat între realitatea carcerală şi tensiunile memoriale. Au întregit acest florilegiu comunicările semnate de preot Bogdan Ivanov, consilier cultural, administrator al Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu”, arhimandrit Dumitru Cobzaru de la Mitropolia Clujului, Crişanei şi Maramureşului, conf. univ. dr. Niculina Iacob, conf. univ. dr. Carmen Balan, lector univ. dr. Geta Moroşan de la Universitatea din Suceava, conf. univ. Vasile Timiş, Bucureşti, preot conf. univ. dr. Remus Onişor, Universitatea „1 Decembrie” Alba Iulia, arhimandrit Andrei Coroian, consilier la Episcopia Devei şi Hunedoarei. În ceasurile miezoase ale simpozionului sau la slujba de pomenire de la Mănăstirea Dragomirna, săvârşită de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Pimen, am simţit palpitul viu al duhului celui plin de duh, Bartolomeu Valeriu Anania. Parcă ne mângâia cu privirea şi ne dădea de înţeles că-i mulţumit că ne aducem aminte de el. Iar noi îi mărturiseam că dorim ca amintirea să-i fie de-a pururi.

Citeşte mai multe despre:   Dan Hăulică