Repere şi idei
Amintirea părintelui Cleopa Ilie după 20 de ani

Amintirea părintelui Cleopa Ilie după 20 de ani

Au trecut 20 de ani de când arhimandritul Cleopa Ilie a trecut la Domnul, iar trupul său a fost așezat în cimitirul Mănăstirii Sihăstria, între călugării cu viață sfântă care sunt îngropați acolo, de la care cuvioșia sa mărturisea că a învățat tainele viețuirii în Hristos. Spunea că mulți dintre acești nevoitori știau Psaltirea pe dinafară, că dormeau în sicrie, că nu părăseau niciodată obștea de pe Valea Pârâului Secu, întemeiată de un călugăr nemțean, Atanasie, în urmă cu trei veacuri și mai bine, fiindu-i îndrumători în viața duhovnicească, pentru ca ei să Îl întâlnească într-o zi pe Hristos Domnul, căruia îi slujiseră.

Părintele Cleopa a adunat în acel început de decembrie 1998, la pogribania lui, mai mult popor decât a fost vreodată în istoria acestei așezări călugărești. Nici la sfințirea bisericii celei noi, închinate Sfintei Teodora, nici la slujba de resfințire a celei vechi, care a avut loc în anul 1988, și nici cu alte prilejuri nu au fost atât de mulți oameni ca atunci, încât nu mai încăpeau pe valea pârâului Secu.

În toate zilele acelea fusese un ger cumplit, de crăpau pietrele, după cum ne spun scrierile vechi moldovenești, iar în ziua înmormântării, 5 decembrie 1998, au prins a curge stre­șinile, la un moment dat arătându-se chiar soarele, atunci când sicriul cu trupul părintelui Cleopa ajunsese printre brazii țintirimului, căutând a se odihni în casa de lut a strămoşilor.

De aceea, amintindu-ne de părintele Cleopa la trecerea celor 20 de ani de la adormirea sa întru Domnul, rememorăm neîncetat cuvintele de învățătură pe care le rostea cu vocea sa inconfundabilă, cu o naturalețe și o distincție ieșite din comun.

Totodată, cinstim râvna lui apostolică și misionară, dăruirea jertfelnică a unui vlăstar venit din ținutul Botoșanilor pentru a-i sluji Domnului, cu mult înainte de a fi chemat în armată, și care a rămas în Armata Domnului toată viața, devenind îndrumător pentru mulți ucenici, pe care i-a învățat să slujească Marelui Dumnezeu și să continue peste ani această misiune.

Vorbea cu evlavie despre frica de Dumnezeu și despre aducerea aminte de moarte, spunând că cei care au frică de Dumnezeu și rușine de oameni, care mai au râvnă pentru cele sfinte au posibilitatea de a se întâlni cu Dumnezeu după strădania din viața lor personală.

De asemenea, părintele Cleopa recomanda tuturor răbdare, smerenie şi iubire. Căuta să insufle în rândul obștii de la Sihăstria, pe care a îndrumat-o ca stareț în tinerețe, râvna din perioada apostolică izvorâtă din dragostea pe care o întâlnim în paginile Sfintei Scripturi și pe care obștea de la Sihăstria și alte obști au încercat să o transpună în viața lor.

Se străduia întotdeauna să ofere exemplul personal altora și împărtășea cu simplitate profunzimile credinței atât diverselor personalități care i-au călcat pragul în decursul ultimelor decenii (patriarhi, arhierei mulți, demnitari ș.a.), cât și oamenilor de rând.

Odată, fiind vizitat de unul dintre premierii României de după anul 1990, avea să-i amintească acestuia, vorbindu-i vreo două-trei ceasuri despre râvna voievozilor, despre cei care au ctitorit locaşuri Domnului, despre cei care s-au străduit să fie exemplu altora. Uimit, când a coborât de la chilia lui, premierul nu-și mai găsea cuvintele, iar unul dintre demnitarii care îl însoțeau i-a spus: „Știți, bătrânul are o anumită vârstă, cred că n-a fost prea atent cu cuvintele, nu trebuie să vă mâhniți”, dar premierul i-a răspuns: „Nu e adevărat, este singurul om sincer pe care l-am întâlnit. Așa era și bunicul meu, spunea lucrurilor pe nume.”

Acum, la popasul celor 20 de ani de la strămutarea părintelui Cleopa, aștern spre cuviincioasă evocare și prețuire a renumitului duhovnic de la Sihăstria câteva lucruri de suflet, păstrate într-un tezaur al amintirilor.

Primul dintre ele se referă la legătura lui cu satul meu de obârșie. Acolo am auzit pentru prima dată vorbindu-se despre părintele Cleopa. La începutul stăreției lui, atunci când Schitul Sihăstria trecuse prin foc, părintele a cerut ajutorul mai multor persoane, slujind duminica în câteva sate nu prea îndepărtate de mănăstire, printre care și în satul Rădășeni.

Predica lui avea să îi strângă în ziua următoare, adică în ziua de luni dimineață, pe foarte mulți dintre gospodarii satului. Cel puțin 40 de căruțe, dacă nu mai multe, au plecat atunci către Sihăstria încărcate cu unelte, cu materiale de construcție, cu strictul necesar, dar mai ales cu oamenii gospodari, care știau să mânuiască toporul și dalta și care, împreună cu femeile lor, au stat la Sihăstria câteva luni.

Îmi spunea odată părintele Cleopa că oamenii munceau de dimineață până seara, aducând lemn din pădure, pe care l-au folosit să ridice atunci două corpuri de chilii. Unul din ele este cel din dreptul paraclisului de iarnă, închinat Sfinților Ioachim și Ana, care avea să fie pictat mai târziu de marele iconar Ioan Irineu Protcenco, iar celălalt corp de chilii a rezistat până după anul 1990 și includea vechea trapeză, bucătăria, cancelaria, chiliile și beciurile.

Femeile din Rădăşeni au făcut lut, au lipit și au văruit clădirile, după cum era obiceiul atunci în construcții. Tot ele au făcut mâncare în niște cazane mari, oferindu-le hrană atât soților care trudeau, cât şi monahilor de la Sihăstria.

Părintele Cleopa nu a uitat niciodată de această jertfă. Avea să înscrie și pe pisania paraclisului de iarnă dragostea rădă­șenenilor. Mi-l amintesc și eu, copil fiind la vremea aceea, că l-am văzut venind de multe ori în sat, participând la unele înmormântări sau pomeniri ale oamenilor care l-au ajutat.

Am cunoscut familii în casa cărora părintele Cleopa a poposit. Unele dintre aceste case încă se mai păstrează. Le-am fotografiat și le-am așezat într-o carte pentru a nu se uita aceste lucruri atât de importante pentru locuitorii din ținutul merelor rumene şi al poamelor.

De asemenea, aș vrea să subliniez faptul că părintele Cleopa a fost un om care s-a pregătit ani îndelungați pentru slujirea Bisericii. Deşi în vremea noastră mulți tineri cred că după absolvirea unei școli sunt apți pentru misiune, părintele Cleopa a studiat ani la rând, citind cu nesaț din cărțile bibliotecii schitului sau din cărțile marii biblioteci de la Mănăstirea Neamț, pregătindu-se pentru a fi de folos monahilor şi credincioşilor.

Povestea adeseori cum, prin anii 1934-1935, cioban fiind, adică ascultător la turmele mănăstirii, care ajungeau până dea­supra Lavrei Neamțului, lăsa oile să pască, iar el cobora și împrumuta cărți de la mănăstire, unele din ele fiindu-i recomandate de viitorul mare sihastru din pustiul Hozeva, Sfântul Ioan Iacob, care pe atunci era bibliotecar al Lavrei.

A păstrat în toți anii vieții sale, din tinerețe până la vârsta senectuții, cuvintele aflate în cuprinsul cărților citite. Cu o memorie rar întâlnită, părintele Cleopa avea capacitatea de a reda pagini întregi nu doar din Sfânta Scriptură, ci și din cărțile marilor Părinți ai Bisericii.

De aceea, atunci când a vorbit în fața marilor ierarhi şi profesori de teologie, unii dintre ei din medii străine, i-a fascinat cu lumina învățăturii sale. Era, de fapt, o punere în practică a sfatului pe care îl adresa tinerilor teologi, către care spunea că orice slujitor al Bisericii trebuie să-și documenteze permanent omilia din cuvintele Sfintei Evanghelii și din scrierile patristice.

Era un om al tradiției, la care ținea și pe care o oferea ca model unei generații care încerca să vadă altfel lucrurile. Zicea că doar ancorarea în tradiție salvează lumea aflată într-un context atât de dificil, o lume care se seculariza și care se înstrăina de Dumnezeu și de sine însuși. De aceea, părintele Cleopa a avut întotdeauna cuvânt cu putere, care mișca inimile ascultătorilor.

Îmi amintesc cu drag de bucuria pe care o arăta, asemenea unui copil, atunci când era vizitat de ucenici de-ai săi, de acum oameni importanți, așa cum au fost mulți dintre ierarhii Bisericii noastre.

L-am văzut la Sihăstria, în preajma patriarhilor lumii, a Patriarhului Ecumenic și a Patriarhului României, care i-au sărutat mâna în semn de aleasă prețuire și ca o recunoaștere a vieții sale îmbunătățite duhov­nicește.

De asemenea, avea nădejde că Dumnezeu se propovăduieşte şi prin predicile sale, bucurându-se de apariția uneia sau alteia din cărțile lui care au văzut lumina tiparului mai ales după anul 1990.

Rămân neșterse în amintirea mea lumina şi frumuseţea pe care le exprima în cuvinte la marile sărbători ale mănăstirii, la hram, la lăsatul secului, atunci când începea Postul cel mare, râvna pentru cuvintele Domnului, predicile înflăcărate pe care le rostea pe cerdacul casei din deal și recunoștința pe care o arăta față de unii monahi atunci când aceștia s-au dus către Domnul, însoțindu-i cu rugăciunea și cu frumoasele lui necrologuri, în ziua prohodirii lor.

Deşi au trecut 20 de ani de la trecerea sa la Domnul, aproape că nu există amintire legată de Mănăstirea Sihăstria din care părintele Cleopa să fie exclus. El împreună cu părintele Paisie, cu părintele Victorin, marele ctitor, și cu alții asemenea lor au pus suflet pentru ca această mănăstire să fie una dintre cele mai cunoscute ale țării și chiar ale lumii ortodoxe.

Un mare profesor de teologie din veacul trecut, Teodor M. Popescu, spunea că el nu va muri când va fi așezat în mormânt, ci va muri când va fi uitat. Cum am putea să îi uităm pe cei care ne-au vorbit nouă din cuvintele Domnului, între care părintele Cleopa își are un loc bine meritat?

La împlinirea a 20 de ani de la strămutarea părintelui Cleopa în veșnica Împărăție a lui Dumnezeu, rugăciunea noastră smerită se însoțește cu aducerile aminte, multe și pline de duioșie, care ne arată că părintele Cleopa este încă printre noi.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!