Editorial
Anatemizarea  bunului-simț

Anatemizarea bunului-simț

Diac. Ciprian Bâra, 18 Septembrie 2016

În ultima perioadă asistăm la o invazie de materiale, reviste, bannere incitante flicăind pe site-uri, iar mai nou pe bloguri cu trafic, și chiar manifestații publice de tot felul pe tema celui mai recent subiect de interes bisericesc, Sinodul Ortodox din Creta, desfășurat în luna iunie a acestui an. Unii răzvrătiți critică, acuză și calomniază, din păcate, fără limită. Toată această lume pestriţă, caracterizată de tot felul de texte, mesaje, apeluri electronice care te invită să devii creştin adevărat, ortodox, dacă se poate un ortodox cât mai pur, se află într-o continuă efervescență.
E greu să epuizezi într-un articol toate aspectele pe care le comportă această situaţie. Cum soluţii primim din belşug, îmi propun doar să semnalez câteva atitudini şi reacţii ale unor `ortodocşi fermi“ care fac tot ce le stă în putinţă să prindă cu orice prilej un loc în înghesuiala din boxa acuzatorilor. Tot felul de sloganuri sentimentale despre sinoade, neam, credinţă, comuniune, trădare, apostazie, caterisire, anatemizare...
Dacă zarva, precipitaţia şi vociferările de acest gen sunt ortodoxe sau mai puțin ortodoxe, nu ştiu. Un lucru sigur îl ştiu. Că în toate acestea nu regăsesc proverbialul bun-simţ al românului. Întâlnim discursuri încrâncenate, conferenţiari care încearcă să discearnă situaţia, să cântărească faptele, să evalueze documentele, să stabilească adevărul şi să decidă în consecinţă. Este firesc să avem o opinie şi o poziţie faţă de o anumită situaţie, dar să nu uităm că din aventura judecării nu se iese uşor cu faţa curată. Judecările facile, aplicate altora, indică fără urmă de dubiu că ceva nu este tocmai în regulă în viaţa celui ce se crede drept. Abolirea bunului-simţ, a delimitării competenţei şi chemării (slujirii) fiecăruia poate duce la zdruncinarea oricărui demers de construire a unei `ortodoxii pure“.
Felul în care sunt abordate unele subiecte, situaţii delicate şi dificile din România de astăzi, mai ales subiectul Sinodului din Creta în ultimele săptămâni, relevă faptul că societatea noastră funcţionează uneori fără elementara porţie de bun-simţ cu care trebuia să se fi hrănit oricine până în toamna celor şapte ani de acasă. Cât despre iubirea celor care-şi spun cu dinţii strânşi creştin-ortodocşi şi au apucături de inchizitori, aceştia se aseamănă celor care L-au întâmpinat pe Hristos cu chiote şi ovaţii şi, după doar câteva zile, L-au îmbrâncit pe Cruce pe Cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa.
Orice om, mai mult sau mai puțin râvnitor și împlinitor al rânduielilor bisericești, se află de fapt în chiar voia lui Dumnezeu, dacă se așază în ascultare de Biserică. Când nu facem ascultare, apar dilemele. Atunci apar calculele noastre nesfârşite, înlănţuirile de raţionamente, atunci intervin, în egală măsură, presiunile propriilor noastre imbolduri, mai curate sau mai puţin curate. Atitudinile întâlnite în aceste zile ne trimit mai degrabă cu gândul la război şi la o pace falsă a inimii celor ce se cred „apărători” ai Ortodoxiei și ne arată că toți cei nemulțumiți și îngrijorați nu se înarmează cu duhul păcii lui Hristos, ci anatemizează, fără scrupule, bunul-simț.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!