Documentar
Casa memorială Anton Pann din Râmnicu Vâlcea

Anton Pann sau „culmea tristeții comicului de geniu”

Luna noiembrie a anului ce a trecut a adunat în istoria muzicii bisericești nu mai puțin de 163 de ani de când l-am pierdut pe fiul Pepelei cel isteț ca un proverb, Anton Pann, pe care doar un Eminescu de geniu îl putea încifra într-o ase­me­nea esență de cuvinte. Iată câteva aspecte mai puțin cunoscute despre viața acestui colos al muzicii bisericești.

Sunt o sumedenie de păreri asupra anului nașterii lui Anton Pann. Unele cercetări vorbesc despre anul 1793, alte stampe vechi indică anul 1797, ca să nu mai vorbim despre epitaful de pe mormânt care amintește că a murit ... la 1854... în etate de 56 de ani..., adică s-ar fi născut în 1798. Eroarea s-a produs în momentul în care de mic copil a fost trecut în Basarabia de către mama sa, pe nume Thomaida, grecoaică la origini. Rămas orfan de tată (român căldărar bulgărit prin satul Sliven-Bulgaria) în 1806 și fără cei doi frați mai mari, morți printre cei 5.000 de pedestrași în războiul ruso-turc (1806-1809), mama sa fuge cu el în Basarabia și îl declară mai mic de vârstă ca să fie trecut mai ușor. Un caz similar îl descoperim la fostul Episcop de Argeș, ulterior ajuns Mitropolit al Moldovei, Iosif Naniescu (alt muzician de geniu), care a fost declarat cu doi ani mai mic pentru a fi trecut mai lesne în Basarabia (dovadă că pe actul de botez apare anul 1818, iar pe piatra funerară pe care el însuși a rânduit-o are scris an de naștere 1820).

Se pare că era o practică cunoscută, iată întâlnită și la Anton Pann, mai ales că mama sa nu dorea să fie luat și el la oaste și să-și piardă cumva ultimul copil rămas în viață. Totuși, se pare că primul său biograf, Gh. Dem Teodorescu, va fi avut dreptate spunând că Pann s-a născut în anul 1794 și va fi murit în 1854 (la aproape 60 de ani).

O viață de suferințe prosternate în vers și cântare

Să ne imaginăm un fatidic an 1812, când, pe o iarnă cumplită, care va fi învins chiar și trupele lui Napoleon în Rusia, un suflet de mamă strașnică împreună cu băiețelul ei destul de corpolent, de aproape 18 ani (numai bun de luat la oaste), fug din Chișinău prin Lăpușna spre Leova, trec Prutul noaptea ... pe unde apa le oferea un văd mai priincios(u)... ajung la Galați prin Fălciu și apoi merg spre Brăila pentru a nu se întâlni cu trupele rușilor care se retrăgeau în urma căderii guvernării rusești în Muntenia (se știe faptul că Pann și-a manifestat totdeauna ura față de ruși, care... îi luaseră familia și-i trimiseseră frații la moarte...Apoi, când pe jos, când cu sania, ajung la Bârlad, iar mai apoi la Focșani și tot așa la București, „unde Antonache Pandoleon Petroveanu, pe numele său real, se va desăvârși în muzica bisericească, alături de dascălii săi, serdarul Dionisie Fotino și Petru Efesiu”.

De unde numele Pann?

Putem presupune că Pann vine din termenul grecesc... pas-pasa-pan..., care, într-o traducere, ar suna ... atoatecunoscător. Cu o experiență teribilă, vorbitor de limbă greacă, turcă, română, rusă și bulgară, Anton Pann ajunge în scurtă vreme un nume de referință în Bucureștiul de primă jumătate a secolului al XIX-lea și, în urma întâlnirii sale cu Dionisie Fotino (serdarul) și cu Petru Efesiu (dascălul și tipograful de la care primește și direcțiunea tipografiei sale), ajunge la scurtă vreme cununa psalților din întreaga suflare românească.

Un lucru mai puțin cunoscut despre dascălul Anton Pann se referă la puternica influență pe care au produs-o cele trei soții ale sale. Cu cea dintâi, Zamfira, stă șapte ani (1820-1827) și are un băiat pe nume Lazăr, ajuns preot la Biserica „Sfântul Visarion” din București. Cine va citi versurile sale din acea perioadă își va da seama lesne de faptul că nu prea s-a înțeles cu cocoana. Astăzi am putea numi acest fapt în termeni judecătorești... nepotrivire de caracter..., care a provocat în lucrarea dascălului întârzieri și chiar momente de hiatus.

Viață de familie tumultuoasă

Un alt moment al vieții sale, exprimat și acrostih sau versificație directă, este perioada când dascălul a predat la Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea și a locuit la Mănăstirea Dintr-un Lemn, într-o chilie a maicii Platonida, stareța mănăstirii. Cine va citi versurile sale și cântările ulterior publicate în „Spitalul Amorului” sau „Cântătorul dorului” va descoperi o domnișoară de 16 ani, pe nume Anica, nepoata stareței, orfană de părinți de la vârsta de 1 an. Anton Pann pleacă cu Anica, fără binecuvântarea mătușii Platonida, de la mănăstire către Câmpulung, iar mai apoi spre Brașov, către biserica din Șchei, unde stă un timp protopsalt. Lumea care l-a întâlnit în cale în drumeția sa l-a văzut pe dascăl însoțit nu de o călugăriță, ci de... un băiețel frumușel și vesel... Iată cum va fi rezolvat fuga Anton Pann, deghizând pe Anica în băiețandru, alături de care va fi cântat o vreme la strana bisericii din Șcheii Brașovului. Bineînțeles că cei doi nu vor fi scăpat de ochiul (și psaltirea) mătușii Platonida, care la scurtă vreme îl dă afară din seminarul de la Râmnic pe dascăl, dar și din strana Bisericii Șchei (Brașov). Anton Pann stă cu Anica la București 10 ani (1828-1838), timp în care au un băiețel pe nume Gheorghiță, mort de prunc (3 anișori), fiind înmormântat la Biserica Bradu din București. După această pierdere, Pann suferă foarte mult, înecând durerea în vin.

Anica îi mai dăruiește o fată pe nume Ecaterina (alintată Tinca), căsătorită la doar 14 ani la Râmnicu Vâlcea cu un funcționar pe nume Fotache Radovici. Anica îl părăsește după 10 ani pe dascălul Anton Pann. Ea moare la aproape 70 de ani (pe 11 aprilie 1881) și este îngropată (pe 14 aprilie 1881) la Biserica „Toți Sfinții”din Râmnicu Vâlcea.

Cea mai mare lovitură o primește Anton Pann la moartea mamei sale (1838), fapt care îi produce atâta suferință, încât, în perioada 1838-1839, stă aproape tot timpul beat, spunând tuturor durerea ce-l încearcă de a trăi... fără mamă, copii și soție.

La 10 februarie 1840, Anton Pann se căsătorea pentru a treia oară (fapt rarisim în epocă) cu Ecaterina (în vârstă de 18 ani), alintată Tinca, ... fiica Niței și a lui Asanache Grădișteanu. Urmează o perioadă de activitate intensă tipografică, mai ales că după anul 1843 conduce tipografia fostului său dascăl, Petru Efesiu. Este o perioadă de revenire pentru marele dascăl, care a tipărit intens timp de nouă ani, între 1845 și 1854.

O nouă lovitură o primește pe 23 martie 1847, în noaptea Sfintelor Paști, când, în urma Marelui Incendiu din București, îi ard toate cărțile din depozit și din librăriile Capitalei, fapt ce-l obligă să mute tipografia în chiliile Bisericii Lucaci, unde a fost cântăreț în ultima perioadă a vieții, ... gratuit, fiind și ctitor al bisericii. Deși cea de-a treia soție, Catinca, îi promite că se călugărește (după moartea dascălului), la Mănăstirea Viforâta (determinându-l să aleagă drept loc de îngropare acest sfânt locaș), Catinca se va căsători la nici doi ani de la moartea dascălului (1856) cu ucenicul lui Pann, Oprea Demetrescu, ajuns dascăl de psaltichie chiar la seminarul din Râmnicu Vâlcea. Catinca moare în anul 1878 și este înmormântată la Cimitirul Bellu din București.

Cum va fi arătat înmormântarea dascălului de geniu Anton Pann? Păi, Gh. Dem Theodorescu afirmă că pe 4 noiembrie 1854, în Biserica Lucaci din București, în prezența arhiereului Calist (elevi, ucenici, prieteni), la capul lui Anton Pann plângeau Zamfira și Catinca, iar la picioare era plâns de Anica, fiica sa Tinca, alături de băiatul său, preotul Lazăr. Iată ce m-a determinat să numesc pe marele și unicul Anton Pann ... cel mai trist om vesel.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!