Documentar
Anul nou al milostivirii lui Dumnezeu

Anul nou al milostivirii lui Dumnezeu

Marius Nedelcu, 01 Septembrie 2017

Biserica Ortodoxă propune omului un ritm duhovnicesc. Acesta este dat de succesiunea momentelor liturgice anuale și a slujbelor bisericești. Acest ritm ține cont și de etapele care se succedă în natură, de schimbarea vremii și de intrarea omului în noi cicluri anuale. Anul nou bisericesc, care începe la 1 septembrie, este un reper fixat de Biserică prin care omul este invitat să parcurgă drumul creșterii sale duhovnicești într-o nouă perioadă de timp.

Biserica nu a alterat niciodată și nici nu a negat reperele naturale și ritmul vieții pe care Dumnezeu l-a pus în creație. Lumea nu a fost niciodată demonizată, ci a fost înțeleasă în Teologia Ortodoxă ca o realitate care se desfășoară istoric și crește potrivit planului stabilit de Dumnezeu și legilor Sale sădite în ea. Încetarea unui ciclu natural și începutul altuia, precum și ritmul creației dictat de succesiunea vieții, morții și renașterii, sunt repere și pentru viața omului. Prin ele, omul este chemat la înnoire periodică, la creștere și renaștere duhovnicească, precum și la moarte față de păcat, față de lucrurile care îi hrănesc egoismul și patimile. Începutul anului bisericesc este un astfel de reper stabilit de Biserică. În el se suprapun mai multe evenimente naturale și înnoiri din viața istorică a omului și are cel puțin trei înțelesuri, pe care le-am dezvoltat în textul de față: natural-cosmic, biblic-liturgic și social-istoric.

Încheierea unui ciclu agricol anual

Pentru început, anul nou bisericesc își găsește ecoul în tradiția vechi-testamentară a poporului ales, în depozitarul experienței istorice a acestuia cu Dumnezeu. În Legea Veche se prăznuia la începutul lunii a 7-a a calendarului iudaic, corespunzătoare lunii septembrie, sărbătoarea Trâmbițelor, care marca sfârșitul perioadei agricole și începutul secerișului și recoltării. La Levitic 23, 23-25 se spune: „Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: Spune fiilor lui Israel: În luna a şaptea, ziua întâi a lunii să vă fie zi de odihnă, sărbătoarea trâmbiţelor şi adunare sfântă să aveţi; nici o muncă să nu faceţi, ci să aduceţi ardere de tot Domnului”. Recoltarea grânelor și a roadelor câmpului era marcată de slăvirea lui Dumnezeu și de înțelegerea profundă că ele sunt darurile Creatorului pentru om. De asemenea, secerișul și recoltarea însemnau trecerea la o nouă etapă anuală. În concepția iudaică, secerișul era un simbol facil și ilustrativ pentru sfârșitul veacurilor și judecata lui Dumnezeu. Prin lucrările specifice încheierii unui ciclu agricol se simbolizau venirea lui Dumnezeu și judecata finală. În acest sens, secerișul este folosit în Noul Testament de Mântuitorul Iisus Hristos ca o imagine bogată și grăitoare pentru sfârșitul lumii: „Secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii și, după cum se alege neghina şi se arde în foc, aşa va fi la sfârşitul veacului” (Matei 13, 39-40); „Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele că sunt albe pentru seceriş. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţa veşnică, ca să se bucure împreună şi cel ce seamănă, şi cel ce seceră” (Ioan 4, 35-36). Ritmul naturii a fost considerat ca un reper exterior pentru ritmul duhovnicesc, lăuntric al omului: „Învăţaţi de la smochin pilda: Când mlădiţa lui se face fragedă şi odrăsleşte frunze, cunoaşteţi că vara e aproape. Asemenea şi voi, când veţi vedea toate acestea, să ştiţi că sfârșitul este aproape, la uşi” (Matei 24, 32-33). Toate aceste semne prezentate de Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că timpul este o oglindă în care trebuie să privim prefacerea noastră lăuntrică și restaurarea propriei ființe în lumina harului Sfântului Duh. De aceea Biserica a păstrat acest înțeles duhovnicesc al timpului și a ordonat anul bisericesc începând cu 1 septembrie. Multe dintre cântările slujbelor din prima zi a noului an bisericesc amintesc de binecuvântarea lui Dumnezeu și de darurile pe care El le revarsă în lume. Ele ne spun de un nou an al milei lui Dumnezeu. Toate aceste cântări își iau tema principală din Psalmul 64, o rugăciune de slăvire a lui Dumnezeu, Creatorul lumii și Proniatorul ei, Dăruitorul bogăției pământului, al recoltelor bogate, al bunei rodiri: „Cercetat-ai pământul şi l-ai adăpat pe el, bogăţiile lui le-ai înmulţit” (Ps. 64, 9).

Începutul activității publice învățătorești a Mântuitorului

Pe lângă ritmul natural-cosmic, anul nou bisericesc are și un ritm liturgic-scripturistic. În Scriptură ni se spune că Domnul Iisus Hristos, în sinagoga iudeilor, a luat cartea Profetului Isaia și a citit cuvintele: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi şi să vestesc anul plăcut Domnului” (Luca 4, 18-19). Acest eveniment este cunoscut ca începutul activității publice învățătorești a Mântuitorului Iisus Hristos. După citirea acestui pasaj de la Isaia, Domnul Hristos a proclamat împlinirea acestei profeții: „Şi închizând cartea şi dând-o slujitorului, a şezut, iar ochii tuturor erau aţintiţi asupra Lui. Şi El a început a zice către ei: Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre” (Luca 4, 20-21). Toate speranțele, așteptările și lacrimile poporului ales s-au îndreptat spre acest moment. Lanțul timpului căzut care îi trăgea pe oameni în prăpastia întunecată a iadului a fost rupt de către Hristos și toate s-au reașezat pe o nouă traiectorie. Celor neputincioși și lipsiți de harul Sfântului Duh li s-a vestit mângâiere și eliberare. Biserica ni-L înfățișează astăzi pe Hristos ca stăpân al timpului, ca începător al unei noi ere a omenirii, și ne invită să parcurgem momentele anuale ca rememorări ale evenimentelor din timpul activității Sale. Începutul anului bisericesc ne descoperă valoarea personală a cuvintelor Domnului Iisus Hristos: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre”. Scriptura trebuie să se împlinească în viețile noastre, de aceea suntem chemați să o ascultăm și să o împlinim. Pe de altă parte, acest eveniment, începutul propovăduirii lui Hristos prin citirea Scripturii, amintește și de darea Legii către Moise de Dumnezeu, pe Muntele Sinai. Hristos este înfățișat ca Același care a dat Legea lui Moise și Același care îi învață pe evrei ca Mesia, Fiul lui Dumnezeu Întrupat: „Cel ce în muntele Sinai ai scris oarecând tablele Legii, Însuți și acum în trup fiind în cetatea Nazaret ai primit a citi cartea cea prorocească, Hristoase Dumnezeule, și apoi, închizându-o, ai învățat popoarele că întru Tine s-a împlinit Scriptura” (Stihiră la Vecernia zilei de 1 septembrie).

Amintirea unui eveniment din Imperiul Roman

De asemenea, anul nou bisericesc ține cont și de ritmul vieții sociale, civile, pentru că el mai este numit în tradiţia românească şi Indictul sau Indictionul, cuvânt care înseamnă arătare şi poruncă, şi aminteşte de un eveniment din Imperiul Roman. În luna septembrie se stabileau pentru 15 ani impozitele pe care cetățenii romani trebuiau să le predea statului și soldele solda­ților. Ca începere a Indictionului a fost aleasă inițial ziua de 23 septembrie, ziua de naștere a primului împărat roman, Octavian Augustus (63 î.Hr. - 14 d.Hr.). Acesta a fost începutul anului civil până în secolul al 5-lea, Biserica serbând în această zi primul eveniment din istoria Noului Testament: zămislirea Botezătorului Ioan (cf. Luca 1, 1-25). Din 462, împăratul Leon I (457-474) a mutat începutul Indictionului la 1 septembrie, zi pe care imnografia bisericească a împodobit-o ulterior cu rugăciuni adecvate începutului de an. În prima zi a anului bisericesc este pomenit Sfântul Simeon Stâlpnicul, care a trăit pentru mulți ani pe un stâlp, stâncă sau o ridicătură de pământ, în rugăciune și viață ascetică. Prezența acestui sfânt ascet ne arată că anul bisericesc nu este întâmpinat cu bucurie lumească, frenezie și petrecere. Este un an care nu se începe cu beție și ospăț, ci este un timp al odihnei fizice pentru a facilita meditația duhovnicească și reculegerea, rugăciunea și creșterea spirituală a omului. Este un prilej de a dărui un moment din viața noastră lui Dumnezeu. În Biserica Ortodoxă Română este prăznuit astăzi Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit), care a trăit între 470 și 545. Originar din Dobrogea, acest părinte străromân a stabilit periodizarea istoriei în era „înainte de Hristos” și era „după Hristos”. De la el, anii istoriei se măsoară în funcție de data nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. Cuviosul Dionisie Exiguul a adus o contribuție importantă și la stabilirea datei prăznuirii Sfintelor Paști, precum și la stabilirea zilelor de prăznuire ale mai multor sărbători creștine.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!