Editorial
Apel la conştiinţă

Apel la conştiinţă

Augustin Păunoiu, 12 Martie 2014

De curând mi-a căzut în mână o carte scrisă de un francez, Daniel Ange. Preot catolic şi scriitor, în vârstă de 82 de ani.

Cartea analizează situaţia din Franţa în special şi Europa în general, la un an de la votarea legii Mariage pour tous, lege care permite căsătoria între persoane de acelaşi sex. Curajul lui Daniel Ange de a scrie adevărul şi faptul că luna martie este dedicată în România, în fiecare an, Marşului pentru Viaţă, organizat în principalele oraşe de la noi, m-au făcut să împărtăşesc câteva din gândurile preotului mărturisitor occidental despre crezul său.

Nu ştiu dacă vă amintiţi de impresionantele marşuri organizate în capitala Franţei în primăvara anului trecut. E drept, nu au apărut relatări importante pe nici un post de televiziune, ci doar pe Facebook, pe site-ul manifpourtous.fr. Să rememorăm puţin. În zona Champs de Mars, aproape lunar, circa 1.400.000 de participanţi manifestau pentru abrogarea legii care impunea recunoaşterea căsătoriilor homosexuale. Cu toate acestea, legea a fost adoptată.

Părintele Daniel Ange porneşte în demersul său de la un citat al lui Einstein: „Nu face nimic împotriva conştiinţei tale, chiar dacă statul e cel care ţi-o cere“. Şi este adusă aici în discuţie tăcerea majorităţii episcopilor occidentali în anii '30, când ei nu s-au pronunţat asupra nazismului „pentru a nu se amesteca în politică“. Acelaşi motiv a fost invocat şi în Franţa, anul trecut, dar aici este un subiect care depăşeşte de departe politica, atingând fundamentele vieţii înseşi. În faţa unei societăţi suicidare, care vorbeşte despre drepturile femeilor, ale mamelor de a-şi ucide propriii copii, e moral şi uman să taci? În această luptă pentru salvarea omului când el devine lup pentru om, cuvintele nu mai sunt suficiente, manifestaţiile nici atât. E nevoie de gesturi simbolice, de acte profetice. Or, noi, scria un prelat occidental, noi avem o armă pacifică, non-violentă, de o forţă imposibil de ripostat: apelul la conştiinţă. S-a insistat mult pe aceasta în apărarea vieţii: „Toate influenţele, toate eforturile pentru a impune tăcerea n-au reuşit să facă mut glasul lui Dumnezeu, care răsună în conştiinţa fiecărui om. Este adevărat că există tendinţe culturale care caută să anestezieze conştiinţele prin motivaţii care sunt doar pretexte. O lege care ar pune în pericol unitatea familiei, aducând atingere indisolubilităţii sale sau ar conferi valoare egală cu legătura între persoanele de acelaşi sex, care pretinde să se substituie cu aceleaşi drepturi familiei întemeiate între un bărbat şi o femeie, nu este o lege conformă intenţiei divine“.

Ideologiile trec una după alta. Modele sunt efemere şi ele. Dar pagubele declanşate atunci când se iau decizii împotriva omului nu se şterg cu uşurinţă din istorie şi nici din societate. Apartheidul, spaţiile concentraţionare din perioada comunistă, ghetourile naziste, derivele din anii â68, ce se întâmplă cu vecinul de la nord de noi ne arată că suntem departe de normalitate.

Situaţia din România nu e asemănătoare cu cea din Franţa, încă. Acolo familia a devenit deja ceva subversiv. Flagelul nostru naţional este rata mare a avorturilor. A sosit momentul să ne întrebăm: ce putem face ca acel lucru de care vorbea şi Einstein, conştiinţa, să fie trează permanent?


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!