Reportaj
Ţăranii din Vânătorii Mici şi-au făcut muzeu în sat

Ţăranii din Vânătorii Mici şi-au făcut muzeu în sat

Raluca Brodner, 07 Noiembrie 2010

Aţi fost vreodată la inaugurarea unui muzeu rural chiar la el acasă, adică într-un sat? Să vă bucuraţi împreună cu oamenii locului de o sărbătoare mai puţin convenţională, o sărbătoare a spiritului? Cât despre peisajul tomnatic, mirosul de fum şi gutuile rânduite pe la ferestre, acestea toate fac parte din atmosfera reală, netrucată, a unui astfel de eveniment. În cazul de faţă, o atmosferă specifică unei sâmbete ploioase petrecute într-o comună giurgiuveană, un loc în care tradiţia promite să nu cadă în plasa uitării.

Rozalia Iorga. Profesoară de desen. Până aici, nimic deosebit. La o primă vedere însă, pentru că cele ce o scot din mulţime pe această femeie sunt faptele sale. Curajul, efortul şi entuziasmul de a face un gest frumos, trainic, nu atât pentru ea, cât pentru oamenii din satul natal, o comunitate restrânsă din părţile Vlaşcăi. Acest dascăl este, dacă vreţi, un exemplu de implicare civică, expresia unei voinţe puternice, care cu resurse modeste a obţinut rezultate impresionante.

Momente de bucurie şi de speranţă

De câteva săptămâni, comuna Vânătorii Mici are un muzeu de artă şi tehnică populară (unul din rarele muzee săteşti din părţile Giurgiului), graţie modestei profesoare Iorga, care, în ziua deschiderii oficiale, a ţinut să precizeze că meritele nu i se datorează în întregime, ci trebuie împărţite cu elevii săi, părinţii, o parte din cadrele didactice, dar şi cu oficialităţile locale. "Acest muzeu este urmare a unei promisiuni mai vechi, pe care eu o făcusem la clasă copiilor, într-un moment de entuziasm şi din dorinţa de a-i motiva să se implice în activităţi inedite şi care să le dea satisfacţia unei munci, pe măsura puterii lor, cu utilitate pentru ei, dar şi pentru mica noastră comunitate. Copiii au strâns unele dintre obiectele de artă şi tehnică populară, care erau donaţii ale părinţilor şi ale bunicilor, şi mi le-au adus la clasă, la ora de desen. Am lucrat aproape toată vara alături de copii, am fost ajutată de unele mame şi de câteva cadre didactice, iar în tot acest timp am avut momente de intensă bucurie şi speranţă în timpul lucrului", a spus Rozalia Iorga.

O lucrare vrednică trebuie ferită de şoarecii indiferenţei

Pentru oamenii din Vânătorii Mici a fost cu adevărat o zi importantă inaugurarea muzeului din satul lor. Dovada: prezenţa în număr mare a acestora, mai ales a copiilor de diferite vârste, în curtea şi în interiorul muzeului. Sătenii au fost pe cât de ospitalieri, pe atât de bucuroşi de vizita oaspeţilor din partea administraţiei judeţene, dar şi a unor personalităţi din Bucureşti şi Giurgiu. După ce au participat la slujba de sfinţire a căsuţei ţărăneşti şi au admirat îndelung exponatele, invitaţii au adresat, fiecare în parte, câte un cuvânt celor prezenţi.

În ordinea discursurilor, prof. dr. Cristian Velescu, de la Universitatea de Arte din Bucureşti, a ţinut să sublinieze: "Cred că aşa cum îl putem cunoaşte pe Dumnezeu, prin lucrarea mâinilor Sale, tot aşa Sfântul Duh iese la suprafaţă prin lucrarea mâinilor omului, atunci când această lucrare este vrednică şi luminată de credinţă".

Mult mai pragmatic, preotul Călin Zotea, parohul bisericii din Vânătorii Mari, a îndemnat oamenii locului să preţuiască muzeul, să-l îngrijească "ca să nu ajungă şoarecii aici. Muzeul trebuie să fie deschis celor care vin în vizită. De acum încolo rămâne în sarcina noastră să ducem mai departe nu ceea ce s-a făcut acum, ci ceea ce se va face mai departe".

"Un popor rămâne prin ceea ce a creat în spiritualitate"

Istoricul Traian Popa, directorul Muzeului Judeţean Giurgiu, a arătat că în tot judeţul există două muzee rurale, cu excepţia celui de la Vânătorii Mici, de aceea "admir această iniţiativă şi mă bucur că mai există oameni interesaţi de latura spirituală, până la urmă, latura umană. Un popor rămâne prin ceea ce a creat în spiritualitate. Avem datoria morală faţă de comunitate, faţă de strămoşii noştri, să ne conservăm valorile cât de mult putem. Asta nu se poate face decât de oamenii cu inimă". Atenţia celor prezenţi a fost şi mai mult captată când profesoara de matematică Milica Dan a spus: "Am copilărit în această casă. Cei care au construit-o se numeau coana Didina şi domnul Marin Moraru. Erau morari. Au fost nişte oameni deosebiţi. Mă bucur enorm că acest loc a devenit un loc spiritual, drept urmare cred că sunt fericiţi din lumea cealaltă".

Profesoara, care intenţionează, la rândul său, să facă un muzeu la Bolintin Vale, a dăruit muzeului nou-înfiinţat o cămaşă purtată de un ţăran din Vânătorii Mici în timpul Primului Război Mondial, cărţi şi un prosop de la sfinţirea, în 2008, a Bisericii "Buna Vestire" din Bolintin Vale. "Eu îmbătrânesc, mă sting, dar îmi pare bine că ţara aceasta nu va fi distrusă, aşa cum cred unii sau cum vor unii", a încheiat Milica Dan, ale cărei cuvinte au primit încuviinţarea celor prezenţi.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!