Arhiepiscopul Antim Nica „a urmărit cu lacrimi frământarea neamului românesc“

Eugen Drăgoi, 28 Noiembrie 2008

Anul acesta se împlinesc o sută de ani de la naşterea vrednicului de pomenire arhiepiscop dr. Antim Nica al Dunării de Jos, personalitate marcantă a Bisericii Ortodoxe Române. În Episcopia Dunării de Jos, cu prilejul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul Catedralei episcopale şi al oraşului Galaţi, acest centenar va fi marcat prin mai multe evenimente. Astăzi se va lansa o monografie a vieţii vrednicului ierarh, „Arhiepiscopul Antim Nica. Prinos la centenarul naşterii - 1908-2008“, şi va avea loc la Muzeul de Artă Vizuală al municipiului Galaţi vernisarea unei expoziţii de tablouri, documente şi obiecte de cult care i-au aparţinut fostului ierarh gălăţean.

Arhiepiscopul Antim Nica ar fi împlinit anul acesta un secol de viaţă, dacă Dumnezeu nu l-ar fi chemat în prima zi de Paşti (1 mai) a anului 1994. A fost un ierarh extrem de realist şi un perfecţionist în adevăratul sens al cuvântului. A dobândit, prin studiu stăruitor şi prin seriozitate, o mare experienţă pastorală şi misionară, dovedindu-se foarte eficient şi în aspectele administrative ale Bisericii.

„Vara munceam în gospodăria părintească, iar iarna meditam elevi mai înstăriţi“

Arhiepiscopul Antim s-a născut la 24 februarie 1908, în satul Bogzeşti (ţinutul Orhei) din Basarabia, un sat mic de răzeşi, aşezat în mijlocul codrilor, ce număra la acea vreme cu puţin peste 100 de case. Era însă o aşezare destul de veche de care pomeneau documente de la mijlocul veacului al XVII-lea. Tatăl său, Ananie Nicov (†1939), fusese, până la naşterea lui Antim, învăţător în sat, după care a fost hirotonit diacon. Mama, Anastasia, deşi suferindă, şi-a dedicat întreaga viaţă creşterii celor 12 copii. La botez, ierarhul de mai târziu a primit numele Alexandru. Între fraţii săi, Pavel a ales şi el monahismul; va fi închinoviat la Mănăstirea Cernica, sub numele de Neofit. Trăind într-o familie numeroasă, tânărul Alexandru a trebuit să lucreze pământul alături de părinţii şi fraţii săi. „Făcând parte dintr-o familie aşa de numeroasă şi împovărată cu imense greutăţi, am putut răzbate (totuşi) prin şcoalele de preoţie. Vara munceam în gospodăria părintească, iar iarna meditam elevi mai înstăriţi“, aflăm din mărturiile ierarhului gălăţean.

L-a avut ca dascăl pe Gala Galaction

Părinţii săi, văzându-l studios şi inteligent, l-au îndreptat către Seminarul Teologic din Chişinău. În vara anului 1927 îşi termină studiile la această prestigioasă şcoală, eliberându-i-se Diploma de absolvire a Seminarului Teologic din Chişinău, semnată şi de preotul Grigore Pişculescu (Gala Galaction), care a fost preşedintele Comisiei de examinare. Între anii 1927-1931 a frecventat cursurile Facultăţii de Teologie din Chişinău, printre profesorii de renume ai acestei prestigioase instituţii de învăţământ teologic numărându-se Grigore Pişculescu, Iuliu Scriban, Ioan Gh. Savin, Cicerone Iordăchescu, Constantin Tomescu. Cel mai apropiat sufletului său a fost preotul şi scriitorul Gala Galaction. Când neuitatul său profesor a trecut în lumea de dincolo, fostul său student, acum arhiereu, îşi amintea: „Mă văd student sfios, ascultând cu evlavie prelegerile universitare pline de calitate şi erudiţie, dar încălzite de fiorul literar şi de glasul cald de apostol devotat Domnului al părintelui Gala Galaction“. În timpul studiilor universitare a făcut parte din Cercul misionar studenţesc „Mitropolitul Gurie“, înfiinţat la Chişinău în toamna anului 1929, sub conducerea preotului Vladimir Burjacovschi. Concomitent cu parcugerea studiilor teologice, a absolvit Seminarul Pedagogic Universitar din Iaşi (1932) şi a urmat primii ani dând examene la Facultatea de Drept şi la Facultatea de Litere şi Filosofie din Iaşi. Mitropolitul Gurie al Basarabiei îl recomandă pentru a urma studii în străinătate. Astfel, între anii 1932-1936 a studiat la instituţii de învăţământ teologic academic din Paris şi Strasbourg, Anglia şi Beirut. Ca o încununare a studiilor de teologie în străinătate, în ziua de 7 februarie 1940 şi-a susţinut teza de doctorat în teologie la Chişinău. Subiectul tezei, Misionarismul creştin între mahomedani în Orientul Apropiat, reprezenta o noutate absolută în peisajul temelor abordate până atunci pentru dobândirea unui astfel de titlu academic.

Tuns în monahism la Mănăstirea Curchi

Între timp, la îndemnul preotului-profesor Gala Galaction, tânărul teolog Alexandru este tuns în monahism la Mănăstirea Curchi din ţinutul Orhei, în ziua de 24 iunie 1935, de către mitropolitul Gurie, care-i dă numele Antim, amintind de marele ierarh Antim Ivireanul. La praznicul Adormirii Maicii Domnului din anul 1935 primeşte hirotonia întru ierodiacon, la 11 aprilie 1936 este hirotonit ieromonah, la 21 mai 1939 este hirotesit protosinghel, iar pe 8 noiembrie 1940 primeşte hirotesia întru arhimandrit. În perioada decembrie 1937-ianuarie 1940 a fost exarh al mănăstirilor din Eparhia Hotinului.

Arhiereu la Galaţi

Prin punerea în aplicare a Protocolului adiţional secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, sub ameninţarea invaziei sovietice, Guvernul României retrage din Basarabia armata şi administraţia românească la 28 iunie 1940. Arhimandritul Antim se retrage la Bucureşti, unde este numit preot la Mănăstirea Antim şi la Catedrala patriarhală (iulie-noiembrie 1940). În noiembrie 1940 este numit asistent la Facultatea de Teologie din Iaşi, iar peste un an, la Catedra de omiletică şi pastorală de la Facultatea din Bucureşti. La 15 septembrie 1941 este detaşat din oficiu ca vicar al Misiunii Bisericii Ortodoxe Române din Transnistria, care avea rolul de a reîncreştina populaţia lipsită de asistenţă religioasă vreme de 23 ani şi milita pentru organizarea vieţii bisericeşti dintre Nistru şi Bug.

Studiile strălucite şi remarcabila activitate misionară desfăşurată în cuprinsul Mitropoliei Basarabiei l-au recomandat pentru promovarea în treapta arhieriei. Ales episcop al Cetăţii Albe - Ismail, va fi hirotonit arhiereu în ziua de 23 ianuarie 1944, prin mâinile şi rugăciunile mitropolitului Irineu al Moldovei şi Sucevei, arhiepiscopului Efrem al Chişinăului şi episcopului Policarp al Americii. Evenimentele tulburi pricinuite de cel de-al II-lea Război Mondial nu i-au îngăduit să activeze în eparhia încredinţată decât 6 luni. Se refugiază din faţa urgiei sovietice, iar patriarhul Nicodim Munteanu îl trimite ca episcop ajutător pe lângă titularul Episcopiei Dunării de Jos, Cosma Petrovici. După ce episcopul Cosma Petrovici este silit de autorităţile de atunci să se retragă, Antim Nica este numit episcop-locotenent la Galaţi, fiind instalat la 15 septembrie 1947. În această calitate, episcopul Antim Nica s-a străduit să promoveze în eparhie o viaţă bisericească autentică şi să călăuzească clerul şi poporul în complicatul parcurs al aşa-zisei democraţii instaurate de comunişti. A sprijinit refacerea bisericilor afectate de cutremurul din 1940 şi de război; a încurajat ridicarea de noi lăcaşuri de rugăciune; a inaugurat şi susţinut Orfelinatul eparhial şi s-a implicat în refacerea catedralei din Galaţi. În 1948 reorganizează revista eparhială „Vestitorul“, care va continua să apară bilunar, iar în acelaşi an redeschide atelierul de ţesătorie şi covoare la Mănăstirea Celic-Dere. În februarie 1949, Episcopiei Dunării de Jos i se modifică componenţa teritorială şi primeşte titulatura Episcopia Galaţilor, intrând în autoritatea canonică a Mitropoliei Moldovei şi Sucevei.

Repetiţii cu preoţii şi diaconii

Antim Nica era un ierarh extrem de curajos, apărându-şi principiile şi convingerile religioase, care coincideau de fapt cu cele ale Bisericii pe care o slujea, întinzând la maximum coarda relaţiilor dintre el şi puterea comunistă. Atitudinea sa „antidemocratică“, la care se adăuga în viziunea oficialilor vremii „activitatea reacţionară din Transnistria“, îi va bara, din partea comuniştilor aflaţi la putere, accesul la titularizarea sa ca ierarh al Dunării de Jos. În aceste condiţii, Patriarhul Justinian îl numeşte pe Antim, împotriva voinţei autorităţilor, în funcţia de episcop-vicar, cu titlul de Târgovişteanul, în martie 1950.

Ierarhul Antim Nica este, fără îndoială, arhitectul implicării Bisericii Ortodoxe Române în ecumenism. „Ani de-a rândul - remarca Mitropolitul Antonie al Ardealului - a fost în Patriarhia Română cel care a dat un profil de orientare precisă în ecumenism. Mulţi par a uita că el este cel dintâi care a pus bazele acestei orientări ecumenice a Bisericii Ortodoxe Române“. Dintre întrunirile internaţionale cu caracter ecumenic, la care a participat în răstimpul cât a fost episcop-vicar patriarhal, consemnăm: Rhodos II, 1963; Rhodos IV, 1968; Conferinţa Lambeth, 1968.

În urma pensionării episcopului Chesarie Păunescu al Dunării de Jos, Colegiul Electoral Bisericesc alege, la 10 iunie 1973, ca episcop eparhiot la Galaţi pe episcopul-vicar Antim Târgovişteanul. Însuşi patriarhul Justinian îl va instala în Catedrala eparhială în ziua de 19 august 1973. Începându-şi activitatea la Dunărea de Jos, în toamna anului 1973, în ciuda vârstei înaintate (65 de ani), s-a preocupat de toate aspectele vieţii bisericeşti, iniţiind programe de activităţi şi oferind modele şi mijloace de lucru de la nivelul Centrului Eparhial şi până la cea din urmă parohie. A iniţiat desfăşurarea vecerniilor misionare, a exerciţiilor de cântare bisericească, a împărţit parohiile pe grupe misionare în funcţie de gradul de contaminare heterodoxă şi s-a preocupat de o slujire evlavioasă şi corectă din punct de vedere al rânduielilor liturgice. Cu preoţii şi diaconii catedralei făcea repetiţii periodice, îndreptând stângăciile şi disonanţele rituale.

Clerul gălăţean solicită un ajutor pentru arhiepiscopul Antim

Una dintre marile sale realizări o reprezintă iniţierea restaurării şi conservării complexului paleocreştin de la Niculiţel şi punerii în valoare spirituală a moaştelor sfinţilor Zotic, Atal, Camasie şi Filip la Mănăstirea Cocoş. Nici activitatea editorială nu a fost uitată de către vrednicul păstor al credincioşilor de la Dunărea de Jos, volume precum De la Dunăre la Mare, mărturii istorice şi monumente de artă creştină, Galaţi 1977, Arhiepiscopia Tomisului şi Dunării de Jos în trecut şi astăzi, Galaţi 1981, Monumente istorice şi izvoare creştine, Galaţi 1987 fiind numai câteva dintre reperele cărturăreşti ale unei bogate lucrări publicistice.

Evenimentele sfârşitului de an 1989 l-au aflat pe arhiepiscopul Antim suferind şi surprins de turnura precipitată a faptelor. Chiriarhul Dunării de Jos s-a confruntat cu această insolită situaţie, care însă la Galaţi n-a escaladat în manifestări reprobabile sau în instaurarea unei dezordini administrative care să destabilizeze eparhia. Întrucât boala îl indisponibilizase fizic, clerul din eparhie a solicitat un ajutor întru slujirea arhierească a arhiepiscopului Antim. Dumnezeu a rânduit ca solicitările preoţilor să fie îndeplinite şi astfel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales ca arhiereu-vicar la Dunărea de Jos (12 februarie) pe preacuviosul arhimandrit Casian Crăciun, inspector bisericesc patriarhal pentru învăţământul religios. Arhiepiscopul Antim s-a bucurat realmente de înfăptuirile din eparhie realizate într-un ritm alert, prin dinamica, serioasa şi responsabila lucrare desfăşurată de tânărul şi energicul arhiereu Casian Gălăţeanul şi a sprijinit, cu experienţa sa îndelungată, materializarea iniţiativelor bisericeşti care au prins un frumos contur în această eparhie.

Arhiepiscopul Antim Nica, „bob de grâu al speranţei noastre“

Venerabilul arhiepiscop şi-a sfârşit călătoria vieţii pământeşti în prima zi de Înviere a anului 1994, zi de armindeni. Slujba de prohodire s-a săvârşit în Catedrala episcopală gălăţeană, în ziua de 5 mai, de către patriarhul de atunci al Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, înconjurat de mitropolitul Antonie al Ardealului, Arhiepiscopul Lucian al Tomisului, IPS Petru, pe atunci Locţiitor de Mitropolit al Basarabiei, PS Calinic, Episcopul Argeşului, PS Gherasim, Episcopul Râmnicului, PS Epifanie, Episcopul Buzăului, PS Emilian Birdaş şi PS Arhiereu-Vicar Casian Gălăţeanul. Personalitatea defunctului ierarh a fost evocată de patriarhul Teoctist, care mărturisea: „Cel pe care îl avem în faţă ... a fost un mare ierarh, un teolog şi ecumenist de primă mărime al Bisericii Ortodoxe Române...“. La rândul său, PS Casian, cel care cu dăruire de ucenic i-a mângâiat suferinţele în ultima parte a vieţii şi l-a făcut părtaş la toate realizările eparhiale, spunea: „IPS Antim intră în catedrală ca bob de grâu al speranţei noastre în învierea cea mare a neamului românesc. A urmărit cu lacrimi frământarea neamului românesc şi îndeosebi a Basarabiei, deşi 45 de ani n-a putut-o spune. Şi numai Dumnezeu ştie cât lăcrima cu gândul la cele 70 de biserici sfinţite de el ca arhimandrit, numai în Transnistria...“.

La comemorarea centenarului naşterii sale, statuia de arhiereu falnic al Bisericii Ortodoxe Române a arhiepiscopului Antim, durată în bronzul celor 70 de ani de slujire în spaţiul eclezial românesc, tronează pe soclul istoriei Episcopiei Dunării de Jos, alăturându-se galeriei marilor ierarhi ai acestei eparhii, care constituie mândria şi trecutul ei glorios.

In memoriam Arhiepiscopul Antim Nica

Astăzi, 28 noiembrie 2008, începând cu orele 12.00, Episcopia Dunării de Jos în colaborare cu Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi organizează, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Casian, Chiriarhul locului, manifestarea intitulată In memoriam Arhiepiscopul Antim Nica. Evenimentul, găzduit de Palatul Episcopal (actualul Muzeu de Artă Vizuală) se doreşte a fi un omagiu adus vrednicului de pomenire arhiepiscop dr. Antim Nica, personalitate marcantă a Bisericii Ortodoxe Române şi episcop eparhiot al Dunării de Jos timp de două decenii, de la a cărui naştere se împlinesc 100 de ani. Cu acest prilej va fi vernisată, în Sala mare a Palatului Episcopal şi în prezenţa ierarhului locului (şi a arhiereilor invitaţi la Galaţi cu prilejul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei), a preoţilor şi credincioşilor care l-au cunoscut pe „Înaltul Antim“, expoziţia de tablouri, documente personale şi obiecte de cult care au aparţinut marelui ierarh. Totodată, momentul aniversar va fi marcat şi prin lansarea monografiei „Arhiepiscopul Antim Nica. Prinos la centenarul naşterii 1908-2008“.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!