Actualitate religioasă
Arhiepiscopul Eftimie Luca, pomenit la Roman

Arhiepiscopul Eftimie Luca, pomenit la Roman

Pr. Daniel Marari, 05 Noiembrie 2018

Vrednicul de pomenire Arhiepiscop al Romanului și Bacăului Eftimie Luca a fost pomenit sâmbătă, 3 noiembrie, în Catedrala Arhiepiscopală din Roman, la împlinirea a 4 ani de la trecerea sa la cele veșnice. Atât Parastasul, cât și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de slujitori.

La final, cei prezenți au mers la mormântul Arhiepiscopului ­Eftimie, în curtea Centrului eparhial, unde a fost oficiat un trisaghion întru pomenirea celui de-al 76-lea ierarh pe scaunul de la Roman. În atmosfera de rugăciune și comuniune, Înaltpreasfințitul Ioachim a evocat aspecte din viața și activitatea vlădicăi Eftimie „cel bun”, reliefând rolul pe care acesta l-a avut în istoria multiseculară a acestei eparhii.

„Faptul că zi de zi, timp de patru ani, trecem pe lângă mormântul paradigmaticului Episcop de Roman, devenit Arhiepiscopul Eftimie, este un semn al prețuirii și legăturii noastre cu el, legătură duhovnicească pe care nimeni nu o poate rupe. Nimeni nu poate rupe aceste peceți ale dragostei pentru părinții duhovnicești, mai ales și pentru părinții noștri după trup care ne-au adus în această lume. Evident că pomenirea moșilor și strămoșilor noștri, a înaintașilor, a părinților noștri duhovnicești care au stat la baza formării noastre intelectuale, duhovnicești și culturale este un semn că prezența lor ne îndeamnă a păstra legătura de comuniune cu ei.

La final, părinții slujitori de la Catedrala Arhiepiscopală au împărțit credincioșilor prezenți pachete cu alimente întru pomenirea fostului arhipăstor de la Roman.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!