Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Arhiepiscopul Epifanie, pomenit la cinci ani de la plecarea la Domnul

Arhiepiscopul Epifanie, pomenit la cinci ani de la plecarea la Domnul

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Ziarul Lumina - 15 Ianuarie 2018

Vrednicul de pomenire Arhiepiscop Epifanie Norocel a fost pomenit sâmbătă, 13 ianuarie, în Catedrala „Înălţarea Domnului” din Buzău, la împlinirea a cinci ani de la trecerea sa la cele veşnice. Slujba Parastasului a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Clerici, monahi și monahii din întreaga eparhie, precum şi credincioşi buzoieni au participat la acest moment comemorativ și s-au rugat pentru cel care le-a fost arhipăstor vreme de trei decenii.

După slujba religioasă, arhid. Tudor Mihalache, fost profesor și director la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din municipiu, a rostit un cuvânt despre viața și personalitatea Arhiepiscopului Epifanie. În continuare, Înalt­preasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a vorbit despre lucrarea roditoare și responsabilă a vrednicului ierarh.

„30 de ani a păstorit această eparhie, pe care a străbătut-o în lung și în lat, urmărind să des­fășoare nu numai activități pastoral-liturgice, ci și administrativ-gospodărești. După 1990, Epar­hia Buzăului și Vrancei a putut să se dezvolte în libertate, așa cum se cuvenea. Eu, ca succesor al vrednicului de pomenire Arhiepiscop Epifanie Norocel, pe măsură ce trece timpul, înțeleg și mai bine dificultățile pe care le presupune această slujire și îmi dau seama că, atunci când Înalt­preasfinția Sa a fost în situația de a lua decizii neîn­țelese de unii, la vremea respectivă, a procedat corect în foarte multe cazuri văzute diferit din exterior”, a spus chiriarhul Buzăului și Vrancei.

La final, soborul slujitorilor a săvârșit și un Trisaghion la mormântul Înaltpreasfințitului Părinte Epifanie, care se află în Catedrala Arhiepiscopală din Buzău, ctitoria sa.