Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă: „Să păstraţi dreapta credinţă şi să vă rugaţi!“

Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă: „Să păstraţi dreapta credinţă şi să vă rugaţi!“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Constantin Ciofu - 28 Decembrie 2017

La Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi a avut loc sâmbătă, 23 decembrie 2017, o serbare dedicată sărbătorii Naşterii Domnului. Manifestarea a fost organizată la iniţiativa arhimandritului Nicodim Gheorghiţă, stareţul aşezării monahale. Peste 1.000 de copii din comunele Mogoşeşti şi Mironeasa au venit să-l colinde pe părintele stareţ Nicodim şi să-l aştepte pe Moş Crăciun. Copiii din Parohia Cucuteni, comuna Leţcani, coordonaţi de părintele paroh Andrei Mocanu, şi cei din Parohia Bâcu, dirijaţi de preotul paroh Marius Nica, au susţinut un repertoriu de colinde. Toţi cei prezenţi au intonat împreună frumoasele colinde româneşti şi au dilogat cu Moş Crăciun. În cuvântul adresat cu acest prilej, arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul aşezării monahale, a făcut câteva îndemnuri: „Să ascultaţi de părinţii voştri şi de profesorii de la şcoală! Să învăţaţi, pentru că doar prin educaţie veţi ajunge oameni utili în societate! Să păstraţi dreapta credinţă ortodoxă şi să vă rugaţi neîncetat lui Dumnezeu, Cel ce ne oferă darurile Sale în fiecare zi! Să vestiţi Naşterea Domnului prin colindul sfânt şi bun, pentru că astfel Îl veţi cinsti pe Hristos, Cel ce s-a născut în ieslea Betleemului pentru mântuirea noastră!“. Rând pe rând, atât cei mici, cât şi cei mari s-au îndreptat spre cerdacul mănăstirii, pentru a primi darurile mult aşteptate. Serbarea de la Mănăstirea Hadâmbu se ţine de aproape trei decenii pentru a veni în întâmpinarea copiilor nevoiaşi. Prin efortul obştii monahale, al fiilor duhovniceşti ai părintelui Nicodim şi al pelerinilor, cadourile pregătite sunt de cele mai multe ori singurele daruri pe care copiii din comunele Mironeasa şi Mogoşeşti le primesc de Crăciun.